joi, 2 august 2012

Capitolul VIII

Capitolul VIII - Gânduri...


   Mi-e atât de frig. Ce s-a întâmplat aici? Parcă erau mai mulţi copaci ultima dată când am fost aici. Trebuie să-l întreb pe Gabriel. El trebuie să ştie ceva. Dacă mi-aş da seama cum să ies de aici ar fi şi mia bine. Totul pare atât de schimbat. Dar cu siguranţă doar mi se pare.
   Prea multă ciudăţenie în ultima vreme. Iar eu realizez asta doar acum. Nu înţeleg de ce Matias nu mi-a explicat toate astea, după ce mi-am pierdut memoria. A preferat să mă lase să cred că el m-a găsit în pădure, omiţând să spună că el ma dus acolo de prima dată. Mai pe scurt, a preferat să se prefacă.
   Acum, de-ar răspunde Gabriel la telefon, m-ar scuti de un drum destul de lung.
                          ***
   Hai, Matias, gândeşte. Ai mia ieşit odată din celule astea. O mai poţi face odată. Măcar de m-ar fi dus în cea de data tecută. Aici totul e atât de diferit şi întunecat. Totuşi, toate astea au şi o parte bună. Nu mai trebuie să-mi ascund adevărata formă. De-aş putea să-mi folosesc şi pterile ar fi şi mai bine. Ghinionul meu că tata e cine e. Câteodată (mai tot timpul) urăsc chestia asta.
   De-ar fi Centurion pe aici, măcar ar mai trece timpul. Mă plesnesc mintal. Cum am putut să uit de telepatia ciudată dintre noi. Pun pariu că acum moare de râs autind gândurile mele "profunde."
   "Ai dreptate. Mor de râs. Cred că mi-au pocnit vreo două coaste deja."
   "O să am grijă să ai şi un ochi vânăt cât de curând. Nu ai de gând să mă ajuţi să ies de aici?"
   "Aş vrea eu, dar mi s-a interzis să te văd."
   "Şi cine mă rog ţi-a interzis?"
   "Luci... vreau să spun Lucas. Am uitat că Lucifer a murit."
   "Din păcate."
   "Mi-a făcut plăcere să discutăm."
   "Ce?!"
   "Am de rezolvat ceva."
   "Aaaa! Ok."
                          ***
   Gabriel o să o păţească rău de tot. Singura dată când am nevoie de el, nu-mi răspunde la telefon. Doar atât vreau de la el. Aparent trebuie să mă întorc înapoi acasă, apoi, cui siguranţă o să vrea să vadă unde am găsit penele negre şi o să ne întoarcem aici. Ohh câtă pierdere de vreme.
   La naiba. Am uitat de planurile alea. Cred că e prima dată când uit de un client. Am prea multe pe cap în ultima vreme. Poate prea multe. Hmm... cred că mi-am dat seama cum se găseşte luminişul ăsta. Pur şi simplu te gândeşti la altceva. Nici nu am realizat când am ajuns în faţa casei. Nu pot să cred că iar am lăsat ferestrele de la cameră deschise. Deşi aveam impresia că le-am închis. Presupun că Deea e prea îngrijorată pentru a observa şi altceva în afară de propria-i durere.
   Deschid uşa de la cameră, pisicuţa ieşind de acolo îngrozită. Mă întreb ce o fi speriat-o aşa. Se pare că răspunsul la frământările mele se află pe perne sub forma unui trandafir



                                 


(alb de data asta) şi a unui bilet:
    "Pe cine cauţi tu, micuţă domnişoară?Umm cum era? Ah da, Matias. Aşa se numeşte. Dacă vrei să ştii unde e, o să te întorci în acel luminiş, împreună cu Gabriel şi un pumnal de argint la următoarea lună plină"
   Am dat de naiba... următoarea lună plină e în seara asta.



Plus o imagine ce reprezinta perfect capitolul urmator ;) : 





2 comentarii:

  1. wow....lucrurile s-au cam complicat pe aici...hai adu next-ul ala!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. saraca patri kate are pe kap....:))):X:X:X

    RăspundețiȘtergere