Capitolul IV

Capitolul IV -

Tăietura, Pătura şi Foamea  





--Hei. Ai picat tocmai bine. Ne poţi ajuta cu mobila. O pereche de mâini în plus nu strică niciodată.

   --Umm... sigur, de ce nu.

   --Patri, poţi să vii puţin până în bucătărie?

   --Sigur. Băieţi, puteţi să începeţi să daţi jos cartoanele de pe mobilă. Ce e?

   --Ce naiba caută Darko aici?

   --Păi, Seth m-a sunat să-mi spună că vine în vizită.

   --Aha, încă ceva.

   --Ce?

   --De unde ai pisicuţa asta?

   --Am luat-o de la adăpost.

    Am începu încet încet să punem mobila la locul ei. În realitate, toată camera e în culori simple. Pereţii sunt de un gri deschis. Tăblia şi cadrul patului sunt negre, mobila la fel. Singura pată de culoare o dau cearceafurile de mătase roşie. Totul a mers foarte bine, până acum. Băieţii mai au de desfăcut cartonul de pe şifonier.

   --Au! La naiba, cuţitele astea sunt ascuţite.

   --Ce ai făcut?

   --Ma-am ales cu o tăietură de toată frumuseţea în palmă.

   --Nu te chema Matias dacă nu păţeai ceva nu? Haide să te pansez.

    Din nefericire, singura trusă de prim ajutor e în baia de la camera mea. Sincer, mai bine nici că se putea. Am luat primul lucru care mi-a ieşit în cale (pătura din coşul pisicii) şi i l-am înmânat:

   --Uite, ţine asta apăsat pe rană pentru a opri sângerarea.

   -- De unde ai asta?

   --De unde am ce? întreb eu întorcându-mă cu dezinfectant şi pansamente.

   --Pătura asta, de unde o ai?

    Oare de ce pare atât de afectat?

   --Păi, ieri, v-am spus că am fost în parc...

   --Da, şi?

   --Şi am găsit un mic luminiş unde era întinsă asta.

   --Ok, mi s-a părut cunoscută.

   --Eşti sigur că eşti bine?

   --Da, o să fiu bine.

   --Gata, am terminat.

   --Mersi. Eşti cea mai bună asistentă.

   --N-ai pentru ce, ar cam trebui să coborâm.

   --Da, ai dreptate.

    Am coborât în sufragerie unde ne aşteptau ceilalţi, împreună cu o ceaşcă de cafea. Deea pare mega îngrijorată, e clar că îl place, chiar dacă eu nu vreau să accept chestia asta. După ce ne-am băut cafeluţa, băieţii au plecat fiecare cu treburile lui, în sufragerie rămânând doar eu şi Deea.

   --Deci, tu şi Matias hmm?

   --Poate...

   --Ascult.

   --Deci, imediat ce am ajuns aici, a venit după un bol de sticlă. Eu l-am întrebat dacă nu ştie vreun restaurant prin apropiere. Pentru că aici nu am găsit altceva în afară de cereale şi lapte.

   --Urma să fac cumpărături.

   --Oricum, am mers la restaurant unde am vorbit şi vorbit. Ieri, înainte să dispari, a venit în bucătărie şi m-a chemat afară. Unde m-a SĂRUTAT! Îţi vine să crezi? Apoi am văzut că ai dispărut, imediat începând să te căutăm.

   --Te-a sărutat? (Nu că n-aş şti sau ceva.)

   --Da! Apropo, îmi împrumuţi maşina?

   --Pentru?

   --aş vrea să merg la cumpărături. Nam deloc haine ceva mai groase.

   --Sigur, un singur advertisment totuşi...

   --Da ştiu, nici o zgârietură sau o să mor în chinuri groaznice.

   --Nici nu ai idee cât de creativă pot fi.

   --O ba da, crede-mă. Eşti cea mai tare.

   --Ştiam!

    Din nou singură. Bine, poate doar dacă fac abstracţie de pisicuţa din braţele mele şi de tipul super drăguţ din camera alăturată. Cineva mă urăşte mult, foarte mult, nici măcar singură cu gândurile mele numai pot sta.

   --Da!!! Ce mai e?

   --Ummm. Darko e pe aici?

   --Da, la el în cameră.

   --Mersi.

    Unde rămăsesem? Ah da, ce cameră urmează să renovez. Camera ce se deschide în a mea ar fi un dressing perfect. Singurele lucruri care lipsesc sunt rafturile şi barele pentru umeraşe. E abia ora 16:30, cu siguranţă ajung înainte să se închidă magazinele. Acum, oare unde am lăsat cheile. În geantă nu sunt, în jachetă nici atât.

    Îmi pică fisa abia după ce aproape m-am lovit cu capul de fereastra de la sufragerie. Maşina e la Deea. Uitucă pot fi uneori. Hmm, mă întreb cine are maşină. Matias şi Gabriel au maşină. Mai bine nici nu se poate. Singurul diponibil e Matias. Chiar am nevoie de ele azi? Posibil.

    Nu am nimic de pierdut dacă încerc. Peste zece minute eram postată în faţa uşii gata echipată. Nu o să mia sun, Clara mi-a spus că nu mai e nevoie. Dacă l-aş şi găsi ar nemaipomenit. Mă duc în bucătărie, nimeni, în afară de un bilet lipit cu magneţi de frigider:"Matias, te întorci înainte să vin eu, ai mâncare în frigider. Cu dragoste mama."

   --Aaaaa! Ajutor! Cineva!!!!!

   --هیچ کس نمی تواند کمک کند.از آنجا که هیچ کس نمی تواند از من خلاص شدن از شر.تاریخ و زمان آخرین آرزو، قبل از اینکه روح خود را می کنید؟ (Nimeni nu te mai poate ajuta. Pentru că nimeni nu a reuşit să scape de mine. O ultimă dorinţă înainte să îţi iau sufletul?) 

    Asta s-a auzit cu siguranţă de sus. N-ar trebui şi totuşi, vreau să o ajut pe fata aceea. Cine ştie ce i se întâmplă.

   Am urcat încet, până am ajun în dreptul uşii de unde se auzea un ţipăt înăbuşit. Am împins puţin uşa, dând peste cea mai neobişnuită şi totodată cea mai înfricoşătoare scenă pe care mi-a fost dat să o văd:

   O pereche de aripi enorme s-au desfăcut încet, dezvăluindu-mi-l pe Matias care nu prea mai era el. Piele îi era foarte palidă, ochii de obicei albaştri sunt acum negrii, având o sclipire ciudată în străfundul lor. Avea în braţe corpul unei adolescente. Se pare că am ajuns prea târziu, deoarece era deja moartă.

    Creatura a ridicat încet capul uitându-se la mine cu o poftă animalică în priviri:  --آنکارا. بهت نیاز دارم.نوجوان انسان.ما نیاز
  شما و قدرت در داخل شما. (Ankara. De tine am nevoie. Nu de aceste adolescente umane. Am nevoie de tine şi de puterea dinăuntrul tău.)

    Am încremenit. Am încremenit pentru că îl înţelegeam.