Capitolul 10

Capitolul 10-Gabriel


    Între timp şi Matias şi-a terminat convorbirea. Răsuflu uşurată, şi în aceelaşi timp fericită că am primit cărţile.
    Matias se ridică uşor de pe fotoliu, îndreptându-se spre uşă, spunându-mi să mă grăbesc, dacă mai vreau să văd acel loc special. Am ieşit, începând să ne plimbăm. Primul loc în care ne-am oprit a fost un local drăguţ care îţi dădea un sentiment de căldură şi siguranţă. O scanare rapidă a locului, şi văd câţiva bătrâni la o masă. Vreo trei patru tipi destul de tineri stau la masa de lângă uşă. La bar stă un bărbat care pare-mi-se încearcă să intre în comă alcoolică şi un tip absolut superb, şi-a ridicat privirea spre mine, eu rămânând hipnotizată de acele cristale de un verde crud. Are părul blond, mai mult argintiu. E îmbrăcat în blugi, adidaşi, un tricou alb şi o jachetă neagră. M-a studiat repede, părând surprins, după care s-a întors la băutura lui. Ne-am îndreptat spre o masă de lângă fereastră, luându-ne amândoi clătite şi câte un suc de portocale.
      --Deci îmi spui şi mie unde mergem?
      --NU. E o surpriză şi vreau să rămână o surpriză.
      --Nu am nici o şansă aşai?
      --Nici măcar una.
     Am plătit consumaţia, ridicându-ne să plecăm, observ că şi tipul blond de la bar se ridică să plece. Când să trecem pe lângă el, ne atingem mâinile din greşeală, "tatuajul" meu începând să ardă.
      --Vin imediat, trebuie să merg până la baie.
      --Ok, te aştept la bar.
     Am ajuns la baie, şi practic am început să mă holbez la tatuaj. Azi dimineaţă era negru, acum e mai cenuşiu spre un gri foarte deschis. Părul are mai multe nuanţe de roşcat, ochii nu mia sunt aşa cenuşii, au revenit înapoi la căprui. Deja nu mai înţeleg nimic şi urăsc să fiu pe dinafară. Trebuie să-l găsesc pe tipul ăsta blond, are de dat nişte răspunsuri, şi Matias la fel. Ceva e putred aici, cine a mai pomenit persoană care să răspundă la stările de spirit ale altor persoane, sau chiar la atingerile lor.Şi ce mai e şi cu tatuajul ăsta? Adică, nu-mi amintesc să-mi fi făcut vreunul. A apărut imediat după ce l-am auzit pe Matias vorbind în curtea din spate. Mai seamănă şi izbitor de mult cu al lui, deci trebuie să fie o legătură. Ies din baie, căutându-l din priviri pe Matias, nereuşind să-l zăresc pe niciunde. Îmi întorc capul şi îl văd stând lângă mine. Se presupune că-mi pot da seama dacă cineva e în apropierea mea. Haide Patri, eşti cel mai bun hoţ din lume şi nu îţi poţi da seama dacă cineva stă lângă tine? Mai bine ai renunţa la meserie. Minunat, absolut minunat am început să vorbesc cu mine însumi. Am nevoie urgent de o vacanţă.
      --Mai vrei să ştii unde mergem?
      --Da, ai de gând să-mi spui unde mergem?
      --Nup, dar văd că ţi-am atras atenţia, ar fi bine să plecăm dacă mai vrei să ajungem.
     Mi-a luat mâna, trăgându-mă afară din local. Ne-am îndreptat către un parc, mâinile noastre fiind încă împreunate. Parcul ăsta e superb, toţi copacii au frunzele de la un galben-maroniu la un roşu ţipător, toate se armonizează atât de frumos. Ne ducem mai departe, locul ăsta e imens. Intrăm într-o mică dar totuşi deasă pădure. La un moment dat dăm de un luminiş, străbătut de un mic pârâu, totul e în tonuri de galben şi verde crud (brazii). Îmi aminteşte de ceva verdele ăsta. Oare de ce? Mai bine spus de cine? Tipul de la bar avea ochii verzi. Nu-mi vine să cred că am ţinut minte culoarea ochilor lui. De obicei, nu reţin astfel de amănunte decât dacă îmi place persoana.
      --Şi, spune-mi mai multe despre tine....
      --Păi, m-am născut, am crescut mi-am făcut prieteni în New York. Părinţii şi prietenii mei sunt încă acolo.
     Ne aşezăm pe covorul de frunze, el îndemându-mă să continui:
      --Culorile mele preferate sunt roşul, negrul, verdele şi mai nou am observat că îmi place şi albastrul. Ce altceva mai vrei să ştii?
      --Hmmmm, cum îi cheamă pe părinţii tăi?
      --Mara şi Andrew Froster. De ce?
      --Curiozitatea. Fraţi, surori?
      --Un frate mai mare, despre care nu mai ştiu nimic de ceva timp. Dar despre tine?
      --Mă numesc Matias Darkfaith, m-am născut în California, am crescut şi mi-am făcut prieteni în New York. Culorile mele preferate sunt maroul, negrul şi albul. Ah, era să uit, îmi place de o fată drăguţă cu părul ondulat, ochi căprui şi întodeauna pe fugă.
     Cred că m-am înroşit ca o roşie. Spunând asta, se apleacă spre mine, sărutându-mi buzele şi cuprinzându-mi corpul într-o îmbrăţişare caldă. Mâinile mele i-au atacat părul negru şi moale, trăgându-l mai aproape de mine. Sărutul nostru, la început blând a devenit din ce în ce mai pasional. Mi-a muşcat uşor buza de jos, eu lăsându-l să intre, limbile noastre începând să se dueleze. Mâinile lui încep să-mi mângâie spatele când.....telefonul meu începe să sune.
      --Nu-l băga în seamă, se va opri.
     Dar nu a făcut-o. Până la urmă mă ridic în şezut, Matias cuprinzându-mă într-o îmbrăţişare comfortabilă. Mă uit la apelant şi......şoc, e fratele meu. Răspund cu prudenţă. De obicei când mă sună cu singuranţă vrea ceva. Mă întreb doar ce o mai fi de data asta.
      --Alo!
      --Hei, surioară. Ce mai faci?
      --Eu sunt bine, dar tu cum de eşti aşa entuziasmat?
      --Nu sunt entuziasmat. Şi o duc foarte bine.
      --Oricum, de ce m-ai sunat?
      --Păi sunt în trecere prin România şi mă gândeam că poate mă poţi găzdui o noapte la tine.
      --Te ajut cu mare plăcere,dar din păcate va trebui să dormi pe canapea. (Mwahahahaha)
      --Uf....fie cum zici tu. Ne vedem în vreo 2-3 ore. Pa!
      --Ok. Pa!
     Incredibil, acum trebuie să-l mai suport şi pe idiotu de fratemiu. De parcă nu ar putea sta la un hotel sau ceva. Nu, el trebuie să vină la mine. Asta e exact ce am nevoie în momentul ăsta. Un şef al F.B.I-ului la mine în casă peste noapte.
      --Ce ai păţit? Telefonul ăla te-a dat rău peste cap.
      --Fratele meu stă peste noapte la mine.
      --Asta e nasol.
      --Să ştii că nici nu vreau să ştiu de ce e prin trecere.
      --Ok, văd că se cam întunecă, ar fi bine să plecăm, încurând nu vom mai putea vedeam nimic.
      --Aha, bine atunci.
     Acum pădurea asta pare atât de mare. Se aude un sunet ca de de crenguţe rupte, de undeva din spatele nostru. Matias devine rigid, corpul lui întorcându-se pe jumătate în direcţia sunetului. Luna îşi arată primele raze argintii, dezvălunidu-mil pe Matias. Arăta ca o fiară, o fiară gata de atac. Mâinile noastre sunt încă împreunate. Razele lunii cad pe "tatuajul" meu, făcându-l să ardă din nou, observ cum părul meu începe să se înfoaie singur în nişte bucle întunecate superbe, pielea devine din ce în ce mai palidă, până şi Matias se schimbă. Tatuajul lui a început să se extindă, să ce??? oricum, ia ajuns deja pe toată mâna stângă. Uitându-mă mai atent, şi tatuajul meu începe să se extindă. Bun, ceva nu e înregulă cu toată chestia asta, nu cred că asta ar trebui să se întâmple. Tatuajele normale nu fac aşa. Un zâmbet pe jumătate provocator, pe jumătate victorios îi încolţeşte pe buze lui Matias.
      --Eşti a mea, însfârşit a mea.
     Sper că nu a spus ce cred eu că a spus. Cum adică "însfârşit a mea". Nu mai înţeleg nimic şi a început să mă doară capul şi spatele, mai exact în partea de sus, dintre omoplaţi. Seara asta e din ce în ce mai ciudată. Matias va avea de dat o grămadă de explicaţii mâine. Începe să-şi îndrepte faţa către a mea, când un strigăt de furie se aude din adâncimea pădurii, făcându-l pe Matias mai încordat decât era.
      --Nu o vei lua de partea întunericului. Nu şi de data asta!
     Nu din nou. Serios acum, am devenit un obiect şi nu ştiu eu. Din întunericul pădurii apare tipul de la bar. Dar e foarte schimbat. Exact opusul lui Matias. Părul îi era acum argintiu şi are un tatuaj (pe bune!) exact ca al lui Matias, singura diferenţă fiind la culoare. Al lui fiind de un gri metalizat. Îi întâlnesc privirea. E de două ori mai profundă decât mai devreme
      --Gabriel!
      --Matias!
     WoW, te pomeni că sunt programaţi să vorbească la fel. Asta va fi interesant. Regatul meu pentru un scaun şi o pungă de popcorn.
      --Cum am spus, e a mea, nu-i aşa Patri?
      --Păi.....
      --Nu e a ta, să nu crezi asta. Nu voi lăsa istoria să se repete.
      --Eu nu-i voi folosi puterea pentru a controla Lumea de Jos. O voi folosi pentru a-l distruge pe tata.
      --E tot una. Tot o vei omorî.
      --Şi dacă vine cu tine ce se va întâmpla? Va fi protejată doar până o voi găsi din nou. Şi a doua oară nu voi ezita să te omor şi pe tine, frate....
      --Nu ai nici un drept să mă mai numeşti "frate". Nu după ce ai ales să rămâi în Iad. Puteai să vii cu mine, de partea mamei. Dar nu, trebuia tu să fi încăpăţânat.
      --Ce e frăţioare, chiar am reuşit să te scot din sărite? Chiar reuşesc să scot partea întunecată din tine la iveală. Nu cred că ai vrea ca Mihail să afle asta.
      --Şi nici nu o va face. Pentru că îmi voi îndeplini misiunea.
      --Nu ştiu cum o vei mai îndeplini. Pentru că e însemnată de mine. E marcată cu semnele Iadului, descurcăte cu asta.
      --O voi aduce înapoi la ce a fost. Doar aştepată. Până atunci, ea vine cu mine.
     Când a terminat ce a avut de spus, mi-a luat cealaltă mână, corpul meu începând să ardă. Tatuajul începea să-şi schimbe culoarea în gri, părul îşi revenea, având o culare mai roşcată ca de obicei, cu doar câteva reflexii negre prin el. Totul ardea. Un ţipăt de durere şi frustrare a sfâşiat întunericul nopţii. Trebuie să aflu ce se întâmplă şi cine sunt cu adevărat Matias şi Gabriel, după încă câteva secunde de luciditate, totul a devenit negru.