Capitolul 14

 Hey, capitol nou, scuzati intarzierea, am avut prombleme tehnice si cu calculatorul, si cu inspiratia. Apropo Seth=David, m/am razgandit asupra numelui.
 -------------------------------------------------
Capitolulu 14, Parte a II-a
                             Farsa şi Discuţia




     --Six, six, six the number of the beast*...
http://www.youtube.com/watch?v=jsmcDLDw9iw&ob=av2n
        
     --Cine naiba mă deranjeză...
      Tocmai eram pe cale să fac alegerea, dar cineva şi-a găsit tocmai acum să mă deranjeze. Mă întreb totuşi cine.
     --Alo!
     --Cum îndrăzneşti să vii în New York şi să nu-ţi vizitezi cea mai bună prietenă. Nu te mai recunosc, când te-ai schimbat aşa, sunt foarte, foarte supărată pe tine.
     --Ummm Andreea?
     --Da, normal că Andreea, cine ar fi aşa de nebun la cap încât să te trezească aşa devreme, şi să mai şi urle la tine.
     --Sincer, mi-ai făcut un serviciu de data asta, dar totuşi, cât e ceasul?
     --E ora opt fix.
     --Cât? Îţi dai seama cât mai puteam dormi?
     --Hey, tocmai ai zis că ţi-am făcut un serviciu. Încă sunt supărată pe tine.
     --Ştiu modul perfect în care să îţi fac supărarea să treacă...
     --Uimeşte-mă!
     --Păi, Seth e şi el aici,  şi e o farsă în desfăşurare. Aş mai avea nevoie de ceva ajutor...
     --Contează pe mine. Sunt la tine în 10 minute.
      Asta a fost... pfff. Andreea e cea mai bună  prietenă a mea, dar câteodată suntem atât de diferite. Ne ştim de mici. La şcoală am stat mai tot timpul împreună, râzând de acele fete care se dădeau mai tot timpul în spectacol.
      Deea are părul brunet, e cât mine de înaltă şi are ochii albaştri. Mă întreb dacă mai are şuviţele roşcate. În liceu şi-a făcut şuviţe de un roşcat asemănător cu al meu. Spunea că semănăm mai mult aşa. Şi a fost adevărat, imediat după aceea s-au creat multe confuzii, mai ales la petreceri, acolo eram mai mereu confundate.
      Mai bine mă schimb, înainte să apară. Mă îndrept spre şifonier, numai că el nu e acolo unde ar trebui să fie, Oare când a mutat mama mobila? Mă pleznesc mintal. Cum să mute mama mobila, dacă eu sunt în camera de oaspeţi. O nu, e de rău, e de foarte rău. Andreea obişnuieşte să intre la mine în cameră pe fereastra de la balcon, iar la mine în cameră doarme un tip, UN TIP, pentru numele lui Dumnezeu. Sper doar să nu-l trezească. Telefonul începe să sune, semn că am primit un mesaj. Să mă pregătesc pentru ce e mai rău?

     Dee@:"Cine naiba e la tine în pat?"
     P@try:"Sunt în camera de oaspeţi"
     Dee@:"Nu contează, ce contează e că ai în pat o F-R-U-M-U-S-E-Ţ-E în momentul ăsta."
     P@try:"Deea, trezeştete!"
     Dee@:"Vin acum!"
     P@try:"Fă-i o poză, durează mai mult."
     Dee@:"Bună idee. Mai ales la poziţia pe care o are"
     P@try:"Dacă spui tu..."
     Dee@:"Ar trebui să-l vezi."
     P@try:"Doar fă-i poza aia odată şi vino în camera de oaspeţi!"
     Dee@:" 'nşeles şefa!"
     P@try:"Îmi aduci aminte de cineva"
     Dee@:"De cine?"
     P@try:"Îţi povestesc mai târziu"
    Dee@:"Ok."

Poza :d

   Ştiam eu, ştiam că aşa se va întâmpla. Aşa-mi trebuie dacă nu anunţ dinainte. Totuşi, ar cam trebui să mă schimb, la cum o ştiu eu pe Andreea, va trebui să ieşim afară în secunda următoare intrării ei în cameră. E puţin înorat afară, deci o să-mi iau o pereche de blugi, o bluziţă gri şi teneşii. Cum spuneam, nici nu apuc să mă îmbrac şi eu cum trebuie, pentru că sunt întreruptă de trei bătăi uşoare în uşă.
    --Intră!
    --Aştept...
    --Hmm?!?
    --Explicaţii, aştept explicaţii!
    --Ah, da! Sigur, ce uitucă sunt.
    --Mda, o faci cam des în ultimul timp.
    --Scuze, deci cu ce vrei să încep?
    --Ar fi de ajutor să ştiu cine e tipul de la tine din cameră, de cine anume ţi-am adus aminte şi care e treaba cu farsa asta.
    --Deci, tipul e un coleg de-al lui Seth, mi-ai adus aminte de un vecin din România, şi în legătură cu farsa, mai am nevoie doar de puţin lipici.
    --O să îmi povesteşti mai mult pe drum.
    --Sigur că da. Stai doar să-i las mamei un bilet, să nu trimită trupele speciale după mine -sincer chiar nu aş vrea asta- nu?
    --Ok, te aştept afară.
     Mă îndrept spre bucătărie cât de încet pot, nu vreau să trezesc pe nimeni. Sper că mama nu a mutat post-it-urile şi pixurile de unde ştiam eu. Totul se întâmplă exact pe dos, după ce am căutat mai prin toate sertarele şi dulapurile din bucătărie, le-am găsit, i-am lăsat mamei biletul şi dusă am fost.
     Andreea arde de nerăbdare, îmi dau seama după felul în care îşi tot răsuceşte brăţările. Când pe o mână , când pe cealaltă. Ah, ce dor îmi era de ea.
    --Hai odată vrei să mor aici şi să nu aflu nimic?
    --Nu prea, nu vreau să-mi pierd cea mai bună prietenă. Deci, te întreb pentru ultima oară, ce vrei să ştii?
    --Bun, un singur lucru, pentru moment. De cine ţi-am adus aminte?
    --Păi, în România am printe vecini doi tipi superbi.
    --Cum arată? Sunt fraţi?
    --Da, sunt fraţi, dar sunt total diferiţi. Primul, cel de care mi-ai adus aminte, se numeşte Matias e cu un cap şi ceva mai mare ca mine, are ochii aşa de albaştri de parcă te-ai uita la cerul nopţii. E brunet şi are corpul bine lucrat...
   --M-am îndrăgostit!
   --... stai că n-am terminat. Celălalt, Gabriel, e la fel de înalt, are ochii verzi, e blond şi are corpul la fel de bine lucrat. Doar că nu ştiu, el pare mai drăguţ, mai inocent, pe când Matias pare... cum să spun periculos, da foarte periculos, şi are aerul ăsta de parcă îmi ascunde ceva foarte, dar foarte important.
   --....
   --Ţine-ţi ideea, am ajuns la magazin.
    Într-adevăr, ne-am lungit atât cu vorba, că era să trecem de magazin. Să sperăm că are lipici de care am eu nevoie.
   --Bună ziua!
   --Bună ziua, cu ce te pot ajuta?
   --Am nevoie de un lipici foarte puternic, dar care nu mai are efect când suprafaţa e udată sau ceva în genu.
   --Ai noroc, mai am doar două tuburi din ce vrei tu.
   --Ok, le vreau pe amândouă.
   --Face 3 dolari.
   --Poftim şi mersi.
   --Cu plăcere, mai treci pe aici.
    Seth de-ai şti ce te aşteaptă, n-ai mai dormi aşa de liniştit. Trebuie doar să mă mai asigur că am toate materialele de care am nevoie.
   --Deci, ce spuneai?
   --Păi, şti şi tu, avem un an liber la alegere la universitate, iar cei din anul meu s-au decis să-l folosim acum. Deci cum sunt liberă până anul viitor în toamnă, m-am gândit că aş putea să vin să stau cu tine, oricum, mă gândesc că ai nevoie de ajutor.
    Asta e o veste bombă. Nu mă aşteptam, dar totuşi, nu o pot refuza. O să duc la capăt ultimul jaf al lui Black Rose şi totul o să fie în regulă, cred. Deci nu e nici o problemă ca ea să vină la mine.
   --Deci, ce spui, accepţi?
   --Sigur, cu ocazia asta îi poţi cunoaşte pe băieţi.
   --Da, când plecăm?
   --Păi, eu mâine trebuie să merg până la San Francisco în legătură cu o galerie de artă, dar tu poţi merge direct în România. Îţi dau cheile şi mă poţi aştepta aclo. Bineînţeles, dacă vrei asta.
   --Ummm, sigur, de ce nu?
   --Bun, mergem, facem farsa, apoi ne apucăm de împachetat.
   --Ok!    
      Când am ajuns acasă, băieţii erau deja plecaţi, mama era ocupată cu grădina iar tata era în garaj, deci aveam toată casa liberă. Am urcat în pod, de unde am luat toate lucrurile şi jucăriile de când eram mică, punându-ne pe redecorat.
    După o oră şi jumătate de muncă asiduă, am terminat. Totul era schimbat: de la cearceafuri la perdele şi urşii de pluş care erau puşi frumos pe fiecare piesă de mobilier, având desigur câte un strat subţire de lipici între ei şi mobilă. Ce mai, arăta de parcă era camera unei fetiţe de cinci ani ahtiată după Disney şi nu ca cea a unui tip de 25 de ani.

    Pe când să ne aşezăm şi noi pe canapea în sufragerie, apar şi băieţii. Noi începem să chicotim prosteşte, primind de la Seth o privire confuză. El se îndreaptă spre camera lui să se schimbe probabil. Bine că am pus o cameră de fotografiat care se declanşează când intri în cameră. Se aude bliţul, dar e ceva ciudat, e linişte, parcă prea linişte. Andreea începe să gesticuleze disperată din mâini, eu aruncându-i priviri confuze. Nici nu trece mult timp, căci mă simt ridicată de mijloc. Oare ce face? Am dat de naiba. Ajutor!
   --Seth, ce faci, dă-mi drumul!
   --Nici pomeneală, trebuie să plăteşti.
    Iasă în curtea din spate, mă întreb ce are de gând? Haide Patri gandeşte. O nu, se îndreaptă spre piscină. Nuuuu, astea sunt hainele mele preferate, şi machiajul, glumesc, sincer nu-mi prea pasă, doar că e mijlocul lui septembrie şi nu vreau să răcesc.
   --Haide, nu fii aşa.
   --Eu să nu fiu, cine mi-a modificat toată camera, huh?
   --Tu?
   --Mda, sigu, cred că ai nevoie de o băiţă.
   --Nu, stai...
    Prea târziu, deja m-a aruncat. Ies cât pot de repede din apa rece, totuşi, de ce mai e apă aici, mă rog, tot ce vreau acum e să mă schimb. Îmi iau o pereche de blugi negri, o bluză de un roşu sângeriu, începând să mă bucur de căldura hainelor uscate. Mă întorc în sufragerie, găsindu-i pe Andreea şi Darko încă râzând în hohote.
   --Ha, ha ce să zic, foarte amuzant.
   --Trebuie să recunoşti, a fost hilar.
   --Da bine, cum spuneţi voi, n-aveai de împachetat?
   --Mersi că mi-ai adus aminte.
   --Hei, prinde!
   --Ah, da cheile, unde mai stăteam eu?
   --Eh, găseai tu ceva. Ne vedem.
    Nici nu trece mult timp, că îl aud pe Seth spunându-i mamei că pleacă la servici. Acum e rândul meu.
   --Mamă!
   --Da, dragă?
   --Mă duc să mă plimb, nu mă aştepta, poate mă opresc la Deea.
   --Bine! Darko, vino puţi...
    N-am mai ascultat, acum am altă treabă. Îmi iau geanta cu echipamentele, iar după o scurtă călătorie, ajung la celălalt apartament. Mă "deghizez" într-un doctor cercetător şi pornesc spre centrul F.B.I.-ului. Să-ncepă jocul.
------------------------------------------------------
Deci, ce ziceti, care e partea preferata, ne mai auzim ;)