vineri, 20 aprilie 2012

Capitolul 14

 Hey, uite aici un nou cap, sper sa va placa.
---------------------------------------------
 Capitolul 14- Partea I-Coşmarul şi Contele




     --Îmi pare rău...
       Mi-a dat drumul, plecând şi el în grabă. Toate astea, plus furia bruscă a lui Matias mă dau peste cap. Mai bine trec la un domenia la care mă pricep, şi anume furtul. Mai am patru zilr la dispoziţie. Mă îndrept la subsol, trebuie să-mi pregătesc echipamentele.
      Costumul negru-verificat,  armele-verificat, bombe cu gay de adormit-verificat, aparat de tăiat sticla-verificat, substanţă de schimb-dublu verificat. Mai trebuie doar să sun la linia aeriană şi să-mi rezerv bilet spre New York, şi jocul poate să înceapă.
     --Alo!
     --Alo, bună ziua, cu ce vă putem ajuta?
     --Vreau să ştiu când decolează următorul avion spre New York.
     --Următorul avion decolează peste două ore, vreţi să vă rezervaţi un bilet?
     --Da, chiar aş vrea.
     --Pe ce nume?
     --Patricia Froster?
     --Clasa I sau clasa a II-a?
     --Clasa I.
     --Aveţi bilet rezervat, veniţi să îl ridicaţi de la chioşcul 3.
     --Am înţeles, la revedere.
     --La revedere.
       Bun acum, să-mi împachetez hainele de schimb şi am terminat cu bagajele. Bine că părinţii mei locuiesc în Manhattan, nu mai trebuie să mă cazez la un hotel. Mamă, tată fetiţa voastră se întoace acasă.
       Bagajele sunt gata, ferestrele sunt închise,şi maşina mă aşteaptă afară. Îmi pun bagajele în portbagaj, încui uşa din spate şi mă îndrept spre aeroport. Drumul a fost liniştit şi foarte foarte rapid. Am ajuns la aeroport, mi-am luat biletul şi m-am îndreptat către poarta numărul 5. Opt ore, opt ore de drum în care îmi pot pune planul la punct.
       Deci, mă echipez cu arme, costum, tot, peste ele o să iau un halat alb, substanşa o pun în buzunar, ecusonul -fals desigur- în piept şi iată-mă gata infiltrată. Bieţii de ei, nici nu o să ştie ce i-a lovit. Săracu' david, o să facă atac de cord când o să vadă că l-am făcut în propriul sediu.
       Se pare că am adormit, deoarece eram zgâlţâită cu putere de un umăr. Şi eu care visasem că am luat deja substanţa. Vise spulberate.
     --Vă rugăm să vă puneţi centurile de siguranţă, în cinci minute aterizăm.
       Aterizăm, totul e bine şi frumos, în afara faptului că am vagul sentiment de deja-vu, ca şi cum aş mai fi făcut o asemenea călătorie. Acum pe bune, sunt hoţ internaţional, e clar că am călătorit mult, câteodată sunt aşa de hăbăucă.
       Îmi închiriez o maşină pentru 3 zile şi mă îndrept către casă. Ce-i drept nu o să stau decât 3 zile, dar totuşi, îi fac o bucurie mamei. Ajung relativ repede. Când parchez şoc şi teroare, fratele meu e aici.
     --Chiar aşa tare mă urăşti?
       Mă răstesc, la cine nu ştiu, la cer poate. Nu putea fi el plecat în cine ştie ce misiune, într-un loc uitat de lume, nuuu trebuia să fie el acasă. Asta e excelent, absolut excelent.
     --Alooo, e cineva acasă?
     --Nu se poate, Andrew, am auzit eu bine?
       Tatăl meu apare în uşa de la sufragerie, evident uimit că suntem amândoi fraşi acasă şi nu a sărit nimic în aer, încă. Nu o să fie prea mult timp linişte, am de plătit nişte poliţe. Mwuahaha.
     --Bună tati, nu, mamă, nu te înşeli, am venit acasă.
     --Bună, draga mea, şi cât timp o să stai?
     --Păi... în jur de 3 zilr. Am nevoie de câteva lucruri şi apoi mă întorc înapoi în România.
     --Aha, am înţeles. Dar vino înăuntru, nu trebuie să stai în hol, şti că întotdeauna eşti binevenită.
       Replica asta aduce cu ea o tonă de amintiri. Deşi unele destul de vagi. Întotdeauna mă va duce cu gându la Clara şi la cei doi fraţi, la înger şi la demon, la Matias şi Gabriel.
       Nimic nu s-a schimbat de când am plecat, totul e la fel de luminos, intim şi familial ca acum 3 ani. Când am plecat.  
     --Bună, mamă!
       O îmbrăţişez strâns, mi-a fost foarte dor de ea.
     --Hei, frăţioare, sper că nu ai intrat în camera mea.
     --Aia era camera ta, credeam că e camera de oaspeţi, şi cum am venit cu un coleg, l-am instalat acolo.
     --Nu ai făcut asta, ştiai că nu mi-am luat toate lucrurile de acolo. Pe deasupra, şti la fel de bine ca mine că acea cameră e la parter. Oh nu, jurnalul!
     --Vrei să spui ăsta?
       Într-adevăr, ţinea în mână un caiet cu coperţi de un roşu sângeriu, care are încuietoare a cărei cheiţă o ţin ca pandantiv la lănţişorul de aur.
     --Dă mi-l!
     --Nu, şi dacă aş faceo, mie ce-mi iasă?
     --Dămi-l ACUM!
     --Nţţ.
      Bine măcar că nu-l poate deschide, cred. Toate secretele mele sunt acolo. Bine , nu şi faptul că sunt Black Rose dar tot sunt multe chesti pe care el nu trebuie să le afle. Totuşi, eu nu i-am mai luat jurnalul din generală, pun pariu că acum se răzbună.
     --Mamă! Asta-i bună, acum unde a mai dispărut?
       Hm..., David nu e atent, poate reuşesc să il şutesc. Da de unde, ar fi mers mai bie dacă aş fi avut adidaşi, dar nu a trebuit eu să-mi iau tocuri. Salvatorul meu din totdeauna trece prin faţa sufragerie. Cu puţine lacrimi -fabricate la comandă- o să-l strivesc pe David. Te-ai pus cu cine nu trebuia, frăţioare.
     --Tati! David nu-mi dă jurnalul.
     --Fiule, nu crezi că eşti cam mare pentru chestii d'astea?
     --Dar ea nu e prea mare să ţină unul?
     --Aveam 19 ani când l-am lăsat aici. Culmea e că abia acum l-ai găsit.
     --Înapoiază-il odată.
     --Bine, bine.
       Te-am recuperat, acum mai am o singură nelămurire, cine e la ine în cameră. Dacă chiar e nu ştiu dacă să-l cred sau nu.
     --Am o întrebare.
     --Spune...
     --Cine e cazat la mine în cameră totuşi?
     --Şi anume... informaţii, vreau informaţii.
     --Of ce enervantă eşti câteodată. Stai calmă, o să îţi spun. Numele lui e Darko Chancellor ultimul conde DeSangria şi ultimul membru în viaţă din Dinastia celor Drepţi. Asta nu o să spui la nimeni, pricepi? Nici măcar jurnalului tău, ok?
     --Am înţeles, nu o să spun nimănui, dar totuşi, de ce e aşa mare secret?
     --Cum am spus, e ultimul, ultimul care deţine secretele familiei sale, şi ultimul care ştie unde sunt ascunse mii de arhive ale primelor Biserici. Arhive şi multe mărturii sau chiar şi acele artefacte despre care sa crezut că sunt doar mituri, despre care nici Vaticanul nu ştie. Îţi dai seama cât de important este să fie în siguranţă, să fie protejat.
     --Îmi dau seama, dar de ce e camera mea aşa de importantă, încât să nu poată să stea în camera de oaspeţi?
     --Nu ştiu cum să îţi spun în aşa fel încât să nu te înfurii.
     --Spune-o direct.
     -- Ştii că sunt agent al F.B.I.-ului-am încuviinţat- bun, după ce ai plecat acum trei ani, am instalat în camera ta totul, de la camere de supravegheat camuflate, la microfoane şi restul, între timp, am mai avut 2 astfel de misiuni, iar camera ta mi-a fost de mare ajutor. O pot folosi în continuare, nu-i aşa?
     --Da, sigur, foloseşte-o, eu o să mă instalez în camera de oaspeţi.
     --Mersi, eşti cea mai bună.
       Am schiţat un zâmbet:
     --Ştiu.
       Pu... puteam fi descoperită dacă rămâneam aici. Tot acest joc cu nervii forţelor speciale ar fi fost îîn van, pentru că aş fi fost prinsă de la acel prim mare jaf. Mulţumesc ăluia care mi-a dat inspiraţia să mă car de aici, când mi-am început viaţa dublă.
     --O să mi-l prezinţi?
     --Sigur, un singur lucru înainte de asa, are un alt nume, pentru siguranţă.
     -- Aha ok.
     --Mă duc să-l aduc. Poartăte natural.
     --Întotdeauna.
      Până vine el, mă duc să despacetez, mă rog, ce-mi permit să despachetez. Îmi pun valiza cu echipamente sub pat şi încep să-mi pun hainele în dulapuri. Aproape termin, când aud o bătaie în uşă.
     --Mama a spus să vii în sufragerie, prânzul e gata în 10 minute.
     --Vin acum.
       M-am îndreptat către sufragerie, în linişte. Ştiţi vorba aia cu "aparenţele înşeală", ei bine, e într-u totul adevărată. Când am auzit cuvântul "conte", m-am aşteptat la un bărbat între 45-50 de ani, drept, mândru şi inteligent. Se pare că nu am nimerit chiar totul când mi l-am imaginat, pentru că am dat de cu totul altceva.
       Am dat de un tip între 22-37 de ani, păr blond-brunet, ochi cenuşii cae m-au inspectat rapid cu o mare curiozitate, revenind apoi la seriozitate şi mândrie. E cu un cap mai mare ca mine (aproximativ), poartă o pereche de blugi rupţi în genunchi, o pereche de teneşi şi un tricou negru mulat care-i dezvăluie muşchii bine lucraţi.
     --Cass, acesta e Darko Smith, un coleg, şi totodată un bun prieten.
     --Darko, aceasta e sora mea Cassandra.
     --Îmi pare bine de cunoştinţă, iar numele meu e Patricia nu Cassandra. Ţi-am spus să nu îmi mai spui aşa, ştii că mi-am schimbat numele acum 3 ani.
     --Da ştiu, vroiam să te necăjesc puţin, de dragul vremurilor trecute.
     --Cine a spus că sunt trecute, cât stau aici, ai grijă să dormi iepureşte. Şi, Darko, cum ai ajuns să fii prieten cu frate-miu?
     --Păi... m-a ajutat odată cu maşina, de atunci, am rămas prieteni.
     --Aham...
     --Fratele tău nu a menţionat, câţi ani ai?
     --Fac 23 în 3 săptămâni, tu?
     --Am împlinit 25 luna trecută.
     --La mulţi ani.
     --Mersi,
     --Auzi, tu eşti bun prieten cu David, aşai?
     --Dap, de ce?
     --Am nevoie de ajutor.
     --Privirea ta promite ceva mare, deci de ce ai nevoie?
     --Îl ţi mâine ocupat, îi spui să îţi arate împrejurimile sau ceva, am nevoie doar de doup ore, în care să-mi pun planul în aplicae.
     --Sigur, acum care e planul?
     --Îţi spun după masă, mai am de clarificat ceva.
     --Ok.
      Darko... nu i se prea potriveşte numele. Îmi aduce vag aminte de Matias prin unele gesturi. Dar tot originalul e mai bun. Totuşi, e ceva ciudat la el. Acele priviri întunecate de secrete şi gânduri ascunse pe care mi le aruncă sunt înspăimântătoare. E ceva mia mult în spatele vorbelor alese şi privirilor acelea, ceva nedefinit încă, de parcă nu ştie dacă să mă atace sau să mă protejeze.
       Mama ne cheamă la masă. E la fel de delicios ca de obicei, îmi lipseşte Clara, felul ei de a găti, deşi am mâncat o singură dată la ea (cred).
     --Şi frăţioare, mergi mâine la muncă?
     --Da, dar pe la amiază, de ce?
     --Fără importanţă.
      Cam asta a fost toată conversaţia de la masă. David e bănuitor, mai ales după întrebarea de mai devreme. Cu siguranţă se întreabă când o să-mi pun planul în aplicare. Nu mai ai foarte mult de aşteptat.
     --Deci, care e planul?
     --Mâine pe la 10 îl iei pe frăţiorul meu de aici pentru 2 ore, de restul mă ocup eu.
     --Am înţeles, şefa.
     --Ok, mersi de ajutor Mat... Darko.
      A părut puţin confuz, după care a spus:
     --Pentru nimic. Presimt ceva distracţie.
     --Poţi paria pe asta.
      Restul zilei a trecut destul de repede, eu fiind ocupată cu pusul la cale al altui plan. După ce savurez farsa de mâine, îmi iau geanta cu echipamentele şi sub pretextul că mă duc să-mi vizitez prietenele, mă duc la celălalt apartament, mă schimb şi restul decurge conform planului din avion. Şi acum farsa, oare ce să-i fac? Hmm....
       Poate... nu am mai făcut-o, sau poate... nu e prea uşor. Gata ştiu. El o să plece cu Darko, eu mă strecor la el în cameră şi lipesc cu grijă pe fiecare bucată de mobilă câte un urs de pluş, cearceafurile le înlocuiesc cu cele roz de pe când eram eu mică, doar ştiu cât de mult nu le suportă. Încă le mai am depozitate în pod, deci nu va fi o problemă cu materialul, o să trebuiască totuşi să mă duc să cumpăr lipici, detalii neimportante.
       Acum că am pus totul la cale, mă duc să fac un duş. Am stat sub jetul fierbinte mai mult decât de obicei, muşchii mei relaxându-se şi adăugând şi mai multă moleşeală la starea generală de somnolenţă. Patul e aşa de moale, cad repede într-un somn aparent fără vise, aparent.
       ***Flăcări. Flăcări şi distrugere, cu toate astea, e un fig de crapă pietrele. Seamănă cu un câmp de luptă, unul foarte-foarte distrus. Din câte văd, eu mă aflu în mijlocul lui.
       În partea dreaptă se află Matias, alături de un tip puţin mai în vârstă care-i seamănă, oarecum, în stânga lui şi un tip de vârsta lui cu păr şaten şi constituţie atletică în dreapta lui. În spatele lor se află o armată uriaşă de... cum să le spun... demoni, cu aripi imense negre, înarmaţi cu un fel de săbii sau suliţe,nu văd atât de departe şi scuturi imense care le acoperă aproape tot corpul.
       În partea stângă sunt mai mulţi cunoscuţi: Clara, Gabriel şi Darko, împreună cu un tip de vreo 30 de ani care pare să conducă cealaltă armată. Soldaţii din flancul drept sunt înarmaţi cu aceleaşi arme, singura diferenţă făcând-o simbolurile de pe scuturi pe care nu le înţeleg mai deloc, spre deosebire de cele ale demonilo, care-mi par oarecum cunoscute.
       Ambele armate par să aştepte ceva. Conducătorii lor se uită cu insistenţă la mine, până când îmi pică fisa. Ei aşteaptă ca eu să-mi aleg tabăra. Dar oare ce să aleg siguranţa demonilor sau mândria îngerilor?*** 

-------------------------------------------------------------
Autor: Dark Rose,
Coproducator:Marius aka baiatu'n mov :p
Deci ce credeti in ce tabara ar trebui sa treaca Patri.
App. noul personaj il gasiti la personaje ;)

2 comentarii:

  1. greu de ales...nu prea stiu...tot ce stiu eu,e ca vreau ca patri(cassandra parca) sa fie impreuna cu matias...stiu sunt un pik cam nebuna...asta ar insemna de partea demonilor,nu?si dak ar alege pe ingeri si totusi ar trai o relatie interzisa alaturi de matias???sau ceva de genu...unde ea sa fie cheia impacarii celor doua grupuri....mda aberez cam multe...
    abia astept urmatorul capitol...

    RăspundețiȘtergere
  2. pffffff nu stiu. Greu de spus...imediat ce o sa stiu te anunt;)

    Blog: http://intamplaripustoaica.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere