Capitolul XIV Partea I

Capitolul XIV Partea I


   Trebuie să-l salvez. Nu îl pot lăsa pe Hades să îndure totul pentru mine. Singurul lucru care mă uimeşte cu adevărat este faptul că nu a scos nici măcar un sunet. E ca şi cum ar vrea să îi demonstreze lui Aaron că nu îl impresionează nici una din acţiunile sale. Şi o mai face şi cu zâmbetul pe buze. E de necrezut. Sper doar că mai rezistă măcar până îmi dau seama cu ce îl pot ajuta.

                         ***

    --Aţi înţeles? Matias trebuie să acţionezi cu mare grijă. Ai o singură şansă înainte ca Aaron să intre în gardă.
    --Am înţeles. Dacă aş putea să-mi securizez capul pentru cel puţin 5 minute ar fi de mare ajutor.
    --Ai putea face asta. Cu puţin antrenament, desigur.
    --Ce nu necesită antrenament în lumea voastră?
    --Ăăă zborul nu necesită antrenament.
    --Nu trebuia să răspunzi. Oricum, eu mă duc să iau o gură de aer.
   Totul e dat naibii. Pot să spun asta cu mâna pe inimă. Am luat mai multă bătaie în ultimele două zile decât ca atunci când am fost la Academie. Acum reuşesc să îl înţeleg pe Gabriel. Dar nu total, pentru că eu nu am făcut asta zi de zi. Off, mi-e aşaa de foame. Am stors toată energia din mine. Trebuie să mă hrănesc, altfel nu o să îmi pot îndeplini misiunea.
   Şirul gândurilor îmi e întrerupt de o lovitură puternică în stomac. Îmi ridic privirea văzând doi tipi destul de mari, cel mai tânăr mă ia de braţe, trăgându-mă până acasă la Patri. Acolo îmi dă drumul pe canapeaua din bibleotecă.
    --Pot să ştiu ce am făcut?
    --L-ai condus pe Aaron aici, iar acum Patri e în pericol.
    --Stop, stop cadru. De unde o cunoşti pe Patri?
    --E fiica mea.
    --Auoleu... eu vreau să o salvez. Nu vreau să îi fac rău.
    --Te cunosc, Matias. Ştiu ce îţi poate piele aşa că nu îmi veni mie cu minciuni sfruntate.
    --Pot să-ţi jur că nu mint. Haide, Andreas, trebuie să mă crezi.
    --Dovedeşte-o.
   Gândeşte Matias, te-ai băgat singur în asta. Aha, asta. Mă schimb în forma mea naturală, tatuajele care m-au însemnat şi pe mine şi pe Patri făcându-şi apariţia. Doar că acum erau puţin mai altfel. Cele două corpuri erau puţin despărţite, un zid părând să se formeze între ele. Ceea ce semnifică împlinirea blestemului dacă eu îmi duc misiunea la capăt.
    --Vedeţi! Suntem suflete pereche.
    --Nu prea am nimic de reproşat aici.
    --Mda, nici eu. Ai un plan? Vreau să spun cum ai de gând să o salvezi?
    --Defapt, la planul ăsta ne ajută şi Mihail...
    --Am vrea să vorbim cu el.
    --Desigur.

                       ***

    --Cred că tu ai primit o pedeasă destul de bună. Acum să revenim la persoana dorită de toată lumea.
    --Să nu îndrăzneşti să te atingi de ea.
    --Altfel ce? O să vi şi o să mă omori? Nu prea cred că eşti în stare. Lanţurile alea te ţin foarte bine acolo.
   Ahh, dacă aş putea doar să mai îmi mişc puţiin puţin încheietura stângă, mi-aş elibera mâna. Deşi e cam greu cu frânghiile astea, până la urmă mi-am dat seama că pot să slăbesc nodurile dacă îmi mişc încet mâinile. Şi asta am făcut, mi-am făcut nişte răni urâte, dar până la urmă reuşesc să-mi eliberez mâinile una după alta. Noroc că am mâinile legate la spate, aşa nu îşi poate da seama că m-am dezlegat.
    --Acum, să trecem la partea mai interesantă, cum aş putea să îţi activez puterile? La naiba! Am nevoie de Matias pentru asta.
    --Până la urmă se pare că depinzi de Matias pentru aţi duce planul până la capăt. Cine s-ar fi gândit la asta?
    --Doar ţineţi gura, o să îl fac să se întoarcă. Chiar dacă trebuie să mă duc eu după el. Deşi nu cred că o să fie nevoie. Dacă tu eşti în pericol, Matias o să vină aici într-o clipită până aici pentru a te salva. Deci, să începem.


                        ***

   Au!Au!Au! Îmi bubuie capul. Haide, Matias, concentreazăte, asta nu am mai păţit până acum. Nu e un mod de a mă manipula, e încă mai rău. Nu ştiu ce vrea dar nu e în regulă dacă a început să se ia de Patri.
    --Matias, ce ai?
    --Ce?
    --De ce ai început să sângerezi?
    --Dar nu sângerez...
    --O ba da. Şi încă rău.
    --Trebuie să punem planul în aplicare mai repede, a început ritualul de sacrificiu, încearcă să mă convingă să merg să o salvez, pentru că doar demonul din mine poate să o trezească pe Aristiana din ea.
    --Să mergem atunci, ce mai aşteptăm?

                               ***

    --Dă-mi drumul!
    --O nu, drăguţo, nu când sunt atât de aproape.
    --Atunci, măcar, aşteaptă. Mai lasămă 5 minute cu vărul meu.
    --Nu nu nu. Aşa a făcut şi predecesoarea ta. Ce te face să crezi că tu o să mă îmbunezi?
    --Asta.
   Binecuvântate fie pistoalele. Cred că am consumat un cartuş întreg împuşcându-l şi el nici măcar nu a tresărit. Tot ce am reuşitsă fac a fot să îl enervez. Nu a fost o mişcare pera inteligentă, dar, a fost singura la care m-am putu gândi. Disperarea te face să gândeşti prosteteşte. Acum, dacă aş găsi ceva care să îl mia ţină ocupat pentru exact 2 minute cât mi-ar lua să îl dezleg pe Hades ar fi excelent. Dar n-am eu norocul ăsta. Concluzie: trebuie să risc. Orice ar fi în lanţurile alea îl slăbesc tot mai mult.
Nici nu apuc să fac o mişcare căci sunt întreruptă de o străfulgerare de durere ce îmi blochează muşchii, ţintuindu-mă într-o poziţie nu preaconfortabilă dacă pot spune aşa.