Capitolul II

Un nou capitol asa repede, stiu suna ciudat. Dar am observat ca nu va intelegeti cu suspansu deci enjoy...

Capitolul 2 - Sentimente şi o mică pisicuţă neagră...

Bun, asta e neaşteptat. Mă întorc înapoi, în acelaşi mod silenţios, să sperăm că nu şi-au dat seama că i-am surprins. Ce se întâmplă cu mine, adică chiar atât de mult îl plac încât sunt în stare să o ucid pe Deea. Ies din curte, din casă, uitând cu desăvârşire de prânzul pe care î pregăteşte Clara.
Nu!Nu!Nu! Eu nu m-am îndrăgosit de el. Revino-ţi Patri dragă, nu vezi că el nici măcar nu te bagă în seamă? Nu însemni nimic pentru el, nimic, aparent el o place pe Deea. Nu are rost să plâng după el. Nu merită nici măcar o lacrimă de a mea. Uhhh când mă gândesc că îi puteam spune Andreei că nu poate sta la mine, îmi vine să înnebunesc, mai ales când ştiu că puteam evita asta. Dar faptul e consumat. Nu mai pot face altceva decât să-i urmăresc din umbră cursul.
Poate din cauza lacrimilor sau poate din cauza gândurilor fără şir, nu am realizat că am ajuns în parc. Într-un luminiş mai exact. Până şi el arată la fel cum mă simt eu. Părăsit, singur, trist. Atâtea emoţii, atâtea gânduri îmi trec prin cap, zici că e o intersecţie îndesată acolo.
Urăsc să plâng, dintotdeauna am urât chestia asta, mă face să mă simt slabă. Măca aici nimeni nu o să mă vadă. Încă nu înţeleg de ce mă afectează aşa de mult. Sper că o să aflu odată şi odată. Mă las încet în jos, sprijinindu-mă de trunchiul unui copac, când aud un zgomot de undeva din faţa mea.
--Cine e acolo?
Linişte. Poate a fost doar un animal. Soneria telefonului sparge liniştea de mormant din jurul meu, readucându-mă cu picioarele pe pământ. Mă uit la apelnat şi ce să vezi: Matias. Să-i răspund, să nu-i răspund. Las telefonul jos, nerăspunzând la apel, lăsându-l să sune în continuare.
Brusc a început să îi pese. Da, vezi să nu. Dacă îi răspundeam, urma să mă ignore din nou. Aşa, măcar ştiu că o să fie îngrijorat, până o să am de gând să reapar. Îmi las mâinile să cadă jos din poală, acestea descoperind o ţesătură moale. Şi eu care credeam că sunt doar frunze. Dar în loc de frunze, eu stau bine mersi pe o păturică verde. O fi uitat-o cineva pe aici. Sincer, a picat exact la fix.
A început să se însereze. Mai bine m-aş îndrepta către casă. Tot ce vreau acum e să dorm. Trebuie sa imi reîncarc bateriile. Mâine va trebuie sa înfrut lumea cu zâmbetul pe buze.
Hmm... ce ar să merg la un adăpost de animale. De mult vreau să-mi iau o pisicuţă. Dar faptul că am avut o viaţă dublă mi-a cam ocupat din timp. Ce noroc am eu in ultimul timp. Parcă am presimţit. Sper că mai sunt deschise adăposturile de animale. La urma urmei nu e chiar asa târziu.
Două ore mai târziu mă întorceam acasă împreună cu o mică pisicuţă neagră cu ochi verz ca nişte smaralde. Combinaţia perfectă între cei doi fraţi. Am trecut şi pe la un magazin specializat ăn animale de companie. I-am cumpărat lădiţă, nisip, jucărioare, iar în legătură cu păturica pentru coş nu-mi fac griji. O am pe cea din păsure. Chiar dacă nu îmi aparţine, am un sentiment ciudat în legăturăă cu ea.
Am ajuns acasă în toiul nopţii. Deea a adormit în sufragerie cu telefonul în mână, ceea ce îmi aduce aminte: eu am telefonul închis de ceva vreme. Nici nu vreau să ştiu câte apeluri pierdute am. După un duş revigorant, am adormit, aproape instantaneu, ţinând pisicuţa la piept.


Deci, care e partea preferata? Sunt iertata macar pe jumatate pentru ce am facut capitolul trecut?