Capitolul XIV Partea a II-aV

Capitolul XIV - Partea a II-a


   --Mergeţi înainte, eu trebuie să mă hrănesc înainte să pot păşi acolo.
   --Eşti sigur că vei ajunge la timp?
   --Sunt foarte sigur. O să fie cea mai rapidă hrănire de până acum.
   --Ne întâlnim la temniţe în mai puţin de 25 de minute.
   --Aşa să fie.
     La naiba cu toate modurile tatălui meu de a mă tortura. Până acum am putut îndura aproape orice. Dar acum e prea de tot. Să te iei de sufletul pereche al unui demon e o treaba urâtă. Iar el ştie mult prea bine asta. Unii dintre oameni s-ar gândi că "nu îi poate face chiar atât de mult rău, e tatăl lui până la urmă." Ei bine, e cu atât mai rău. E tatăl meu, deci îi e de două ori mai uşor să intre în capul meu şi să controleze demonul care se ascunde sub înfăţişarea umană. 
       În timp ce gândurile mele vuia cu peste 200 km la oră, încep să mă apropii de centrul oraşului. E o seară agitată. Multă lume, multe suflete tinere, pline de viaţă şi forţă. Am auzit că e un concert în zonă, deci, ăsta e motivul agitaţiei. Încep să mă plimb fără ţintă pe străzi, dând peste un grup de "băieţi răi" aşa cum se consideră ei. 
   Unul dintre ei mi se pare foarte foarte cunoscut. Dacă aş şti unde l-am mai văzut. Pff, am un lapsus. Hmm... asta e! Acum vreo două luni, înainte să vină Patri cu vreo săptămână-două am fost la un club din apropiere, tipa care era cu el s-a dat la mine, eram şi înfometat aşa că nu am putut să o refuz. Se pare că băiatul ştie să ţină ură pe cineva, deja se uită urât la mine.
   --El e. El e cel care mi-a luat-o pe Sophie. Prindeţi-l.
   --Haide băieţi, nu trebuie să facem mişcare, nu am de gând să fug. Aş prefera totuşi un loc mai retras, e prea multă lume aici. Nu vreau să vă fac de râs.
      Plus că vreau să mă hrănesc. Dacă îi bat prea rău nu o să pot mânca cum trebuie.
   --Ok, haidem, mergem în spatele scenei nu trece nimeni pe acolo.
   --Mie îmi convine.
     Ne îndreptăm relaxaţi spre locul indicat de cel care pare să conducă acest grup. Sunt 7 de toţi, ei cred că mă pot bate. Tot ce vor putea face ei e să îmi satisfacă pofta. Nu de alta dar a trecut mult de la ultima hrănire. Încep să mă înconjoare, fiecare scoţând câte un briceag sau cuţit din interiorul gecii.
   --Pe bune, credeţi că e corect 1 la 7?
   --Ar trebui să ne pese?
   --Nu prea, vă cer doar atât, să nu vă speriaţi. Ceea ce o să se întâmple de aici va fi aventura vieţii voastre.
   --O să fie prima ta călătorie cu ambulanţa dacă stau să mă gândesc bine, nu ne poţi face faţă.
   --Vrei să pariem pe asta.
     În momentul în care eu am terminat ce aveam de spus, aripile mele au ieşit la suprafaţă, toată înfăţişarea mea schimbându-se la adevăratul demon, nu cel care vânează fete inocente doar pentru a mânca, ci cel care o face din pură plăcere. Vertebrele, împreună cu fiecare oscior din corpul meu au început să îţi reia formalor firească, oasele întărindu-se, în acelaşi timp, toate simţurile mele s-au retrezit la viaţă.
    --C...ce eşti tu? 
    - مرگ خود، این است که.(--Moartea voastră, asta sunt.)
      Pur şi simplu au îngheţat, şi totuşi, sufletele lor vibrau din cauza fricii. Nu m-am mai simţit aşa de foarte multă vreme. Nemanipulat, neîncătuşat de o formă umană inspidă. Pur şi simplu eu. Perfect.
Încet încet sufletele lor au început să fie absorbite de mine. Unul câte unul, ceilalaţi doar privind terifiaţi cum "bestia" aşa cum mi-au spus ei, le seacă prietenii de viaţă. Halal prieteni, dacă nu sunt în stare să mişte măcar un muşchi pentru a te ajuta.
      Bun, acum că m-am hrănit foarte consistent, e timpul să îmi îndeplinesc misiunea. Asta e tată. Ultima noastră confruntare. De data asta îţi promit că eu voi câştiga.

                      ***

   --Andreas, cum de ai fost pe pământ?
   --Nu acum, te rog, trebuie să îi duc pe aceştia doi la Aaron.
   --Te-a trimis după îngeri? Şi cine e tipul?
   --Da, m-a trimis după îngeri, în special după aceştia doi. Iar el, el e doar un vechi prieten. Acum haide, prizonierii trebuie să ajungă la Stăpân.
   --Ok, e la temniţe.
   --Mulţumesc.
     Sper că Matias a terminat de mâncat, nu de alta, dar fratele meu ar cam trebui să se grăbească. Toţi cei de pe străzi (N.A. Lumea de Jos, arată exact ca şi cea de pe pământ, doar că nu are toate elementele umane ca să zic aşa) se uitau extrem de ciudat la mine şi la Mihail. La mine înţeleg de ce, sunt fiul renegat al coducătorului, dar nu înţeleg ce au cu Mihail. Se pare că doar timpul îmi va spune asta. 
     Vorbind de ciudăţenii, observ cu coada ochiului o umbră ciudată care se strecoară în spatele meu. Încet dar sigur începe să capete formă. Acea umbră fiind Matias.  
   --Ai reuşit să ajungi la timp. Trebuie să stai în umbră. Te rog Matias nu face nici o imprudenţă, respectă planul. Măcar odată în lunga ta viaţă.
   --Respect orice vreţi voi, atâta timp cât Patri e în siguranţă.
   --De acord.
     Ne luăm fiecare poziţiile prevăzute în plan, Andreas şi fratele său find lângă noi exact ca doi gardieni. Sper să meargă totul cum trebuie, deşi am o presimţire care nu îmi dă pace. O presimţire care nu îmi ajută prea mult starea de spirit. 
     Am ajuns într-un final la temniţe, Matias a mers în paralel cu noi, fiind contopit cu umbrele, nu degeaba a absolvit Academia ca Asasin, aripile alea îl fac de neobservat. Intrăm pe porţile închisorii, o imagine oribilă pe care sper ca Matias să nu o vadă încă, deşi cred că a auzit. Patri era întinsă pe o masă enormă de granit (masa este dispusă în poziţie verticală, deci, Patri stă relativ dreaptă), fiind legată de încheieturi, Aaron făcea ture în faţa acelei mese, corpul lui Patri fiind cutremurat de fulgere puternice de durere la fiecare 20-25 de secunde. Nu cred că mai îndură prea mult. Încearcă să nu ţipe. Chiar o face, numai că nu îi şi iasă, prea mult. Se vede că înainte de a începe cu fulgerele de durere a apelat la alte tipuri de a o chinui, mai cum să spun, mai vizibile. Are câteva răni destul de urâte de-a lungul stomacului şi hainele destul de urât sfâşiate. Nici restul corpului nu a scăpat de câteva uşoare zgârieturi, care din fericire nu mai sângerează. Tăieturile care le are de-a lungul stomacului o dor îngrozitor de rău, pot să bag mâna în foc pentru asta. Mai ales că toţi muşchii i se contractă la un interval foarte scurt de timp. Ceea ce nu ajută mai deloc. Nu îmi vine să cred că Matias nu s-a năpustit încă asupra tatei.

                             ***

     S-a zis cu el. Îmi asum orice blestem, orice consecinţă, atâta timp cât ştiu că a suferit la fel de mult cum o face Patri în acest moment. Trebuie să mă mai abţinut doar puţin. Puţin de tot. Încet Matias, încet şi cu calm. Dacă s-ar putea şi aplica, ar fi minunat. Nu, nu trebuie să mă mişc. Dacă mai fac un singur pas spre ea Aristiana din ea o să îţi facă apariţia, iar Aaron exact asta vrea. Aşa că trebuie să mă abţin. Trebuie să nu mă mai uit la ea. Nu vreau să mai văd acele răni groaznice care continuă să sângereze slăbind-o ştiind că nu pot să o ajut.
     Dar pot, nimeni nu spune că nu pot acţiona acum. E prea concentrat la ceea ce face, pentru aşi putea da seama că eu sunt în spatele lui gata să îl înjunghii. Bun, rapid şi în linişte, exact cum am fost instruit, nici nu o să ştie ce l-a lovit.

                          ***

     Ahh! Doare! Cred că şi să naşti în mod natural e mai uşor decât asta. Nu cred că mai rezist mult. Totul s-a petrecut prea repede. Am îngheţat, ca apoi să mă trezesc pe masa asta, legată de mâini şi de picioare cu fulgere de durere care îmi străpung şi cel mai mic muşchi din corp. 
     Se spune că omul se obişnuieşte cu orice, ei bine nu e adevărat. Dacă nu aş fi fost atât de însetată şi înfometată, poate că aş fi rezistat mai mult, dar acum, acestor dureri s-a mai adăugat o vibraţie ciudată la muşchii spatelui. Ei par să fie într-un fel protejaţi de acele care par să îmi străpungă fiecare părticică din corp. Într-un final, toţi muşchii încep să amorţească încet încet, când observ cu coada ochiului o umbră ce îţi face cale spre spatele lui Aaron. Ca o umbră exact aşa se comportă Matias. În momentul în care el ajunge la doi paşi în spatele lui Aaron, spatele meu pare să explodeze, toată tensiunea din corp fiind eliberată odată cu ivirea aripilor atât de fragile şi transparente.
   --Deci, Matias te-ai hotă.... Ahhh!! Ce ai fă..făcut.
   --Ceva ce meritai de multă vreme.
   --Ştii d..despre blestem nu... nu-i aşa?
   --Fi sigur că ştiu,sunt conştient că din acest moment eu nu mai am voie să părăsesc această lume până când la rândul meu nu voi fi şi eu omorât sau va apărea Lucifer ceea ce nu prea cred că se întâmpla.
   --H..hai..de, termină ce..ce ai început.
   --Oh nu, să nu crezi că o scapi atât de uşor, ai chinuit-o, ai torturat-o, nu o să te omor până nu voi fi sigur că ai plătit cu vârf şi îndesat pentru ceea ce i-ai făcut. 

                         ***

   A făcut-o, l-a rănit mortal, însfârşit, tata nu mai e la conducere, e prima dată când iasă ceva aşa cum vrea el, fără ca măcar să se complice ceva. L-a înjughiat pur şi simplu, fără nici o remuşcare, fără nici un regret. Dar totul are şi o consecinţă. Matias o să trebuiască să rămână aici. Scăpăm de o problemă, dăm de alta.
   --Am scăpat de Aaron. Într-un final.
   --Aşa e.
     Mă îndrept către Patri care pare să fie inconştientă, în timp ce Andreas se duce să-şi elibereze fiul.

                  ***

     Cu puţin ajutor din partea lui Gabriel a reuşit să o dau jos pe Patri de pe acea masă. E încă inconştientă dar măcar, o pot simţi în braţele mele pentru câteva minute, înainte ca ea să trebuiască să plece. Îmi pare rău că trebuie să îi fac assta, dar, e cel mai bine pentru ea. Nu o să poată trăi într-o lume în care ar fi vânată la fiecare pas. Aşa că e mai bine să o trimit înapoi pe pământ unde o să fie în siguranţă. Sunt sigur de asta. Gabriel o să mai grijă de ea mai bine decât aş faceo eu.
   --M...Matias?
   --Da, scumpo, sunt aici.
   --S-a terminat?
   --Da, s-a terminat, totul e în regulă acum. Eşti în siguranţă.
   --Despre ce blestem vorbea tatăl tău?
   --E un fel de blestem, e menit să îl ţină aici pe cel care conduce lumea asta. Aşa el nu poate căuta urmaşele Aristienelor pentru a le omorî. E o măsură de precauţie luată de străbunica ta mi se pare. 
   --Ce o să se întâmple acum?
   --O să pleci!
   --C...cum?
   --Aşa cum ai auzit, îţi interzic din acest moment să mai calci pe acest tărâm. Gabriel, te rog, du-o înapoi pe pământ şi mare grijă de ea. 
   --Aşa am să fac.
   --Matias, de ce faci asta?
   --Crede-mă e mult mai bine aşa. Ai încredere în mine. Şi nu uita, te voi iubi întotdeauna.
   --Fi sigur că voi găsi o cale să mă întorc la tine.

                        SFÂRŞIT  
-----------------------------------------
Stiu, stiu am facut cea mia mare prostie ever. Credeti-ma, m-a bufnit plandul la sfarsit, dar asta mi s-a parut cel mai bun final. Sper ca v-a placut.