sâmbătă, 18 februarie 2012

Capitolul 8

 Capitolul 8-Paris, coşmaruri şi o mamă de speriat


GABRIEL POV:

  Huh, cel mai groaznic coşmar din viaţa mea, şi nu e una scurtă. La un moment dat părea atât de real, dar nu cred că Matias a găsit-o pe Ankara, şi chiar dacă a făcut-o nu cred că ea e atât de naivă. Măcar acum ştiu pe cine trebuie să caut şi nu ştiu de ce am vaga impresie că fata din visul meu acea Patri şi Black Rose sunt una şi aceeaşi.

 



MATIAS POV:

 Seara a venit imediat, mă îndrept spre camera mea, pentru un somn bine meritat, Patri încă nu e de găsit, poate vom merge mâine să luăm micul dejun împreună, apooi fiecare cu avionul lui urând să ne întâlnim acasă.
  Mă schimb în pijamale, cufundându-mă în cearceafurile moi. Somnul vine repede, ducându-mă în lumea viselor.

   Întuneric, beznă totală, nu că nu aş fi obişuit, dar trăind atâta timp în lumea oamenilor te obişunieşti
cu lumina. Brusc o lumină puternică explodează în faţa mea, luminând totul, în cale. Dar stai puţin, lumina aia vine din ceva, mai precis din cineva. Pare că o protejează pe Patri, nu-mi vine să cred, am auzit poveşti despre cât de minunat arată adevărata formă a Ankarei, dar toate acele poveşti sunt nimic pe lângă realitate. E mai palidă ca forma ei umană, dar totuşi are o alură de fragilitate şi sensibilitate, felul în care îi tremură aripile la cea mai mică schimbare în aer. Şi vorbind despre aripi, o minunăţie, sunt mari, au o tentă spre transparenţă, care e accentuată de strălucirea ce o are corpul ei.



Ankara
   
Uitându-mă mai atent la mine şi corpul meu a revenit la forma adevărată, nemaifiind ţinută captivă în forma mea umană. Aripile mele sunt exact contrastul alor ei, find de un negru albăstrui, însemnele
Iadului apărându-mi peste tot pe corp, pe Pământ ar fi interpretate ca nişte tatuaje bine făcute, dar
aici sunt însemne. Însemne care sunt pe măsura rangului, cu cât sunt mai elaborate cu atât e mai
importantă e persoana respectivă. Având în vedere că eu sunt prinţ în lumea asta, însemnele mele sunt foarte detaliate, niciodată nu am putut să-mi dau seama ce semnifică, până acum. În acele forme complicate pot zări forma mea şi a Patriciei stând oarecum îmbrăţişate. Ştiu de la Bătrâni că atunci când descifrezi ce e ascuns în însemne ţi-ai găsit sortitul/sortita.

Matias


Patri se ridică de jos, îndreptânu-se spre cineva care aparent stă în stânga mea. Nu-mi vine să cred, Gabriel, parcă l-am omorât, oricum "îngerul" şi căpătat aripile.Aripile lui albe, sunt de aceaşi mărime cu a mea, parcă ar fi geamănul meu bun. Părul lui blond şi ochii de un verde cald, contrastează enorm cu părul meu negru şi ochii albaştri. Nu ştiam că li îngerii au însemne. În ale lui pot descifra cam acelaşi lucru pe care l-am descifrat într-al meu. Deci, totul rămâne în apreciearea Patriciei sau ar trebui să spun a Ankarei.
    Deci, cum spuneam Patri se îndreaptă către el, îmbrăţişându-l şi......şi sărutându-l. Nu pot să cred.
Îngerul acela va plăti, nimeni nu-mi fura mie aleasa, mai ales că am început să mă îndrăgostesc de ea. Nu, aşa ceva nu se poate întâmpla, ştiu că suna a autocompătimire, dar la altceva nu ma pot gândi în acest moment. Nu îi mai suport zămbetul ală triumfător. Ai grijă Gabriel, Matias se va răzbuna, în locul tău mi-aş păzi spatele.



Gabriel

  

Mă trezesc din cauza furie,un coşmar al naibii de real. Acum realizez ce sunt acele sentimente care mă frământă oridecăte ori o văd. Acum am realizat că o iubesc şi trebuie să fac tot ce-mi stă în putinţă pentru a o face să mă aleagă pe mine.

PATRI POV:
    Ajunsă la hotel mă duc direct spre camera mea mă schimb în pijamale, împachetând echipmentulşi odată cu el şi smaraldul. Mâine trebuie să mă trezesc pe la 10 fix pentru a avea destul timp să împachetez restul lucrurilor şi să mai şi ajung la timp la aeroport.
    Razele soarelui îmi mângâiau faţa, deşi eram trează mai vroiam să lenevesc, dar cineva nu e de acord cu mine, pentru că bate disperat la uşă.
     --Cine e?
     --Sunt eu, Matias, mă gândeam dacă ai vrea să vii la micul dejun.
     --În cinci minute mă schimb.
     --Ok, te astept.
    Îmi iau o pereche de blugi, un tricou mov cu doar un dragon roşu în partea din faţă, teneşii negri, părul îl las liber, nemaideranjându-mă  cu machiajul. el se sprijinea de peretele din faţa uşii mele, uitându-se la mine, începe să chicotească.
     --Ce e aşa amuzant?
     --Ne asortăm, eşti sigură că nu m-ai spionat?
     --Mda, ai dreptate. Şi nu, nu te-am spionat.
   Acum, uitându-mă mai bine, observ că şi el e îmbrăcat cu blugi, un tricou alb doar cu un dragon roşu pe spate şi teneşi. Între timp, ajungem la restaurantul de la parterul hotelului şi imediat apare un chelner:
     --Deci, ce doriţi să serviţi?
     --Un ceai de fructe cu biscuiţi şi un sandwich cu gem.
     --Iar dumneavoastră?
     --O cafea neagră şi pâine prăjită.
    Chelnerul se îndepărtează, el continuând:
     --Diseară o să fi la Paris.
     --Da, aşa e. Îi spun eu fără chef
     --Ce e cu tonul ăsta, credeam că toate fetele vor să ajungă la Paris. Nu eşti entuziasmată sau ceva de genul ăsta?
     --Nu mă duc la Paris să fac cumpărături, mă duc să ajut o prietenă. Apropo tu când ai avion înapoi în România?
    Între timp, chelnerul ne-a adus comanda.
     --Diseară, de ce?
     --Eram curioasă.
    Televizorul din restaurant era pe un canal de ştiri. Mi-am întors privirea către ecran, exact când tipa aia a început să vorbească despre jaf:
     --Bună ziua doamnelor şi domnilor, avem ştiri de ultimă oră. Ochiul de Jad a fost furat de la Muzeul Naţional, unde era expus. În acest moment, avem un corespondent la faţa locului, Teresa, ai putea să ne dai câteva detalii în legătură cu acest caz?
     --Bună ziua, doamnelor şi domnilor, din păcate, poliţia nu a găsit încă nici o amprentă sau urmă care să ducă la o pistă, au găsit în schimb, legendarul trandafir negru, semnătura lui Black Rose. Se pare că nu ne cruţă oraşul oameni buni, nimeni nu s-ar fi aşteptat la o asemenea lovitură de proporţii. Gardienii spun că totul s-a petrecut în jur de ora 02:00-02:30, ei mai declară că înainte de acest interval nu au auzit sau văzut pe nimeni în apropiere. Se crede că Black Rose are un complice, un puştan de aproximativ 17-18 ani, care aparent, era acolo pentru a distrage gardienii şi paznici. Vom reveni cu detalii mai târziu. Teresa, CNN.
    --Mulţumesc Teresa, acum să revenim, un copil de.......
   Nu am mai ascultat, în schimb mi-am plimbat privirea în jurul meu. Pe feţele tuturor celor din restaurant se citea înmărmurirea şi stupefacţia. ce-i drept, până acum nu s-a mai întămplat să ajung, dar niciodată să nu spui niciodată. Matias e doar pe gânduri, dacă ar şti că stă la masă cu Black Rose...
    --În România nu a ajuns încă.
    --Serios?
   De parcă n-aş şti.
    --Serios, nu se ţin expoziţii de prea mare valoare acolo. Totuşi îl/o admir, nu ştiu de cât timp face asta, dar să stai atâta timp ascuns...
    --De 3 ani, primul jaf a fost undeva în apropierea orăşelului în care am copilărit. Veste s-a răspândit repede, ar fi trebuit să vezi ce isterie era acolo, la acel moment.
    --Cred că ar trebui să mergi să îţi împachetezi.
  Mă uit la ceas, abia acum observând că e ora zece şi un sfert, plătim consumaţia, grăbindu-mă să îmi împachetez, deoarece avionul pleacă la ora douăsprezece fix. Noroc că nu am prea multe bagaje. Împachetez repede, îmi chem un taxi şi cobor la recepţie pentru a preda cheia apartamentului.
  Ajung la aeroport la douăsprezece fără zece, mă duc la ghişeu, îmi iau biletul şi mă îndrept către pistă, pentru că avionul a fost deja anunţat. Ne îmbarcăm, iar eu deja casc. Îmi inchid centura de siguanţă, când o stewardesă se apropie, eu stau la fereastră. tipa de lângă mine are căştle în urechi şi ocii închişi, aşa că mi se adresează mie.
    --Doriţi să vă aduc ceva?
    --Da, aş dori o pernă.
    --Imediat.
  Îmi aduce perna, îmi găsesc o poziţie mai confortabilă şi cad repede în lumea viselor. Dintr-o dată simt că cineva mă zgâţâie.
    --Domnişoară, în cinci minute aterizăm.
    --Ok, ok, m-am treit.
  Mut repede smaraldul în geanta de mână, aşa nu va fi scanat odată cu celealte bagaje. Mă duc să-mi arăt paşaportul, tipul de la ghişeu părea aşa aerian, nici macar nu a verificat să vadă dacă chiar e paşaportul meu, oricum îmi pune ştampila şi am trecut mai departe. Vorbesc cu tipa de la bilete, rezervându-mi un bilet către România la noapte, şi spunându-i că îmi voi lăsa cele 2 genţi (una cu echipamentul iar cealaltă cu haine) acolo până diseară. Îmi chem un taxi fiindu-mi puţin greu deoarece nu vorbesc aşa bine limba.
    --C'est l'adresse, mademoiselle?
    (Domnişoara, care este adresa)
    --Dans la rue du trob, nombre 13.
    (Strada Groparilor, numărul 13)
   Străzile Parisului sunt la fel de aglomerate ca cele din New York. Totuşi sunt mult mai multe străduţe lăturalnice, boutiquri şi mult mai multe cofetării şi magazine cu şi despre mâncare.
    --Mademoiselle! (domnişoară)
    --Oui?
   Îi plătesc 10 euro şi mă îndrept spre casa cu numărul 13. O căsuţă frumoasă, destul de mică în comparaţie cu clădirile din jur. Sun la uşă, nu durează mai mult de un minut şi uşa se deschide, dezvăluindu-mi o femeie de 30-35 de ani, cu păr roşcat şi ochi verzi ca de pisică.
    --Mademoiselle Delaventure?
    --În faţa ta, ce doreşti?
    --Black Rose mi-a transims să vă aduc asta. Îi spun eu înmânându-i smaraldul.
   


Ceea ce a trebuit sa fure Patri
   
 --Deci, Black Rose te-a trimis, bănuiesc că îl/o  cunoşti.
    --Nu personal dar lucrez pentru această persoană.
    --Aha, uite aici cecul.
    --Îl voi da. Mi-a mai spus să vă transmit că nu aţi lucrat niciodată cu el/ea. Şi ca nu ştiţi nimic depre cine ar putea fi Black Rose.
    --Am înţeles. Au revoir!
    --Au revoir!
   M-am îndreptat din nou către aeroport. Mi-am luat bagajele şi m-am îndreptat către punctul de îmbarcare. Abia după ce ne-am îmbarcat am observat cât sccrie pe cec. 250 de mii de euro, femeia asta e nebună. Oricum, sunt ai mei. Abia aştept să-l revăd pe Matias. Am adormit gândindu-mă la el.
   --Zborul a fosliniştit, sau ccât îmi amintesc din el, pentru că am fost prea ocupată să-l visez pe Matias. Însfârşit am aterizat, trebuie neapărat să-mi iau o maşină, pur şi simplu nu mai pot suporat taxiurile. Până la urmă îmi chem un taxi, îi dau adresa şi mă relaxez. Într-un final am ajuns în faţa casei. Matias tunde peluza din faţa casei lui. are o faţă de milione, dacă aş şti pe unde am pus aparatul foto. Se vede că a fost obligat de către Clara să facă asta. Mă vede şi lasă totul baltă, aparent vrea să mă ajute cu bagajele, poate Clara îl supraveghează. Neeaa n-aş crede, deşi orice e posibil.
   --Însfârşit te-ai întors, te rog spune-mi că ai ceva de mutat sau de văruit, te rog.
   --Da tu ce-ai mai păţit?
   --Nu mai suport, mama mă exploatează pur şi simplu.
   --Nu cred că e aşa de rea pe cât o faci tu să pară. Mie mi se pare o femeie de treabă. nu seamănă cu ceea ce îmi descrii tu.
   --De cum am ajuns acasă singur, a început. Matias dute la magazin, Matias dute la florărie sau Matias hai ajutămă să mut asta şi prin ajută-mă mă refer la "mut-o singur că ai mai multă putere", ori cel mai rău, să tund iarba, ştie că nu îmi place să fac asta, dar tot m-a pus să o fac.
   --Dacă chiar vrei, poţi să vii să mă ajuţi să termin de văruit bibleoteca şi poate reuşim să mergem în oraş să luăm rafturi şi ce ne mai trebuie pentru a o mobila.
   --Ok, doar să o anunţ pe mama.
   --Între timp eu mă duc să mă schimb şi o să încep să despachetez.
   --Ok, ne vedem în câteva minute.
   --Hey....prinde!
   --Ce sunt astea?
   --Eşti de-al casei, cheile de la uşa din faţă, când vi intri şi doar mă strigi dacă nu sunt la parter.
   --Aha....păi mersi, aşa o să fac.
  Ceva înăuntrul meu îmi spune că nu am făcut bine. Dar totuşi, ignor sentimentul, seamănă prea mult cu teama şi în plus, Matias e un tip de treabă. Optez pentru o pereche de pantaloni de trening albaştri şi acelaşi tricou roşu, pentru că e deja pătat de vopsea. Despachetez prima geantă, punând cecul în micul seif din spatele dulapului. Nici nu apuc să pun ceva la loc în dulap căci îl aud pe Matias strigându-mă. Am coborât repede treptele pentru a vedea unde arde.
   --Da, ce s-a întâmplat?
   --Păi, mi-ai spus să vin să te ajut?
   --Aaaaa da, ştiam eu că am uitat ceva.
   --Deci, unde am lăsat vopselele?
   --În bibleotecă, nu am mai avut când să le mut.
   --Ai dreptate, la cât de repede am plecat, nu am mai apucat să ducem şi alea la locul lor.
   --Ok, dacă le-am găsi să ne apucăm de treabă.
   --Ce zici, mă ocup eu de tavan iar tu de restul pereţilor?
   --Da, oricum aş vrea să terminăm până diseară. Deoarece trebuie să mergem în oraş să-mi iau o maşină şi să facem comanda la mobilă, la parchet şi la corpurile de iluminat.
   --Stai, de ce ai folosit pluralul?
   --Păi vii şi tu cu mine, trebuie să mă duci, pentru că pur şi simplu nu mai suport taxiurile. Mă omoară.
   --Bine, dar tu o să îi spui ast mamei.
  Am începu să râd, arăta de milioane când avea acea expresie de teamă pe faţă. Din nou, are unde am pus aparatul foto?
   --Ce e aşa amuzant?
   --Tu, îţi e frică de mama ta.
   --Nu i-ai văzut adevărata faţă. Cu tine e atât de dulce, dar cu mine....
   --Da, da continuă să crezi că e malefică, doar vino. Dacă chiar îţi este atât de frică de ea, mă duc eu să-i spun că mergem în oraş.
   --Mi-ai lua o piatră de pe inimă dacă ai face asta.
   --Ok, mă duc, dar după ce terminăm.
   --Poate eu că tu ai terminat deja pereţii.
  Are dreptate, tot vorbind nu mi-am dat seama că am terminat peretele, ne mai rămânându-mi nimic de făcut. Am rămas uitându-mă la el şi la micul joc pe care îl făceau muşchii lui în timp ce se contractau şi relaxau, apoape la o fracţiune de secundă, în timp ce-mi vopsea mie tavanul. E genul băiat pe care mama cu siguranşă l-ar plăcea. Am fost trezită la realitate de Matias care îşi flutura mâinile în faţa mea.

AUTOR POV:

   Ceea ce nici unul din băieţi nu ştiu e că această realizare şi totodată dublă ameninţare la pieire pentru celălalt va porni cel mai mare război din lume. Dar vremea alegerii vine. Oare pe cine va alege Patri pe cel bun sau pe cel rău? Ce alegere va face Patri? Va asculta de inimă sau de raţiune? Hmmmm greu de spus, voi ce credeţi?

--------------------------------------------------
Deci, ati vrut capitole mai lungi, pe asta l-am facut cat o zi de post, astept comm-uri si critici si pareri bune. Ca de obicei, partea preferata? Ne mai auzim :d

7 comentarii:

  1. sa-l aleaga pe matias:X:X:X:X:X viata e mai palpitanta cu un demon alaturi de tne:D:D:D
    ma bucur ca matias si-a dat seama ca patri e sortita lui si chiar vreau sa lupte pentru ea!!!!cu celalalt nu am nimic dar.....sti cum se zice opusele se atrag;
    sper ca vei posta repede...

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer , nu a fost destul de lung :D
    A fost dragut cap . Insa eu as vrea sa ramana cu Matias . Pare de treaba , chiar daca e demon .
    Abia astept next-ul !!!!!!!!!!!
    Kisses "X

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte interesant:X:X...si eu as vrea sa ramana cu mattias dar asta depinde de tine cum vei face..in fine orice hotarare ai lua eu cred ca va fii una buna.Succes in continuare:X..pwp:-*

    RăspundețiȘtergere
  4. ce aveti cu Matias fetelor???? asta e numa prima parte, dupa lupta si alegere vine un fel de sezon 2 da nu stiti de la mine :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. baietii rai sunt mai deliciosi>:) sunt mai apetisanti:))
      gata deja delirez.......dar baietii rai dau mai bine intr0o poveste de dragoste:X:X:X

      Ștergere
  5. cand mai postezi???scuze daca sunt cam nesimtita dar m-ai facut foarte curioasa:D

    RăspundețiȘtergere