miercuri, 4 iunie 2014

Concurs

Concurs aniversar Booktown Lover
Aici e linkul http://booktownlover.blogspot.ro/2014/05/concurs-aniversar-1-3-ani-de-booktown.html

luni, 21 octombrie 2013

Concurs 10

Hey, alt concurs, de data asta pe BooktownLover http://booktownlover.blogspot.ro/2013/10/halloween-giveaway_19.html

joi, 11 aprilie 2013

Concurs

Heya, am găsit un nou concurs pe Mythical Books, puteţi participa aici : http://mythicalbooks.blogspot.ro/2013/04/concurs-paste-cartea-soarelui-nou-de.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+MythicalBooks+(Mythical+Books)&utm_content=Yahoo!+Mail

marți, 4 decembrie 2012

Aniversare

 Nu ştiu la ce v-aţi fi aşteptat când aţi citit titlul dar, tot ce pot să vă spun e că ieri, în 3 Decembrie 2012, Patricia Froster şi Matias Darkfaith au împlinit un an. Exact, aţi citit bine anul trecut pe vremea asta voi fetelor aţi început să vă îndrăgostiţi de Matias şi să îl urâţi pe Gabriel. Tot ce po să spun e că vă mulţumesc că m-aţi susţinut şi sper că o veţi face în continuare.
  Kisses Dark Rose.
 P.S. Dacă citiţi postul, vă rog din suflet să lăsaţi măcar un comm., nu de alta dar sunt extrem de curioasă să văd câţi cititori a adunat povestea mea. 

vineri, 30 noiembrie 2012

Concurs

Hello, deci, dupa cum cred ca ati observat, numai despre concursuri se mai posteaza pe aici. Dar nu va panicati, o sa postez cat de curan la The Hunt, dar sa revenim, am gasit un concurs dragut pe Booktown Lover, il gasiti aici: http://booktownlover.blogspot.ro/2012/11/concurs-casa-noptii-1-2-de-pccast-si.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+BooktownLover+(Booktown+Lover).
Apropo, la multi ani tuturor celor cu numele de Andrei si Andreea

miercuri, 28 noiembrie 2012

Concurs

Heya, un nou concurs pe Mythical Books, il gasiti aici:http://mythicalbooks.blogspot.ro/2012/11/recenzie-si-concurs-ordinul-negru-de_28.html

duminică, 25 noiembrie 2012

The Hunt

Aici aveti rezumatul celei de a doua serii :D http://anotherkindofwarthehunt.blogspot.ro/2012/11/rezumat.html

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Capitolul XIV Partea a II-aV

Capitolul XIV - Partea a II-a


   --Mergeţi înainte, eu trebuie să mă hrănesc înainte să pot păşi acolo.
   --Eşti sigur că vei ajunge la timp?
   --Sunt foarte sigur. O să fie cea mai rapidă hrănire de până acum.
   --Ne întâlnim la temniţe în mai puţin de 25 de minute.
   --Aşa să fie.
     La naiba cu toate modurile tatălui meu de a mă tortura. Până acum am putut îndura aproape orice. Dar acum e prea de tot. Să te iei de sufletul pereche al unui demon e o treaba urâtă. Iar el ştie mult prea bine asta. Unii dintre oameni s-ar gândi că "nu îi poate face chiar atât de mult rău, e tatăl lui până la urmă." Ei bine, e cu atât mai rău. E tatăl meu, deci îi e de două ori mai uşor să intre în capul meu şi să controleze demonul care se ascunde sub înfăţişarea umană. 
       În timp ce gândurile mele vuia cu peste 200 km la oră, încep să mă apropii de centrul oraşului. E o seară agitată. Multă lume, multe suflete tinere, pline de viaţă şi forţă. Am auzit că e un concert în zonă, deci, ăsta e motivul agitaţiei. Încep să mă plimb fără ţintă pe străzi, dând peste un grup de "băieţi răi" aşa cum se consideră ei. 
   Unul dintre ei mi se pare foarte foarte cunoscut. Dacă aş şti unde l-am mai văzut. Pff, am un lapsus. Hmm... asta e! Acum vreo două luni, înainte să vină Patri cu vreo săptămână-două am fost la un club din apropiere, tipa care era cu el s-a dat la mine, eram şi înfometat aşa că nu am putut să o refuz. Se pare că băiatul ştie să ţină ură pe cineva, deja se uită urât la mine.
   --El e. El e cel care mi-a luat-o pe Sophie. Prindeţi-l.
   --Haide băieţi, nu trebuie să facem mişcare, nu am de gând să fug. Aş prefera totuşi un loc mai retras, e prea multă lume aici. Nu vreau să vă fac de râs.
      Plus că vreau să mă hrănesc. Dacă îi bat prea rău nu o să pot mânca cum trebuie.
   --Ok, haidem, mergem în spatele scenei nu trece nimeni pe acolo.
   --Mie îmi convine.
     Ne îndreptăm relaxaţi spre locul indicat de cel care pare să conducă acest grup. Sunt 7 de toţi, ei cred că mă pot bate. Tot ce vor putea face ei e să îmi satisfacă pofta. Nu de alta dar a trecut mult de la ultima hrănire. Încep să mă înconjoare, fiecare scoţând câte un briceag sau cuţit din interiorul gecii.
   --Pe bune, credeţi că e corect 1 la 7?
   --Ar trebui să ne pese?
   --Nu prea, vă cer doar atât, să nu vă speriaţi. Ceea ce o să se întâmple de aici va fi aventura vieţii voastre.
   --O să fie prima ta călătorie cu ambulanţa dacă stau să mă gândesc bine, nu ne poţi face faţă.
   --Vrei să pariem pe asta.
     În momentul în care eu am terminat ce aveam de spus, aripile mele au ieşit la suprafaţă, toată înfăţişarea mea schimbându-se la adevăratul demon, nu cel care vânează fete inocente doar pentru a mânca, ci cel care o face din pură plăcere. Vertebrele, împreună cu fiecare oscior din corpul meu au început să îţi reia formalor firească, oasele întărindu-se, în acelaşi timp, toate simţurile mele s-au retrezit la viaţă.
    --C...ce eşti tu? 
    - مرگ خود، این است که.(--Moartea voastră, asta sunt.)
      Pur şi simplu au îngheţat, şi totuşi, sufletele lor vibrau din cauza fricii. Nu m-am mai simţit aşa de foarte multă vreme. Nemanipulat, neîncătuşat de o formă umană inspidă. Pur şi simplu eu. Perfect.
Încet încet sufletele lor au început să fie absorbite de mine. Unul câte unul, ceilalaţi doar privind terifiaţi cum "bestia" aşa cum mi-au spus ei, le seacă prietenii de viaţă. Halal prieteni, dacă nu sunt în stare să mişte măcar un muşchi pentru a te ajuta.
      Bun, acum că m-am hrănit foarte consistent, e timpul să îmi îndeplinesc misiunea. Asta e tată. Ultima noastră confruntare. De data asta îţi promit că eu voi câştiga.

                      ***

   --Andreas, cum de ai fost pe pământ?
   --Nu acum, te rog, trebuie să îi duc pe aceştia doi la Aaron.
   --Te-a trimis după îngeri? Şi cine e tipul?
   --Da, m-a trimis după îngeri, în special după aceştia doi. Iar el, el e doar un vechi prieten. Acum haide, prizonierii trebuie să ajungă la Stăpân.
   --Ok, e la temniţe.
   --Mulţumesc.
     Sper că Matias a terminat de mâncat, nu de alta, dar fratele meu ar cam trebui să se grăbească. Toţi cei de pe străzi (N.A. Lumea de Jos, arată exact ca şi cea de pe pământ, doar că nu are toate elementele umane ca să zic aşa) se uitau extrem de ciudat la mine şi la Mihail. La mine înţeleg de ce, sunt fiul renegat al coducătorului, dar nu înţeleg ce au cu Mihail. Se pare că doar timpul îmi va spune asta. 
     Vorbind de ciudăţenii, observ cu coada ochiului o umbră ciudată care se strecoară în spatele meu. Încet dar sigur începe să capete formă. Acea umbră fiind Matias.  
   --Ai reuşit să ajungi la timp. Trebuie să stai în umbră. Te rog Matias nu face nici o imprudenţă, respectă planul. Măcar odată în lunga ta viaţă.
   --Respect orice vreţi voi, atâta timp cât Patri e în siguranţă.
   --De acord.
     Ne luăm fiecare poziţiile prevăzute în plan, Andreas şi fratele său find lângă noi exact ca doi gardieni. Sper să meargă totul cum trebuie, deşi am o presimţire care nu îmi dă pace. O presimţire care nu îmi ajută prea mult starea de spirit. 
     Am ajuns într-un final la temniţe, Matias a mers în paralel cu noi, fiind contopit cu umbrele, nu degeaba a absolvit Academia ca Asasin, aripile alea îl fac de neobservat. Intrăm pe porţile închisorii, o imagine oribilă pe care sper ca Matias să nu o vadă încă, deşi cred că a auzit. Patri era întinsă pe o masă enormă de granit (masa este dispusă în poziţie verticală, deci, Patri stă relativ dreaptă), fiind legată de încheieturi, Aaron făcea ture în faţa acelei mese, corpul lui Patri fiind cutremurat de fulgere puternice de durere la fiecare 20-25 de secunde. Nu cred că mai îndură prea mult. Încearcă să nu ţipe. Chiar o face, numai că nu îi şi iasă, prea mult. Se vede că înainte de a începe cu fulgerele de durere a apelat la alte tipuri de a o chinui, mai cum să spun, mai vizibile. Are câteva răni destul de urâte de-a lungul stomacului şi hainele destul de urât sfâşiate. Nici restul corpului nu a scăpat de câteva uşoare zgârieturi, care din fericire nu mai sângerează. Tăieturile care le are de-a lungul stomacului o dor îngrozitor de rău, pot să bag mâna în foc pentru asta. Mai ales că toţi muşchii i se contractă la un interval foarte scurt de timp. Ceea ce nu ajută mai deloc. Nu îmi vine să cred că Matias nu s-a năpustit încă asupra tatei.

                             ***

     S-a zis cu el. Îmi asum orice blestem, orice consecinţă, atâta timp cât ştiu că a suferit la fel de mult cum o face Patri în acest moment. Trebuie să mă mai abţinut doar puţin. Puţin de tot. Încet Matias, încet şi cu calm. Dacă s-ar putea şi aplica, ar fi minunat. Nu, nu trebuie să mă mişc. Dacă mai fac un singur pas spre ea Aristiana din ea o să îţi facă apariţia, iar Aaron exact asta vrea. Aşa că trebuie să mă abţin. Trebuie să nu mă mai uit la ea. Nu vreau să mai văd acele răni groaznice care continuă să sângereze slăbind-o ştiind că nu pot să o ajut.
     Dar pot, nimeni nu spune că nu pot acţiona acum. E prea concentrat la ceea ce face, pentru aşi putea da seama că eu sunt în spatele lui gata să îl înjunghii. Bun, rapid şi în linişte, exact cum am fost instruit, nici nu o să ştie ce l-a lovit.

                          ***

     Ahh! Doare! Cred că şi să naşti în mod natural e mai uşor decât asta. Nu cred că mai rezist mult. Totul s-a petrecut prea repede. Am îngheţat, ca apoi să mă trezesc pe masa asta, legată de mâini şi de picioare cu fulgere de durere care îmi străpung şi cel mai mic muşchi din corp. 
     Se spune că omul se obişnuieşte cu orice, ei bine nu e adevărat. Dacă nu aş fi fost atât de însetată şi înfometată, poate că aş fi rezistat mai mult, dar acum, acestor dureri s-a mai adăugat o vibraţie ciudată la muşchii spatelui. Ei par să fie într-un fel protejaţi de acele care par să îmi străpungă fiecare părticică din corp. Într-un final, toţi muşchii încep să amorţească încet încet, când observ cu coada ochiului o umbră ce îţi face cale spre spatele lui Aaron. Ca o umbră exact aşa se comportă Matias. În momentul în care el ajunge la doi paşi în spatele lui Aaron, spatele meu pare să explodeze, toată tensiunea din corp fiind eliberată odată cu ivirea aripilor atât de fragile şi transparente.
   --Deci, Matias te-ai hotă.... Ahhh!! Ce ai fă..făcut.
   --Ceva ce meritai de multă vreme.
   --Ştii d..despre blestem nu... nu-i aşa?
   --Fi sigur că ştiu,sunt conştient că din acest moment eu nu mai am voie să părăsesc această lume până când la rândul meu nu voi fi şi eu omorât sau va apărea Lucifer ceea ce nu prea cred că se întâmpla.
   --H..hai..de, termină ce..ce ai început.
   --Oh nu, să nu crezi că o scapi atât de uşor, ai chinuit-o, ai torturat-o, nu o să te omor până nu voi fi sigur că ai plătit cu vârf şi îndesat pentru ceea ce i-ai făcut. 

                         ***

   A făcut-o, l-a rănit mortal, însfârşit, tata nu mai e la conducere, e prima dată când iasă ceva aşa cum vrea el, fără ca măcar să se complice ceva. L-a înjughiat pur şi simplu, fără nici o remuşcare, fără nici un regret. Dar totul are şi o consecinţă. Matias o să trebuiască să rămână aici. Scăpăm de o problemă, dăm de alta.
   --Am scăpat de Aaron. Într-un final.
   --Aşa e.
     Mă îndrept către Patri care pare să fie inconştientă, în timp ce Andreas se duce să-şi elibereze fiul.

                  ***

     Cu puţin ajutor din partea lui Gabriel a reuşit să o dau jos pe Patri de pe acea masă. E încă inconştientă dar măcar, o pot simţi în braţele mele pentru câteva minute, înainte ca ea să trebuiască să plece. Îmi pare rău că trebuie să îi fac assta, dar, e cel mai bine pentru ea. Nu o să poată trăi într-o lume în care ar fi vânată la fiecare pas. Aşa că e mai bine să o trimit înapoi pe pământ unde o să fie în siguranţă. Sunt sigur de asta. Gabriel o să mai grijă de ea mai bine decât aş faceo eu.
   --M...Matias?
   --Da, scumpo, sunt aici.
   --S-a terminat?
   --Da, s-a terminat, totul e în regulă acum. Eşti în siguranţă.
   --Despre ce blestem vorbea tatăl tău?
   --E un fel de blestem, e menit să îl ţină aici pe cel care conduce lumea asta. Aşa el nu poate căuta urmaşele Aristienelor pentru a le omorî. E o măsură de precauţie luată de străbunica ta mi se pare. 
   --Ce o să se întâmple acum?
   --O să pleci!
   --C...cum?
   --Aşa cum ai auzit, îţi interzic din acest moment să mai calci pe acest tărâm. Gabriel, te rog, du-o înapoi pe pământ şi mare grijă de ea. 
   --Aşa am să fac.
   --Matias, de ce faci asta?
   --Crede-mă e mult mai bine aşa. Ai încredere în mine. Şi nu uita, te voi iubi întotdeauna.
   --Fi sigur că voi găsi o cale să mă întorc la tine.

                        SFÂRŞIT  
-----------------------------------------
Stiu, stiu am facut cea mia mare prostie ever. Credeti-ma, m-a bufnit plandul la sfarsit, dar asta mi s-a parut cel mai bun final. Sper ca v-a placut.

duminică, 18 noiembrie 2012

Capitolul XIV Partea I

Capitolul XIV Partea I


   Trebuie să-l salvez. Nu îl pot lăsa pe Hades să îndure totul pentru mine. Singurul lucru care mă uimeşte cu adevărat este faptul că nu a scos nici măcar un sunet. E ca şi cum ar vrea să îi demonstreze lui Aaron că nu îl impresionează nici una din acţiunile sale. Şi o mai face şi cu zâmbetul pe buze. E de necrezut. Sper doar că mai rezistă măcar până îmi dau seama cu ce îl pot ajuta.

                         ***

    --Aţi înţeles? Matias trebuie să acţionezi cu mare grijă. Ai o singură şansă înainte ca Aaron să intre în gardă.
    --Am înţeles. Dacă aş putea să-mi securizez capul pentru cel puţin 5 minute ar fi de mare ajutor.
    --Ai putea face asta. Cu puţin antrenament, desigur.
    --Ce nu necesită antrenament în lumea voastră?
    --Ăăă zborul nu necesită antrenament.
    --Nu trebuia să răspunzi. Oricum, eu mă duc să iau o gură de aer.
   Totul e dat naibii. Pot să spun asta cu mâna pe inimă. Am luat mai multă bătaie în ultimele două zile decât ca atunci când am fost la Academie. Acum reuşesc să îl înţeleg pe Gabriel. Dar nu total, pentru că eu nu am făcut asta zi de zi. Off, mi-e aşaa de foame. Am stors toată energia din mine. Trebuie să mă hrănesc, altfel nu o să îmi pot îndeplini misiunea.
   Şirul gândurilor îmi e întrerupt de o lovitură puternică în stomac. Îmi ridic privirea văzând doi tipi destul de mari, cel mai tânăr mă ia de braţe, trăgându-mă până acasă la Patri. Acolo îmi dă drumul pe canapeaua din bibleotecă.
    --Pot să ştiu ce am făcut?
    --L-ai condus pe Aaron aici, iar acum Patri e în pericol.
    --Stop, stop cadru. De unde o cunoşti pe Patri?
    --E fiica mea.
    --Auoleu... eu vreau să o salvez. Nu vreau să îi fac rău.
    --Te cunosc, Matias. Ştiu ce îţi poate piele aşa că nu îmi veni mie cu minciuni sfruntate.
    --Pot să-ţi jur că nu mint. Haide, Andreas, trebuie să mă crezi.
    --Dovedeşte-o.
   Gândeşte Matias, te-ai băgat singur în asta. Aha, asta. Mă schimb în forma mea naturală, tatuajele care m-au însemnat şi pe mine şi pe Patri făcându-şi apariţia. Doar că acum erau puţin mai altfel. Cele două corpuri erau puţin despărţite, un zid părând să se formeze între ele. Ceea ce semnifică împlinirea blestemului dacă eu îmi duc misiunea la capăt.
    --Vedeţi! Suntem suflete pereche.
    --Nu prea am nimic de reproşat aici.
    --Mda, nici eu. Ai un plan? Vreau să spun cum ai de gând să o salvezi?
    --Defapt, la planul ăsta ne ajută şi Mihail...
    --Am vrea să vorbim cu el.
    --Desigur.

                       ***

    --Cred că tu ai primit o pedeasă destul de bună. Acum să revenim la persoana dorită de toată lumea.
    --Să nu îndrăzneşti să te atingi de ea.
    --Altfel ce? O să vi şi o să mă omori? Nu prea cred că eşti în stare. Lanţurile alea te ţin foarte bine acolo.
   Ahh, dacă aş putea doar să mai îmi mişc puţiin puţin încheietura stângă, mi-aş elibera mâna. Deşi e cam greu cu frânghiile astea, până la urmă mi-am dat seama că pot să slăbesc nodurile dacă îmi mişc încet mâinile. Şi asta am făcut, mi-am făcut nişte răni urâte, dar până la urmă reuşesc să-mi eliberez mâinile una după alta. Noroc că am mâinile legate la spate, aşa nu îşi poate da seama că m-am dezlegat.
    --Acum, să trecem la partea mai interesantă, cum aş putea să îţi activez puterile? La naiba! Am nevoie de Matias pentru asta.
    --Până la urmă se pare că depinzi de Matias pentru aţi duce planul până la capăt. Cine s-ar fi gândit la asta?
    --Doar ţineţi gura, o să îl fac să se întoarcă. Chiar dacă trebuie să mă duc eu după el. Deşi nu cred că o să fie nevoie. Dacă tu eşti în pericol, Matias o să vină aici într-o clipită până aici pentru a te salva. Deci, să începem.


                        ***

   Au!Au!Au! Îmi bubuie capul. Haide, Matias, concentreazăte, asta nu am mai păţit până acum. Nu e un mod de a mă manipula, e încă mai rău. Nu ştiu ce vrea dar nu e în regulă dacă a început să se ia de Patri.
    --Matias, ce ai?
    --Ce?
    --De ce ai început să sângerezi?
    --Dar nu sângerez...
    --O ba da. Şi încă rău.
    --Trebuie să punem planul în aplicare mai repede, a început ritualul de sacrificiu, încearcă să mă convingă să merg să o salvez, pentru că doar demonul din mine poate să o trezească pe Aristiana din ea.
    --Să mergem atunci, ce mai aşteptăm?

                               ***

    --Dă-mi drumul!
    --O nu, drăguţo, nu când sunt atât de aproape.
    --Atunci, măcar, aşteaptă. Mai lasămă 5 minute cu vărul meu.
    --Nu nu nu. Aşa a făcut şi predecesoarea ta. Ce te face să crezi că tu o să mă îmbunezi?
    --Asta.
   Binecuvântate fie pistoalele. Cred că am consumat un cartuş întreg împuşcându-l şi el nici măcar nu a tresărit. Tot ce am reuşitsă fac a fot să îl enervez. Nu a fost o mişcare pera inteligentă, dar, a fost singura la care m-am putu gândi. Disperarea te face să gândeşti prosteteşte. Acum, dacă aş găsi ceva care să îl mia ţină ocupat pentru exact 2 minute cât mi-ar lua să îl dezleg pe Hades ar fi excelent. Dar n-am eu norocul ăsta. Concluzie: trebuie să risc. Orice ar fi în lanţurile alea îl slăbesc tot mai mult.
Nici nu apuc să fac o mişcare căci sunt întreruptă de o străfulgerare de durere ce îmi blochează muşchii, ţintuindu-mă într-o poziţie nu preaconfortabilă dacă pot spune aşa.

duminică, 11 noiembrie 2012

Capitolul XIII

Capitolul XIII


   Tot ce vreau e să îmi găsesc curajul şi tupeul necesar să urmez într-u totul planul făcut de către Gabriel şi Mihail. Am nevoie de toată priceperea şi viclenia de care se poate folosi un demon pentru a-l putea răni mortal pe tata. 

   Cel mai greu lucru de care ne-am lovit imediat ce a fost făcut planul a fost găsirea unei modalităţi de a introduce îngerii, şi nu orice fel de îngeri în Lume de Jos. Singurul mod e prin aducerea lor ca şi pontenţiali sclavi şi sau pentru ai omorî deşi ştiu că nu le convine nici una dintre cele două opţiuni. Dacă ar fi război între cele două lumi. Atunci i-aş aduce ca şi prizonieri de război, dar momentan e pace. Încă nu ştiu cum să procedez. Până ne dăm seama cum să îi infiltrăm, Mihail a fost de acord să ne antreneze pe amândoi. Mai mult din lipsă de ocupaţie decât din altceva.

                            ***

    --Ce veşti îmi aduci?
    --Mă tem că unele foarte proaste.
    --Ce s-a întâmplat.
    --Aaron a capturat-o pe ultima.
    --La naiba. Şi cum se presupune că
o să ies din văgăuna asta ascunsă la naiba în praznic fără ajutorul ei.
    --Lucrez la asta. Haide, unchiule, trebuie să mai ai puţină răbdare, acum că Ea şi-a făcut apariţia nu mai durează foarte mult.
    --Sper să ai dreptate. Cred că ştiu pe de rost fiecare crăpătură din locul ăsta.

                            ***

   Cred că o să îmi pocnească fiecare oscior dacă îndrăznesc să mă mişc. Avea dreptate Gabriel. Antrenamentelor sunt foarte dure. Şi el a îndurat asta zile de-a rândul nu doar 2-3 zile cum o fac eu. Dacă mă gândesc mai bine. Gabriel pare că se simte foarte în formă. E posibil ca lui să-i priască antrenamentul. Cert e că eu nu sunt obişnuit cu aşa ceva.
   Între timp, mi-am dat seama cum să îi introduc pe ei în Lumea de Jos. Ştiu că tata vrea să se răfuiască cu Mihail, nu ştiu motivul, dar ştiu că o vrea. Dacă il duc pe Mihail o să fie destul de distrat încât să nu observe lovituriile mele. Tot ce mai am de pus la punct este strategia de atac. Nu pot să îmi dau seama încă ce puncte slabe ar putea avea. Trebuie să mă gândesc foarte bine la subiectul ăsta.

                          ***
   Nu am mai fost atât de aproape de libertate de foarte mult timp. Iluzia libertăţii chiar îţi dă forţă să mergi mai departe. Tocmai de asta mă simt în stare să îi îndur tortura lui Aaron. Atâta timp cât nu se gândeşte la verişoara mea, e bine. Nici măcar nu simt ceea ce îmi face. Asta e frumuseţea când eşti un demon de 1000 de ani, dacă nu te hrăneşti cum trebuie, simţurile tale încep să amorţească, până nu mai simţi nimic. Înafară de foame. Ea e cea care te distruge pe dinăuntru.

                        ***

    --Andrew, te simţi bine?
    --Sincer, nu prea. Mă omoară spatele.
   Ce e cu mine, nu am mai avut durerile astea de foarte mult timp. Mai exact de când am intrat la Academie. Nu, asta e imposibil. Am fost exilat. Fraele meu a fost obligat să-mi reteze aripile, pentru a ne pedepsii pe amândoi, pe mine pentru că am protejat ţinta şi pe el că m-a ajutat acum mai bine de 23 de ani. Doar dacă... Aaron are nevoie de toţi, şi mă refer la toţi demoni de care dispune, fie că sunt exilaţi sau nu.
    --Mă duc să răspund.
   În cadrul uşii stăt fratele meu geamăn. Mă rog, era acum arăt ceva mai matur decât el. Ciudat, nu a mai trecut pe aici de la aniversarea de 5 ani a Patriciei. Totul e din ce în ce mai ciudat. Nici nu vreau să ştiu de ce e aici.
   Tensiunea din spatele meu a fost eliberată când vechile mele aripi au ieşit la suprafaţă, sfăşiind cămaşa în carouri pe care o putam mai devreme. Spun o purtam, pentru că acum e vai şi amar de ea.
    --E imposibil. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva până acum.
    --E posibil pentru că nu le-am retezat de la bază ci puţin mai sus de ea. În tot acest timp ele s-au regenerat. Ştiam că voi avea nevoie de tine frăţioare la un moment dat.
    --Şi în legătură cu ce te pot ajuta?
    --Ne priveşte pe amândoi în aceeaşi măsură.            Copii noştri au fost răpiţi de către Aaron. Cel puţin, eu abia acum am aflat unde a dispărut Hades al meu. Şi eu care credeam că a fugit.
    --De unde ştii că o să pot intra acolo?
    --Nu mai arăti ca acum 23 de ani bătrâne, nici nu or să te recunoască.
    --Alte informaţii nu mai ai?
    --O ba da, veştile bune abia acum încep. Am aflat de asemenea că cei doi băieţi a lui Aaron sunt pe Pământ.
    --De acolo trebuie să ne începem cercetările.
    --Sunt de acord cu tine frăţioare, mergem?
    --Mergem. Draga mea, stai aici, în caz că Hades şi Patri o să reuşească să scape şi să vină aici.
    --Aşa am să facă. Aveţi grijă de voi.  

Concurs

Heya, un nou concurs pe Mythical Book, il gasiti aici: http://mythicalbooks.blogspot.ro/2012/11/concurs-noiembrie-2-instrumente-mortale.html. Apropo, noul va fi postat in seara asta, cel tarziu maine dupa amiaza.

vineri, 26 octombrie 2012

Capitolul XII

Capitolul XII



   Însfârşit, a adormit. Nu credeam că o fată poate pune atâtea întrebări într-un timp atât de scurt. Nu credeam că mă pricep la a da explicaţii, de obicei nu prea îmi iasă. Dar a fost mai uşor, din moment ce ea a întrebat şi eu doar am răspuns. M-am simţit puţin ca la un interogatoriu, dar nu e nici o problemă. Acum, trebuie să mă reîntorc la problema ce mă frământă încă de azi dimineaţă. Cum să îl conving pe Mihail să mă ajute, după ce aproape i-am omorât cel mai bun elev. Deşi am două argumente foarte puternice în apărarea mea: 1) nu pot să mă împotrivesc tatălui meu atunci când sunt în forma mea naturală; 2) Patri e într-un mare pericol. Aşa că nu prea are de ales. Doar asta e misiunea lui nu? Să o apere pe ultima aristiană. Cunoscută şi ca Ankara.
   E mai greu decât credeam. Stau de 10 minute în bucătărie şi încă nu mi-am făcut curaj să intru în sufragerie. Nu pot, nu pot şi pace. Dar trebuie. Trebuie să-mi salvez sufletul pereche şi ştiu sigur cum o să fac asta.
   Mă ridic încet de pe scaunul din bucătărie, îndreptându-mă spre sufragerie.
     --Trebuie să discutăm.
     --În legătură cu ce?
   Perfect, nici măcar nu mă priveşte. O să fie mai uşor decât credeam.
     --Am nevoie de ajutorul tău.
     --Crezi că meriţi să te ajut. Am deja două motive să nu o fac.
     --Ai face-o pentru a o salva pe Patri?
     --Desigur.
     --Ei, pentru asta am nevoie de tine. Trebuie să faci în aşa fel încât să îl distragi pe tata îndeajuns de mult încât să îl pot omorî sau măcar să îl rănesc grav.
     --O fac bucuros, dar trebuie să mai aşteptă 3 zile. Până atunci fratele tău se va fi recuperat.
     --Am înţeles. Şi, mersi.
     --Doar să nu te aşteptţi să o mai fac după ce o eliberăm pe Patricia.
     --Stai liniştit, nu o voi face.


                           ***

   Capul meu e pe cale să explodeze. Dar trebuie să o fac. Trebuie să reuşesc să mă trezesc. Patri are nevoie de ajutor. Pot simţi asta până în adâncul sufletului. Trebuie doar să deschid ochii. Nu e mare lucru. Doar să deschid ochii.
   După câteva încercări eşuate, reuşesc să-mi deschid ochii pentru o fracţiune de secundă. Încet-încet încep să mă obişnuiesc cu lumina puternică din încăpere. Primul lucru pe care îl zăresc este corpul zvelt şi încordat al lui Mihail. Pot să jur că a aflat ceva groaznic. Îl cunosc destul de bine. Sper doar să se poată rezolva tot ceea ce îl frământă.
Încerc să mă ridic în şezut, eşuând lamentabil. Reuşesc să mă ridic puţin, căzând înapoi pe canapea, un geamăt înăbuşit făcându-se auzit în cameră.
     --Ai reuşit să te trezeşti.
     --Cu greu, dar da. Ce mi s-a întâmplat.
     --A trebuit să îţi îndeplineşti misiunea. Din nefericire, fratele tău a fost adversarul tău. Nu aş fi vrut să se întâmple aşa. Dar tu, m-ai surprins. Ai lăsat la o parte faptul că el este fratele tău şi te-ai aruncat în luptă fără nici o remuşcare. Deşi şi el a făcut acelaşi lucru, tu ai făcut cea mai mare greşeală. Greşeală şi comportament pe care am încercat să ţi le formez cum trebuie de la începutul antrenamentului tău. Se pare că ăsta a fost singurul lucru care nu mi-a reuşit. Te-ai aruncat în luptă cu capul înainte, nu ai analizat nici măcar o clipă mişcările pe care le făceai sau cele pe care le făcea adversarul tău. Nu ai avut nici cea mai mică strategie. Şi, din această cauză ai fost rănit grav, foarte grav aş putea spune. Aripile tale abia au putut fi salvate. Ce pot să spun, sunt impresionat totuşi, nu credeam că o să puteţi să vă luptaţi atât de mult timp.
     --Adică eu nu l-am rănit pe el nici măcar puţin?
     --O ba sigur că ai făcut-o. Singura diferenţă e că el s-a hrănit înainte de luptă. Şi s-a hrănit foarte bine. Nici nu reuşeai să-l răneşti mai grav că el se vindeca. Dar asta nu mai contează acum. Tot ce contează e strategia pe care o vom folosi în continuare.
     --În legătură cu ce?
     --În legătură cu salvarea protejatei noastre desigur.
     --Vrei să spui că tata a capturat-o până la urmă?
     --Da, asta vreau să spun. Concluzia e că trebuie să ne grăbim. Iar Matias mi-a dat exact planul de care avem noi nevoie.

                              ***

   După lungi aşteptări, băieţii cu mâncarea au reuşit să-şi termine sarcina şi să plece. Foamea e mai puternică decât acum câteva ore. Nu cred că o să mai rezist mult. Deja stomacul a început să facă urât. Dar, asta nu mai contează. Trebuie să îmi dau seama cum se pot deschide lanţurile aste ce mă ţintuiesc de podea. Dacă aş fi avut agrafe sau ceva. Dar nu. Sau poate...
   Mâinile mele încep să se mişte, cercetând betelia din spate a pantalonilor, reuşind într-un final să găsesc pistolul pe care l-am luat mai devreme. Acum, ce e cel mai greu. Să reuşesc să găuresc lanţurile fără să mă rănesc şi pe mine în acest proces. Îmi întorc capul spre celula de ălături, Hades dormind liniştit, parcă ar sta pe un pat cu saltele moi şi perne de puf şi nu pe fân uscat.
     --Hades! încep să şoptesc, el mişcând puţin, dar nereacţionând.
   Haide Patri, curaj. Nu e aşa de greu, în plus, nu o să bage nimeni în seamă un ţipăt în plus sau în minus în celule astea. Verişorul meu pe de altă parte o să fie super îngrijorat, mia ales că ţipătul vine din celula mea.
   Trag aer adânc în piept un ţipăt prelung ieşind din pieptul meu. Reacţionând ca la carte, Hades a tresărit speriat, mişcându-şi capul în toate părţile, încercând să îţi dea seama ce a provocat ţipătul.
     --Hei, aici.
     --Ce ai păţit de ţipi aşa?
     --Trebuia să te trezesc cumva nu?
     --Totuşi, de ce m-ai trezit, n-ai văzut ce bine dormeam?
     --Ba da, am văzut. Chestia e că mi-am dat seama cum se desfac chestile astea. Doar că am nevoie de ajutorul tău.
     --Hai, uimeşte-mă, eu stau aici de sute de ani şi nu am găsit nici o cale de a le desface.
     --Asta pentru că nu ai avut ăsta. Îi fac semn din cap către pistolul din mâinile mele.
     --Şi cum ai vrea tu să foloseşti ăla?
     --Nu eu o să o fac. Ci tu. Uite, treaba e simplă, tu eşti încă destul de flexibil încât să îţi aduci mâinile în faţă.
     --Aşa, şi cum ne ajută pe noi asta?
     --Ne ajută mult. Dacă ai mâinile în faţă o să poţi trage în lanţurile mele fără a mă răni.
     --Dacă pui problema aşa.
   După câteva încercări, mâinile lui erau din nou în poziţia lor firească, el inspectând curios pistolul ce l-am aruncat cu greu până la el în poală. Într-un final şi-a dat seama cum funcţionează (după lungi explicaţii), reuşind să punem planul în aplicare.
Împuşcătura a răsunat destul de puternic, dar nu a fost băgată în seamă. Aproape că am uitat cum e să îţi simţi mâinile libere. Am reuşit să recuperez pistolul, lanţurile de la mâinile verişorului meu având aceaşi soartă ca a le mele. Cu ajutorul vicleniei înăscute a demonilor, şi a hoţilor internaţionali deopotrivă, am reuşit să deschidem uşile celulelor aproape simultan. Fiind condusă de un impuls, i-am sărit în braţe, îmbrăţişându-l.
   După acest moment de familie, ne-am îndreptat spre ieşire. Ieşire care e al naibii de departe, mergem de aproximativ jumătate de oră. Încet-încet, întunecimea predominantă a holului începe să se disperseze. Lumina începând să îşi facă simţită prezenţa.
     --Plecaţi undeva.
   Ultimul lucru pe care l-am zărit a fost o străfulgerare de păr blond. 


'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'
Hello lume, stiu, trebuia sa pun capitolul asta mai devreme. Dar nu prea am avut cand, scoala si raceala m-au dat peste cap zilele astea. Dar promit sa ma revansez. Apropo, care parte v-a placut mai mult? 

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Concurs de Haloween

Heya, am gasit un concurs cu multe oferte aici: http://booktownlover.blogspot.ro/2012/10/halloween-giveaway.html

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Capitolul XI

Capitolul XI - Legături de familie

   Huh, am terminat însfârşit. Nu am văzut aşa răni nici la orele de practică de la şcoală. Şi am văzut multe. Încă nu îmi pot da seama ce anume i-a cauzat rana. Prima dată când l-am văzut m-am gîndit la o sabie, apoi am început să gândesc raţional. Nu prea are cum să fie lovit de o sabie, deşi ar cam fi singura armă care i-ar putea cauza o astfel de rană lui Gabriel. Pun pariu că toată lumea îmi ascunde ceva foarte important. Nu ştiu încă dacă de bine sau de rău dar voi afla.

                                 ***

   Mi-e foame... şi sete. Foarte sete. Am impresia că stau aici de o grămadă de vreme. Dar nu a trecut chiar aşa de mult. Băieţii cu mâncarea au mai trecut de 2 ori. De fiecare dată trecând pe lângă celula mea ca şi cum ar fi fost goală.
   Încet-încet ochii mi s-au obişnuit cu bezna dominantă din locul ăsta. Din câte văd celula e la fel de mare ca şi cămara mamei. Pereţii sunt făcuţi din blocuri mari de piatră. Tot ce am putu vedea în celula alăturată a fost un corp fragil, care mai părea susţinut doar de aripile scheletice de pe spatele său.
   Închid ochii, poate-poate reuşesc să adorm, deşi mă omoară foamea. Chiar când să aţipesc o şoaptă îşi face drum până la mine din celula alăturată:
     --E cineva acolo?
     --D..da
     --Cum te numeşti fătuco?
     --Patricia Froster, dumneavoastră?
     --Mi s-a spus în multe feluri de-a lungul anilor. Cei de aici mă cunosc drept Hades.
     --H..Hades?
     --Da, dar doar cu numele. Acel zeu e praf şi pulbere de multă vreme.
     --Cum aţi primit numele ăsta.
     --Acum o mie de ani eram cel mai bun prieten al lui Lucifer. Eu am vrut să mi se spună aşa.
     --L-aţi cunoscut pe Lucifer?
     --Da, ne-am cunoscut la academie. Dar asta e o cu totul altă poveste. Vorbim după ce trec matahalele cu mâncarea.
     --Cum spuneţi dumneavoastră.
   Dacă e adevărat ceea ce spune, atunci cu siguranţă ştie cum se iasă de aici. Într-un final, viiitorul pare ceva mai luminos. Există o mică posibilitate de a ieşi de aici.

                               ***

   Nu-mi vine să cred că o să fac asta. Poate e un vis. Un demon nu poate cere ajutorul unui arhanghel. E împotriva firii. Dar trebuie să o fac. Patri e în pericol, e singurul argument pe care îl am. Şi singurul care contează. Intru în casă, mergând uşor până în sufragerie. Acolo îl găsesc pe Gabriel zăcând pe canapea, iar la căpătâiul lui era Mihail. Mă trec fiorii numai cănd se uită la mine, da să mai şi vorbesc cu el.
   Oricum, nu pot să spun că mi-am ieşit din formă. Chiar dacă nu am mai luptat corp la corp cu cineva de ceva vreme. Acum, revenind la subiect:
     --Bună, Mihail.
     --Bună, Matias.
     --Se simte bine?
     --Îţi pasă?
     --Sincer, da, e fratele meu la urma urmei.
     --Nu prea ai ţinut cont de asta mai devreme.
     --Şti că nu eram eu. Nu e vina mea că tatăl meu poate să controleze demonul din mine.
   Zgomotul porţelanului spart s-a făcut auzit imediat ce am terminat ceea ce aveam de spus. E clar că Andreea a auzit. Perfect, tocmai de asta aveam eu nevoie acum. Să dau explicaţii. Toată lumea ştie că nu mă pricep la dat explicaţii, Gabriel e
ăla bun la aşa ceva. Dar tot trebuie să o fac. Mai arunc o privire către fratele meu care nu a schiţat o mişcare de când am intrat. Imediat după îndreptându-mă spre uşă. Nu aş fi vrut ca Andreea să afle despre asta. Lumea noastră trebuia să rămână în poveşti pentru ea. Nu s-a mai întâmplat asta de când a intrat în cameră mai devreme. Iar ea e pe cale să afle asta.

                           ***

   Demoni? Asta ce mai vrea să însemne. Toţi ştiu că demonii sunt doar mituri. Sau poate că nu... Doamne, Andreea, revino-ţi. NU pot să cred asta. Nu pot şi pace. Am spus că voi afla. Ei uite că nu mai vreau să aflu nimic.
     --Andreea, deschide!
     --Pleacă!
     --Nu plec până nu vorbim.
     --Offf, bine.
   Deschid uşa, Matias intrând înăuntru.
     --Ei bine...
     --Vreau să ştiu ce ai auzit.
     --Am auzit doar "tatăl meu poate controla demonul din mine".
     --Mai bine te-ai aşeza. O să dureze ceva.

                            ***

   Agonia şi întunericul. Acestea sunt lucrurile care par să domine locul acesta. Băieţii cu mâncarea au trecut de mult, şi de data asta ignorându-mă. Cred că ştiu cum arată fiecare piatră din locul ăsta şi încă nu am găsit nici o cale de ieşire. Lanţurile sunt un impediment rece şi greu. Dacă aş şti cum să îmi desfac mâinile poate aş reuşi să fac ceva dar, nu se prea poate. Hades nu a mai spus nimic. Toată discuţia de mai devreme cred că l-a epuizat. Încă nu pot să cred de cât timp e aici. Câte a trebuit să îndure doar pentru că a fost prietenul lui Lucifer.
   În liniştea care e întodeauna prezentă în celula mea, scârţâitul uşii a sunat ca o împuşcătură. Un tip care seamănă cu doctorul de la spital se îndreaptă spre mine, ţinând ceva în mâna stângă.
     --Haide, trebuie să mănânci.
     --Nu, dăi-o lui.
   Capul meu se întoarce încet spre corpul chircit din celula vecină. Dacă nu i-ar tremura aripile atunci când respiră aş putea să jur că e mort. Dar nu poate muri acum.
     --Dacă spui tu.
   A ieşit din celula mea, încuind uşa. În scurt timp era aplecat peste Hades, ajutându-l să mănânce. Mâncarea aia are ceva extraordinar în ea. Puteam să văd cum îl întremează pe colegul meu de suferinţă puţin câte puţin. Hades s-a apropiat de gratiile care ne despărţeau, făcându-mi semn să fac acelaşi lucru. M-am apropiat cât de mult mi-au permis lanţurile.
     --O să îţi rămân mereu îndatorat.
     --Orice ar fi fost în mâncarea aia te-a reîntinerit cu o mie de ani.
     --E un vechi leac de întremare.
     --Înţeleg.
     --De ce i-ai spus să mi-o dea mie? Trebia să profiţi de ocazie.
     --Păreai să ai mai multă nevoie de ea decât mine. Eu mai rezist. Spuneai mai devreme cum că erai bun prieten cu Lucifer.
     --Eram. Din păcate el a dispărut iar eu am fost aruncat în temniţa asta.
   Furia a început să îi sclipească în ochi, dându-i un farmec şi o înfăţişare aparte. Dacă ar fi avut hainele întregi pun pariu că s-ar fi contopit cu decorul întunecat de aici. Până şi aripile şi-au revenit la strălucire şi forţă. Tot am impresia că seamănă cu cineva, nu îmi pot da seama cu cine.
     --Mulţumesc, mă trezesc eu spunând.
     --Pentru ce?
     --Eşti primul de aici care se uită la mine şi nu vrea să mă mănânce imediat ce mă zăreşte.
     --De ce aş vrea să-mi mănănc propria verişoară?
     --V...verişoară?
     --Ei da, vezi tu. Demonii ca şi oamenii pot avea copii, fraţi, rude în general. Tatăl meu e fratele geamăn al tatălui tău. Deşi au avut destine cam opuse. Tatăl tău a avut copii cu o aristiană.
     --V...vrei să spui că tatăl meu e un demon?
     --Unul renegat, dar tot un demon.
     --Stai puţin, nu înţeleg. Nu se poate, tu ai spus că ai în jur de o mie şi ceva de ani. Tata are 45.
     --Arată de 45 la fel cum eu arăt de 20.
     --Vrei să-mi explici mai pe larg?
     --Cum să nu. Acum 1386 de ani, tatăl tău, Adrien pe atunci, Andrew acum, a terminat Academia, la fel ca fratele său. Doar că tata a fost Vânător, pe când Adrien a fost Asasin. Imediat după ce au terminat fiecare a primit câte o misiune. Adrien nu a vrut să o accepte pe a lui. A spus că nu îi poate face aşa ceva unei fete inocente aşa că s-a dus pe pământ cu pretextul că o să îşi îndeplinească misiunea.
     --Ai spus că nu vroia să o facă.
     --Lasă-mă să termin... Dar, a făcut total opusul. S-a căsătorit cu fata pentru a o putea proteja. Totul a mers bine o vreme. Au fost o familie fericită, aşteptau al doilea lor copil, pe tine, când au apărut. Căutătorii conducătorului l-au găsit până la urmă şi l-au adus în faţa lui Aaron. Aici, dacă nu respecţi un ordin ţi se dă o pedeapsă uşoară. Dar dacă protejezi ţinta e un mai rău.
     --Cât de rău?
     --Foarte, tatăl tău a fost exilat.
     --Deci, l-au trimis înapoi. Foarte bine.
     --Nu înţelegi. N-a spus nimeni că un exilat o duce bine. Dacă un demon este exilat, "călăii" au grijă să îl lase fără aripi, pentru a nu se putea întoarce aici şi pentru a-i umili şi mai mult.
     --Adică?
     --Dacă eşti exilat e una, te poţi întoarce la o adică. Dar dacă ţi se taie aripile devii un muritor de rând. De aia tatăl tău arată de parcă ar avea 45 de ani. În realitate are aproape 1400.
     --Aşa se explică cicatricile şi tatuajele de pe mâini ale tatei.
     --Mda, mă bucur că te-am luminat. Vorbim mai târziu, trebuie să apară băieţii cu mâncarea.


/./././././././././././././././././././././././././././
Uite ca am mai adus un capitol? Cum vi se pare? Sper ca v-a placut. Acum niste informatii despre ceea ce s-a vorbit in acest capitol:
    1) Aristiene - popor supranatural format doar din specimene de sex feminin. Relationeaza cu persoanele masculine, netinand cont de specie doar pentru a-si perpetua poporul. Daca o aristiana are relatii cu un demon se naste o fiinta cu o putere nemarginita si cu o afinitate deosebita pentru urmatoarele elemente: foc, aer si/sau spirit. Desi foarte dorite, aceste creaturi apar doar o data la 1000-1500 de ani. Puterile lor se activeaza la varsta de 22 de ani cand se presupune ca tinerele femei au invatat totul despre puterile lor si cum sa le controleze.
   2)Academia: 
       Demonii se impart in patru mari categorii:
                       -Cautatori;
                       -Vanatori;
                       -Informatori;
                       -Asasini.
              In primii 17 ani de viata nu se poate stii viitoare inclinatie a tanarului demon. La implinirea celor 17 ani incepe transformarea. Fiecare individ trebuind sa treaca prin 2 zile de agonie si durere pura. Acesta e modul natural de selectie. Doar cei puternici pot duce la sfarsit transformarea. Aceasta desfasurandu-se diferit, in functie de grupa:
        a)Cautatorii - Aripile lor sunt rezistente si aerodinamice, fiind proiecatate pentru zboruri indelungate. Pe langa afinitatea fata de aer, acestia au vazul auzul si mirosul foarte dezvoltate.
        b)Vanatorii - Aripile lor sunt lungi, suple si rezistente, permitand purtatorului sa-si vaneze prada in cea mai mare discretie. Pe langa afinitatea fata de apa, acestia au toate simturile foarte dezvoltate. 
        c)Informatorii - Aripile acestora desi fragile au o dimensiune mare, fiind proiectate mai mult pentru aspectul vizual decat pentru zbor. Pe langa afinitatea fata de pamant si spirit, acestia dezvolta o foarte amre capacitatea de convingere si constrangere.
        d)Asasini - Aripile lor sunt subtiri dar totodata foarte reziste, putand fi folosite ca scut daca victima riposteaza sau are ajutoare, acestea au fost proiectate pentru camuflare, putandu-se contopi cu mediul de lucru. Pe langa afinitatea fata de foc, asasini dezvolta o frumusete si o agilitate foarte aragatoare din punctul de vedere al oamenilor care le cad in plasa aproape automat.
               Fiecare clasa de demoni are un tatuaj distinctiv care se gaseste pe mana stanga si/sau basa gatului:
        a)Cautatorii au ca insemn un vultur in zbor.
        b)Vanatorii au ca insemn o cobra.
        c)Informatorii au ca insemn o pana de scris.
        d)Asasini au ca un semn doua pumnale dispuse in forma de x.
/././././././././././././././././././././././././././././././
Daca v-a placut lasati comm.
Kisses Dark Rose
P.S: Il gasiti pe Hades la personaje. 

joi, 27 septembrie 2012

Capitolul X

Capitolul X


        --Ding-Dong!
    --Vin imediat!
      Mă întreb unde a dispărut toată lumea. Poate e ca în filmele alea de prost gust în care toată lumea pleacă în vacanţă şi uită de tine. Dar nu, Patri nu ar face asta. Deschid uşa încet, în faţa mea făcându-şi apariţia doctorul care a avut grijă de Patri cât a fost în spital.
    --Tu eşti Andreea?
    --În carne şi oase, de ce?
    --Vino, am nevoie de ajutorul tău.
      Ok, asta e destul de ciudat. Nici măcar nu-i ştiu numele tipului. Totuşi, de ce ar avea nevoie de ajutorul meu. Doar nu s-a pierdut. Neea, dacă se pierdea cerea îndrumări direct.
       În timp ce eu cuget profund, ajungem în faţa casei lui Matias. Tipul intră în  casă fără nici o grijă, ca şi cum ar deţine locul. În sufragerie îl văd pe Gabriel întins pe canapea, lângă el fiind un bărbat  destul de înalt, nu cred că avea mai mult dde 30-32 de ani, şaten cu ochi negri.
        La o observare mai atentă, îl văd pe Gabriel abia putând să se mişte din cauza unei răni foarte urâte în spate.
     --Ce i-aţi făcut?
     --Stai calmă, noi l-am adus aici.
     --Şi aveţi nevoie de mine pentru că...
     --Eşti sindura cu pregătire medicală din zonă.
     --Singura? El e doctor!
     --Nu înţelegi, a fost deghizare pentru a putea vorbii cu băieţii.
     --Înţeleg. Am nevoie de apă caldă ţi pansamente, multe pansamente.

                                ***

        Au!Au!Au! Mă dor toate. Mă întreb unde sunt. Totul e atât de întunecat. Încet - încet ochii încep să mi se obişnuiască cu întunericul din celulă. I-aş putea spune şi beci, n-ar fi nici măcar o diferenţă. Nu, greşesc, în beci se ţin murăturile, nici de cum pritonierii chinuiţi şi înfometaţi de un dement.
         Încerc să-mi mişc puţin mâinile, dar nimic. Doar răceala lanţurilor cu care sunt legată. Ţipetele celorlalţi se opresc brusc, culoarul dintre celule fiind luminat de o strălucire stranie roşiatică. Doi tipi bine făcuţi  cărând un fel de castron uriaş se opreau în faţa fiecărei celule, pentru a împărţii mâmcarea pe ziua de azi. Când au ajuns în dreptul celulei mele, s-au holbat la mine, unul dintre ei aruncându-mi o privire foarte pofticioasă. Aripile celuilalt s-au mişcat brusc, amândoi începând să-şi continue treaba, ignorându-mi celula complet. Ca şi cum nu ar fi fost nimeni înăuntru. După ce au plecat, totul s-a făcut negru din nou. Totul a revenit la agonia de mai devreme.
         Închid ochii încet, cu speranţa că totul e doar un coşmar. O atingere uşoară, urmată de un sărut cast pe frunte. Deschid ochii brusc, neîntâlnind nimic înafară de întuneric. Perfect, deja încep să am halucinaţii.

                                 ***
          --Chiar trebuie să o omori?
          --Nu.
          --Atunci de ce vrei să o faci.
          --Pur şi simplu.
          --Doar... de distracţie.
          --Cam aşa.
          --Cum zici tu. Mă duc să fac o plimbare.
          --Am o singură întrebare.
          --Ascult.
          --Ce i-ai făcut fiului meu? Nu obişnuiai să ai milă Matias. Sau mă înşel.
          --Nu i-am făcut nimic. Pur şi simplu m-am îndrăgostit. Asta m-a schimbat. Şi nu, nu te înşeli.
             Trebuie să găsesc o cale de a o salva. Nu pot sta aşa cu mâinile în sân. Nu când ştiu că i se pregăteşte aceeaşi soartă ca a mamei.
           
---------------------------------------------------
Deci, cum vi se pare, ştiu că e scurt dar o să mă revanşez eu cumva. Promit. Deci, ştiţi ce aveţi de făcut. Lăsaţi comm-uri.  

vineri, 14 septembrie 2012

Helllooooow

Buna dimineata, am venit cu o veste buna cred eu. Dupa o lovitura foarte matinala a inspiratiei, am inceput o noua poveste. Gasiti rezumatul aici: http://itallstartewithabuttterfly.blogspot.ro/
Sper sa va placa la fel de mult ca mie.

Update:
 Capitolul 1 la povestea noua aici:http://itallstartewithabuttterfly.blogspot.ro/2012/09/capitolul-1.html


ReUpdate:
 Capitolul 2 la povestea noua aici: http://itallstartewithabuttterfly.blogspot.ro/2012/09/capitolul-2.html

marți, 4 septembrie 2012

Hellllooooooo......

Heya, stiu ca v-ati fi asteptat la un nou capitol dar nu e asa. O sa va cer totusi sa reciti ultimul capitol l-am modificat putin si veti avea parte de o mica surpriza. Sper sa va placa.
Kisses Dark Rose

miercuri, 22 august 2012

Capitolul IX Partea a II-a

Capitolul IX - Partea a II-a - Reîntâlnirea


  Wow, mă aşteptam la orice, dar nu la asta. M-a luat total prin surprindere. Demoni, îngeri, blesteme, totul pare scos din cărţile de ficţiune. Am o presimţire tare urâtă cu privire la noaptea asta. Un sentiment aiurea, nu ştiu cum să-l interpretez, frica, prevedere, suspiciune. Poate toate la un loc. Totuşi n-aş vrea ca Matias să moară. Deci trebuie să mă duc. Încă nu înţeleg de ce trebuie să vină şi Gabriel. Adică personajul ăsta misterios are nevoie de mine, din câte am înţeles. Nu de Gabriel. Totul e atât de complicat. Sper doar ca totul să meargă bine, şi ca presimţirea mea să nu se adeverească.
    --Haide, trebuie să plecăm.
    --Imediat.
   Mi-am luat pistolul preferat, ascunzându-l la spate. Mai mult pentru siguranţă. Nu e ca şi cum aş putea omorî un demon cu el. Oricum, într-un final mi-am făcut curaj şi am plecat. În drum spre parc, atmosfera a devenit din ce în ce mai caldă şi înăbuşitoare. E exact ca înainte de o mare furtună. Nu e de bine.
                                        ***






    --Ieşi din capul meu!
    --Nu intenţionez să fac asta prea curând. Degeaba încerci să te împotrivesti. Chiar dacă suntem pe Pământ tot te pot controla.
   Când am ajuns pe Pământ totuşi? Am fost atât de ocupat cu expulzarea tatei din capul meu încât nu am realizat când s-au schimbat împrejuriile. Noi fiind înapoi în luminişul în care a început totul. Mă întreb ce pune la cale. De când am ajuns are un zâmbet ciudat pe faţă. E ceva ciudat în aer. Nu pot să îmi dau seama, e ca şi cum toată natura se pregăteşte pentru o scenă de proporţii. Sper doar să îmi dau seama care o să fie aia.
    --Nu te mai uita atâta la ceas. Începi să mă enervezi.
    --Şi n-am vrea asta nu?
    --Nu cred că ai vrea să mă vezi enervat.
    --Aminteşteţi că te am la degetul mic.
    --Cum aş putea să uit? Dacă la fiecare 5 minute  sunt lovit  cu fulgere de durere prin tot corpul. Chiar crezi că îmi permit să uit? Ţin la viaţa mea până la urmă.
    --În legătură cu durerea, vreau doar să te pregătesc pentru ceea ce urmează.
    --Ce vrei să... hei, unde ai dispărut.
   Perfect, m-a lăsat singur. Nici că putea fi mai bine.
                             ***
   În scurt timp am ajuns din nou în luminiş, totul a fost în beznă pentru câteva momente. Apoi luna plină s-a gândit să iasă la joacă, luminând totul şi dezvăluinduni-l pe Matias în cealaltă parte a luminişului. E din nou în forma lui naturală. Nu ştiu de ce am impresia că în forma asta arată mult mai bine. Aripile imense îl fac să pară mai dur, mai înspăimântător şi totuşi, foarte foarte atrăgător. În spatele meu, Gabriel cade în genunchi prinzându-şi părul cu mâinile, încercând să înăbuşe un geamăt. Nu i-a ieşit mai deloc. Într-o fracţiune de secundă spatele tricoului i-a fost sfâşiat,in locul lui făcânduşi apariţia o pereche de aripi albe, străbătute de o singură dâră neagră la mijloc.
    --Aaahh!
   Capul meu a început să bubuie, muşchii mei fiind străbătuţi de durere. Liniştea a fost spartă de un alt sunet de sfâşiere, fiind imediat urmată de








privirea plină de poftă a lui Matias. Gabriel se apropie de spatele meu, lundu-mă de mână şi scoţând pumnalul. Aiaiai, ce ascuţit poate să fie. Oficial îl urăsc pe Gabriel. De ce mama naibii m-a tăiat. nu a văzut cum mă priveşte Matias? Vorbind de lup, a început să se apropie de mine, eu făcând câte un pas înapoi la fiecare mişcare a lui. Dar toate se termină odată şi o dată. După nici 10 paşi m-am lovit cu spatele de un copac. Matias s-a apropiat, punându-şi mâinile de o parte şi de alta a capului meu, blocându-mi orice cale de scăpare.
    --در نهایت. بعد از این همه وقت شما را به دور اینچ.(Însfârşit. După atâta timp te am la centimetri distanţă.)
    --ج ...چه چیزی به شما چیست؟(C... ce vrei să spui?)
   Nu reuşesc să îmi termin ideea din cauza buzelor sale. Mi-a fost dor de toate astea. Şi totuşi, ceva nu e în regulă. Totul se mişcă prea repede. Într-o fracţiune de secundă, picioarele mele erau înfăşurate pe talia lui, el sărutându-mi gâtul. Mâinile mele ajung imediat în părul lui, aripile lui începând să se strângă în jurul nostru, izolându-ne de restul lumii. Dar cum spuneam mai devreme, toate lucrurile bune, în cazul ăsta super delicioase se termină repede.
   De data asta nu am mai fost opriţi de telefoane. Acum Matias a fost cel care a oprit totul, desprinzându-se din îmbrăţişare şi îndepărtându-se puţin. Pentru câteva secunde ochii lui au devenit din nou albaştri, un mesaj făcându-şi loc prin mintea mea încă înceţoşată. A durat ceva până l-am recepţionat cum trebuie:
    --Stai cu Gabriel. El e singurul care de poate proteja de demonul care te-a sărutat şi îmbrăţişat acum câteva minute.
    --D...dar
    --Ascultă-l!
      --Hmm?
   --Am spus să-l asculţi pe Matias şi să vii lângă mine. Nu mai e cel pe care îl ştii tu. Tatăl nostru îl manipulează.
    --Şi de unde ştiu că pe tine nu te poate manipula? Eşti şi tu fiul lui la urma urmei.
    --După cum cred că ai văzut nu are prea multă influenţă asupra mea. Din cauza naturii mele.
     --Ce eşti tu totuşi?
     --Un înger. Un arhanghel mai exact.
     --Nu in totalitate fiule.
      Totul a încremenit în timp ce un tip blond, între 30-35 de ani, îmbracat la costum şi-a făcut apariţia din umbrele pădurii. Matias care era în faţa mea a început să se îndrepte spre tatăl său. Când am crezut că el e de partea lui Aaron, dacă am înţeles bine, a făcut ceva ce a surprins pe toată lumea.
      A fost în faţa mea în mai puţin de o secundă, captându-mi buzele într-un sărut dulce şi grijuliu. În acelaşi timp, a început să şoptească atât de încet încât doar eu l-am putut auzi:
      --Stai liniştită. O să reuşesc să-l înving. Până acum totul merge perfect. Sper doar să nu mă urăşti pentru ce o să fac în continuare. Te rog iartă-mă. Ohh, încă ceva... să ţtii că ... te iubesc. Întotdeauna am făcut-o.
       Ultimul cuvânt a însemnat terminarea sărutului. După toate astea, ochii lui au devenit din nou negri, albastrul acela dispărând cu totul. Cu o mişcare simplă m-a dezechilibrat, eu căzând pe pământul rece. Matias s-a îndepărtat din nou, de data asta ajungând lângă tatăl său. La o singură şoaptă a acestuia, Matias a devenit rigis în mâna lui dreaptă făcându-şi apariţia o sabie. Una care a fost foarte folosită la vremea ei. Luciul ei incandescent fiind întrerupt în câteva locuri din cauza loviturilor puternice pe care le-a încasat.
        Gabriel s-a pus în faţa mea protejându-mă. Ca la un semn secret amândoi s-au aruncat în luptă. Niciunul ezitând. De parcă ar fi aşteptat lucrul ăstza de ani de zile, niciodată având ocazia să o facă. Totul se mişcă atât de repepde între ei doi încât nu poţi vedea altceva înafara scânteilor produse de contactul celor două săbii.
        Într-un moment de neatenţie de a lui Matias, Gabriel l-a lovit în braţul stâng şi în stomac lăsînd în urma lui două răni însângerate. Dar asta doar l-a înfuriat şi mai tare pe Matias. Atacul lui nelăsându-se aştreptat prea mult. După un pumn bine plasat în coaste, pumn cvare l-a aruncat pe Gabriel l-a pământ, sabia lui Matias a trecut atât de aproape de adversarul său înât i-a retezat vârful aripii stângi.
         De aici totul a continuat cu şi mai multă înverşunare. Imediat după atacul lui Matias, ca şi cum s-ar fi înţeles, aripile celor doi le-au schimbat băieţilor câmpul de luptă. L-au mutat în aer. În puctul ăsta al luptei nu se mai putea distinge nimic. În acel moment, o şoaptă încâlcită a trecut pe lângă mine, înfiorându-mă. Imediat după aceea o pereche de braţe s-au încolăcit în jurul meu, eu şi atacatorul meu pierzându-ne în umbrele nopţtii. Lăsându.i pe băieţi să-şi continue lupta.      

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-'
Buun ce vroiam sa va intreb... v-a placut? daca da ce parte? Mai am o mica micuta rugaminte, as vrea sa lasati intr-un comm daca va place evolutia povestii pana acum si cam la ce va asteptati. Sunt curioasa cati imi citesc povestea. Deci daca nu cer prea mult, un comm ataaat :o3
Sunteti cei mai tari.
Kisses Dark Rose
P.S. Team Matias sau Team Gabriel?:>:>

duminică, 12 august 2012

Capitolul IX, Partea I

Capitolul IX -Partea I- Dezvăluiri...


Trebuie neapărat să-l găsesc pe Gabriel. Şi unde se presupune că o să găsesc un pumnal de argint? Exact acum trebuia să fie lună plină. Peste două zile nu era bine? Oftez silenţios. Toate trebuie să se întâmple în seara asta. Şi eu care credeam că o să mă relaxez cum trebuie în seara asta. N-am eu norocul ăsta.
Telefonul începe să se audă, spărgând liniştea persistentă de la mine din cameră. Se pare că cineva s-a gândit să-şi mai verifice telefonul.
--Hey, ce s-a întâmplat de m-ai sunat?
--Eşti acasă?
--Umm, da de ce?
--Nu pot să îţi spun la telefon, vorbim în cinci minute la tine.
Deci, cum o să îi spun, fără să fiu nevoită să îi explic provenienţa biletului? Hmm, o să îi spun doar că l-am găsit la mine în cameră şi o să sper în secret că o să mă creadă.
--Deci, ce e aşa de urgent?
--Asta e urgent, spun eu arătându-i biletul.
--Şi de ce e nevoie şi de mine?
--Pentru că eşti fratele lui, presupun.
--Dacă pui problema aşa. Oricum, de pumnal pot să fac eu rost. Dute să te odihneşti puţin.
--Aşa am să fac. Ne vedem mai târziu.
Ceva e ciudat la Gabriel. Nu pot să-mi dau sema ce. Poate sclipirea ciudată din ochii lui, sau poate chiar tonul vocii. Mai bine mă duc să mă odihnesc puţin, presimt că o să fie o noapte luungă.

***

--Trezirea!
--Hmm... ce?... unde mă duceţi?
--Haide, demonule, ai treabă.
--Te-ai lovit la cap? Ce naiba faci?
--Să taci! Eu dau ordinele aici!
Nu înţeleg ce e cu el. Cel mai probabil are scăpări de memorie sau ceva. Altfel nu pot pricepe. Văd că în prima fază nu am reuşit să scot nimic de la Tor. Totuşi e ceva cu el, nu l-am văzut niciodată aşa de serios. Poate că telepatic o să îmi spună ceva.
"Centurion!"
"Ce vrei mă?"
"Cine te-a pocnit în cap de te comporţi aşa?"
"Bă da paralel eşti. Încerc să te scot de aici, acum fă linişte trebuie să reuşesc să rămân la fel de calm şi de serios."
"Mi se părea mie că eşti ciudat de calm."
"Te miri mai târziu. Încearcă să pari bătut de soartă."
"O să mă străduiesc."
Deci asta era. Putea să spună de la început sau ceva. Dar nuuu, hai să-l traumatizăm pe Matias mai bine. Câteodată nu pot să îmi dau seama cum de am ajuns aşa de buni prieteni. Ar mai fi un singur lucru pe care trebuie să-l lămuresc cu el. Ce a căutat el la spital după ce i-au revenit aminirile Patriciei? El marele doctor s-a grăbit să-mi salveze sufletul pereche. Da sigur, vezi să nu.
Fiind atât de adâncit în gândurile mele atât de "profunde", nu am realizat că am ieşit din temniţe. Nu credeam că o să fie atât de uşor. Parcă prea uşor, ceva e putred aici.
--Plecaţi undeva băieţi?
Am spus eu: prea uşor
--L-am scos pe Matias puţin la aer.
--Chiar ai pretenţia să te cred?
--Dap.
Am simţit cum încet-încet tatăl meu începe să preia controlul minţii mele, manevrând demonul din mine aşa cum vroia el.
--Tor, p...pleacă.
--Nici să nu te gândeşti la posibilitatea asta.
--Dute! Aminteşteţi că în lumea asta poate să mă manipuleze foarte uşor, iar eu nu ştiu cât mă mai pot împotrivi.
--Nu pot să cred că fac asta. Ai grijă de tine prietene.
--Haide, fiule, am ceva foarte important de făcut pentru tine.

***

Nici nu apuc să aţipesc bine, căci sunt trezită de bătăi disperate în uşă. Of... Deea ar trebui să se fi învăţat minte în privinţa trezitului prea brusc în ceea ce mă priveşte. Dar ce să vezi: nu Deea m-a trezit, ci Gabriel. Îl las să intre în cameră, el afişând o expresie super serioasă. Nu e de bine, presimt asta.
--Trebuie să vorbim.
--Despre ce?
--Despre mine, Matias. Pe scurt, despre tot.
--Ook.
--Ce şti tu despre Matias?
--Păi nu prea multe, având în vedere că nu am stat prea mult la discuţii.
--Şti că nu la asta mă refer.
Ştiam. Doar că un colţişor din inima mea spera încă. Spera că totul nu a fost decât un vis urât.Dar se pare că nu e deloc aşa. Totul e cât se poate de real.
--Mai nimic. Nu e ca şi cum mi-ar fi dat o descriere amplă a naturii lui.
--Ai dreptate. Nu ai de unde să ştii.
--Dar îmi poţi spune tu. Nu-i aşa?
--Mda... vrei varianta scurtă, sau o întreagă istorie a familiei mele?
--A doua vaiantă sună mai tentant.
--Mă gândeam că asta vei spune. Ar fi bine să te aşezi, o să dureze ceva.
Poate că n-am făcut bine cerându-i asta. Cine ştie ce secrete ascunde această familie.


Lucifer



--Toate acestea au început imediat după crearea speciei umane. Câţiva îngeri printre care şi Lucifer s-au răzvrătit, motivând că nu vor să fie pe planul doi, ei cei care au fost creaţiile preferate ale Lui. Au fost înfrânţi de către arhangheli şi izgoniţi pe Pământ. Totuşi, lui Lucifer i s-a pregătit o pedeapsă ceva mai aspră. El a fost pus să conducă Iadul, ţinându-i în frâu pe demonii de acolo. Atunci, el s-a autoproclamat ca fiind Prinţul întunericului. Oricum, sub conducrea lui totul a mers într-o anumită ordine. Dacă poate exista aşa ceva în inima haosului.
--Dar ce legătură are Lucifer?
--Ascultă doar... Au trecut mii de ani în aceaşi manieră. Tatăl meu şi a lui Matias, Aaron, era mâna dreaptă a lui Lucifer. Totul a mers bine. Până când tata a aflat de o anumită fiinţă supranaturală a cărei putere era capabilă să-l distrugă pe Lucifer, lăsând astfel un loc liber pe tronul Lumii de Jos. Tata a căutat-o mult timp, pretextând că o face doar pentru ai mări puterea stăpânului. A căutat-o până când în anul 1719, în Anglia a găsit-o. Pe atunci, ea era doar o simplă slujitoae a unei ducese.
El a vrăjit-o, a fermecat-o până când ea, îndrăgostită până peste cap de el, a fost de acord să fugă împreună în Franţa. În timpul călătoriei ea s-a simţit foarte rău. Avea greţuri şi ameţeli puternice, nesuportând mâncarea în jurul ei.
--Era însărcinată.
--Da, era însărcinată. Totul a mers bine până când la un moment dat, peste nouă luni ea a dat naştere la trei fiinţe minunate, tot atunci puterile i s-au activat. Tatăl meu a omorât-o, folosindu-i puterea pentru a-l îndepărta pe Lucifer de pe tron.
--Dar copii? Ai spus că a avut trei copii.
--Da, doi băieţi şi o fată.
--Băieţii eraţi voi doi nu-i aşa? A încuviinţat încet. Dar atunci ce s-a întâmplat cu fetiţa?
--Despre fată nici nu s-a ştiut la început, pentru că o servitoare o luase la ea. Clara a fost trimisă de către Creator pentru a avea grijă de noi. Ne-a fost ca o mamă. Dar abea peste 17 ani am descoperit ce suntem. Într-un fel era de aştepta ca Matias să fie demonul. El încălca regulile întotdeauna. Până şi înfăţişarea i se potrvişte.
Imagineazăţi o noapte cu lună plină, un călăreţ misterios, cu privirea la fel de întunecată ca şi cerul de deasupra lui. Un singur cuvânt poate descrie scena asta: Matias.


Si credeati ca eu am imaginatia bolnava.
Asta si-a imaginat Patri cu privire
la calaretul misterios :D


Eu am fost întotdeauna cel cuminte, care îl scotea pe el din belele. Iar asta se întâmplă şi acum.
--Dar fata? Cu ea ce s-a întâmplat?
--Din fericire ea a fost doar o fiinţă umană. Din nefericire, ea purta puterea mamei ei. Putere care a rămas ascunsă jumătate de mileniu.
--Până acum.
--Exact. În timp, sângele părinţilor mei s-a pierdut din venele strămoşilor tăi. Dar puterea a rămas. Iar acum a atins maximul
--E de necrezut. Dacă mi-ai fi spus asta acum câteva luni te-aş fi întrebat din ce carte ai mai scos povestea asta. A totuşi câteva întrebări.
--Ascult.
--De ce am "tatuajul" ăsta? Şi de ce e aşa de important ca pumnalul să fie din argint?
--"Tatuajul", aşa cum îi spui tu e defapt un însemn. Sunt sigur că l-ai văzut deja pe cel al lui Matias.
--Aham.
--Şi e exact la fel, înseamnă că sunteţi suflete pereche.
--CE?
--Dap. Iar pumnalul trebuie să fie din argint pentru că doar argintul pur poate răni aura ce deţine puritatea şi tot odată puterea sufletului tău. Şi după cum cred că şti, demonii precum Matias cu asta se hrănesc. Cu suflete. Pentru că aura e o proecţie a sufletului. Cu cât străluceşte mai tare, cu atât sufletul e mai pur.
--Şi ce legătură are asta cu mine?
--Nu o să înţelegi până nu o să vezi.
--Ce vrei să spui?
--Vreau să spun că încurând iasă luna şi cred că noi avem treabă.


-----------------------------------------------
Deci, cum vi s-a parut? Aveti o parte preferata?