One Shot 3

                                                     Trecut şi Prezent



          Într-o zi puţin cam înorată, Mariana stă întinsă pe pat şi ascultă muzică la căşti, când deodată se aude fixul. Din fericire, Mariana ajunge la el înaintea mamei sale. La telefon era bunica ei, care o rugă pe Mariana să meargă până la ea, pentru ai da ceva special.
         Mariana începe să se îmbrace încetul cu încetul, terminând, iasă afară, urcându-se pe bicicletă o porneşte alene spre casa bunicii, care e totuşi e la o distanţă destul de mare de a ei. Odată ajunsă acolo, bunica ei îi dă o cutiuţă nici mare, dar nici micuţă, spunându-i să nu o deschidă până nu ajunge acasă.
        Bunica ei o invită la un pahar de lapte, aceasta refuzând, spunându-i că nu vrea să o prindă ploaia pe drum şi că se grăbeşte înapoi acasă. Pe lângă cutiuţă, Mariana mai primeşte câteva lucruri pentru mama ei. Pune toate lucrurile în coşul bicicletei, pornind spre casă.
       Dar, toate îi merg pe dos Marianei azi, chiar înainte să intre pe aleea din faţa casei ei, a început să plouă, o ploaie slăbuţă ce-i drept, dar tot ploaie se numeşte nu? S-a grăbit spre casă, nedându-şi seama că i-a scăpat cutiuţa, aceasta ajungând lângă drepte. În aceeaşi zi, verişoara ei, Diana, şi părinţii ei veneau în vizită.
      De data aceasta mama Marianei a ajuns la uşă înaintea ficei ei, invitându-i pe musafiri înăuntru. Diana se îndreaptă spre camera Marianei, aceasta ieşind în aceelaşi timp, amândouă lovindu-se cap în cap în faţa uşii.
      --Hey, cred că îţi aparţine, spune Diana înmânându-i cutiuţa Marianei.
      --Da, mersi mult, mi-a scăpat, din cauză că m-am grăbit.
      Au intrat în cameră începând să povestească verzi şi uscate, nerealizând trecerea timpului. Cerul s-a înseninat brusc, luna luminând camera şi învăluind micuţa cutie de pe biroul Marianei într-o lumină stranie.
     --Ce e acolo?
      --Sincer, nici eu nu ştiu.
      --Păi, hai să vedem. Ce mai aştepţi?
     Fetele au deschis încet cutiuţa misterioasă. În ea au găsit o batistuţă, un pumnal şi un răvaş îngălbenit de timp. Răvaşul avea o inscripţie ciudată, ciudată din punctul de vedere al fetelor, dar absolut normală după părerea femeilor bătrâne din sat:
 
         "Batista pentru puritate
          Pumnalul pentru răzbunare
         Iar luna plină să vă pecetluiască gândurile"

      --Ce înseamnă asta?
      --Nu ştiu, dar o putem întreba pe bunica. Ea ar trebui să ştie, doar ea mi l-a dat.
    
  A doua zi de dimineaţă:

     Fetele se pregătesc hotărâte să meargă după explicaţii, sau măcar câteva lămuriri. Toate hotărârile lor au fost date peste cap de către vremea de afară. Era o furtună destul de puternică, o ploaie deasă şi foarte măruntă izola casa Marianei de celelalte ca o perdea groasă de catifea. Fetele se întorc dezamăgite în cameră, lăsând cerutul explicaţiilor pe mai târziu, eventual când s-ar fi oprit ploaia.
     Diana împătura cu grijă batistuţa de mătase albă, observând o broderie destul de complicată, care dezvăluia două iniţiale: M.B.
    --Hey, am găsit ceva!
    --Hm?
    --E un fel de broderie, uităte şi tu.
    Mariana îşi lăsă cerealele cu lapte pe birou, aproape zburând până pe pat, unde era Diana. Ea se uită atent, învârtind batista în toate modurile posibile şi imposibile, negăsind nici o broderie.
    --Eşti sigură că ai văzut bine?
    --Sunt sigură, spune Diana arătându-i într-un colţ al batistei mica broderie.
    Îndr-adevăr, era acolo, dar era şi foarte straniu după părerea Marianei, deoarece acelea erau iniţialele ei. Iar ea nu-şi amintea să vi avut o asemenea batistă, mai ales că părea mai veche de o sută de ani, deşi fusese păstrată foarte bine.
    --Nu sunt iniţialele tale cumva?
    --Ba da, e din ce în ce mai ciudat.
    Curioase din fire, fetele cercetează şi celelalte două componente ale cutiuţei de lemn. Mariana ridică cu grijă pumnalul care pare încă foarte letal. Îl cercetează cu mare atenţie, găsind şi ea ceva foarte ciudat la el. Pe mâner era gravat numele Dianei. Iar pe lamă un alt nume, care nu se vedea la fel de bine, deoarece, pumnalul fusese folosit la vremea lui. După ce l-au curăţat cu grijă, fetele noastre au descoperit cel de-al doilea nume gravat pe pumnal: Lucas.
    Ambele nume erau gravate cu o caligrafie foarte frumoasă, care demonstra vechimea armei din mâinile lor.
    --Ar trebui să ne uităm şi la cutie, în acea vreme, orice cutie avea câte un buzunar secret. Poate că şi asta are.
    --N-avem de unde şti. Încă.
    --Fetelor! Veniţi la masă.
    Amândouă au tresărit speriate, nedându-şi seama că se află încă în camera Marianei, amândouă crezându-se într-un loc uitat de lume şi de timp, unde să poată descoperi din ce în ce mai multe.
    Au mâncat, reîmprospătându-şi forţele, retrăgându-se apoi din nou în cameră, înapoi la acele obiecte şi la secrete din spatele lor. Au învârtit acea cutiuţă, au apăsat-o acolo unde au crezut că se poate afla buzunăraşul, dar nimic, nici măcar un indiciu. Nervoasă, Diana aruncă cutiuţa pe podea:
    --Mă dau bătută! Nu există nici un afurisit de buzunar secret.
    --Eu în locul tău m-aş uita mai bine.
    Ceea ce Diana nu ştia era că la impactul cu podeaua, capacul dublu al cutiuţei s-a deschis, lăsând să cadă din el trei foi îngălbenite de timp.
    --Eh! Sunt buni şi nervii la ceva. Spune Diana, îndreptându-şi atenţia spre acele foi misterioase, ca Mariana de altfel.
    --Ce crezi că sunt?
    --Documente poate.
    Diana s-a înşelat. Cele trei foi înfăţişau trei persoane. Erau portretele în creion a trei persoane:două fete şi un băiat, destul de matur după înfăţişare şi postură.
   Doar că mai era ceva. Cele două fete desenate semănau izbitor cu Diana şi Mariana. Excepţie făcând băiatul care nu semăna cu nici una din cunoştinţele masculine ale fetelor. Fiecare desen avea în colţul drept de joc iniţialele persoanei din desenul respectiv. Fetele descoperind cu stupoare că erau iniţialele lor: M.B. (Mariana Black) şi D.M. (Diana McKinley). Doar numele băiatului nu-l puteau identifica după iniţiale: L.M. , amândouă deducând instinctiv că este vorba despre Lucas.
     --Oare când au fost făcute?
     --Demult. Poate ştie bunica, oricum o vom întreba ce înseamnă toate astea.
     --Fetelor, veniţi să vă cunoaşteţi noul vecin.
     --Venim acum.
     Fetele, la fel de curioase cum le ştim au dispărut din cameră imediat, uitând complet de tot ce au aflat cu numai câteva clipe în urmă.
    Amândouă au rămas şocate. Nu era posibil, acelaşi păr negru, aceiaşi ochi cu privirea lor mândră şi scrutătoare. Era imposibil.
    --Fetelor, acesta este Lucas Mason (L.M.). Noul nostru vecin.