One-Shot

  O scrisoare .....

    Era vara anului 1846 când s-a întâmplat tragedia. Iubitul meu era în armată. Dar tata nu fusese niciodată de acord cu relaţia noastră. Tocmai de aceea imediat ce el a plecat, tata a început să-mi organizeze nunta cu un băiat pe care el îl credea potrivit pentru mine.
   Toţi prietenii mei îi ţineau partea tatălui meu. Singurul meu prieten credincios îmi rămăsese tot câinele meu Max. Într-o seară oarecare, îl luasem pe Max la o plimbare pe plajă. Stăteam ca de obicei cu privirea pierdută în zare gândidu-mă la el. Brusc auzisem un stigăt strident. Era doar Maria, bona mea, care nu m-a dezamăgit niciodată. Dar vai ce veşti rele îmi aducea. Nu a spus nimic, doar mi-a înmânat o scrisoare.
    Tot ce ştiam era că am leşinat în timp ce citeam acea scrisoare aducătoare de necazuri. Uitându-mă atent, îmi dau seama că nu mai eram de mult pe plajă, ci eram în camera mea, întinsă pe pat, cu mama stând la căpătâiul meu. Scrisoarea era încă la mine în mână. Am citit-o din nou acele două propoziţii rămânându-mi întipărite în suflet pentru totdeauna: " Cu regret vă anunţăm că Mark J. Lowit este declarat mort în urma unei împuşcături în inimă. Ultimul lucru pe care l-a spus a fost <<spuneţii Juliei că o iubesc>>....."
   Nunta nu a mai avut loc. Eu am rămas pe plajă, în locul unde ne-am întâlnit pentru prima oară. Aşteptându-l. Chiar dacă ştiam că nu va veni inima mea îmi spunea că se va întoarce, dar nu a făcut-o şi nu o va face niciodată.