duminică, 10 iunie 2012

Capitolul 15

Am ajuns sa postez si capitolul 15 intr-un tarziu. Sper sa va placa.

--------------------------------------------
Capitolul 15-Furtul II



Intru relativ repede în clădire. Dar să găsesc laboratorul o să imi ia o veşnicie. Mulţi, prea mulţi agenţi aici pentru gustul meu, chiar dacă e sediul lor, tot mi se par prea mulţi. Un tip solid se îndreaptă spre mine. Sincer, nu îmi place privirea lui.
--Hey, tu! Opreştete!
Am dat de naiba. Şi eu care credeam că o să reuşesc să ii fraieresc. Ce vise frumoase...
--Da, ce e?
Asta e vocea mea? Sună atât de calmă şi de sigură pe sine.
--Cine eşti?
--Scrie pe ecuson: Cassandra Smith. Cercetător. Am venit în legătură cu substanţa.
--Am înţeles. Totuşi, te-ai pierdut?
--Puţin!
--Urmeazămă, te duc eu la laborator.
--Mulţumesc mult!
Am crezut că s-a terminat cu mine. Adică părea aşa de înfricoşător. Şi da, am recunoscut că îmi e frică. Abia aştept să se termine toată chestia asta. Poate fi aşa de obositor uneori. În timp ce eu meditam la apariţia vieţii, se pare că am ajuns. Şi eu care credeam că au cine ştie ce protecţie. Dar niciodată să nu spui niciodată, pentru că nu pot să ştiu cât de antrenaţi sunt cercetătorii ăştia. Mai ales că sunt doar bărbaţi. Am scăpat de naiba şi am dat de tat'su, pot să jur că am văzut o sclipire ca de la o armă prea lustruită la unul din ei. Acum, singura problemă stă în schimbarea substanţelor, în timp ce sunt supravegheată de atâtea perechi de ochi. Cum aş putea să fac... aş putea să... sau poate, nu asta e prea vizibil... hmm asta e!
--Bună ziua!
--Bună!
Nici măcar nu bagă în seamă. Asta e perfect. Să sperăm doar că nu o să mă ia la puricat în legătură cu cine sunt sunt şi restul... deşi le-aş putea răspunde.
  --Şi tu eşti aici pentru...    

Ştiam că aşa se va întâmpla. Oricum, să înceapă jocul:
--Sunt un cercetător trimis de la CIA, şefii mei vor să se asigure că F.B.I-ul n foloseşte substanţa în scopuri prorii.
--Aha, şi putem vedea o insignă sau măcar nişte hârtii?
--Sigur!
Ce, ei cred că mă pot prinde pe picior greşit? Vreau să spun, că m-am pregătit prea bine pentru jaful ăsta. Am elaborat o întreagă poveste de acoperire, mai ceva ca agenţii sub acoperire a lui frate-miu. Am început prin a falsifica insigna şi actele care dovedesc că fac parte din CIA. Apoi pozele, mi-am întins părul, iar ochii i-am lăsat fără lentile purtând doar ochelarii de vedere, lucru ce nu l-am mai făcut de ceva ani. Totul e la locul lui, planul ăsta nu poate da greş.
--Ok, par in regulă. Hey, Tim!
--Spuneţi!
--Du, te rog, astea lui Seth. Spunei să se uite peste ele.
--Am înţeles.
Scap un oftat silenţios. Am uitat complet de el. Adică cine s-ar gândi la el. Să sperăm totuşi că o să creadă ce e scris în hârtiie alea şi că nu o să bănuiască nimic. Uitându-mă mai atent observ aparatura de aici. E atat de avansată, mai ceva ca în serialele de criminalistică. Noroc că mi-am adus laptopul, aşa mă pot preface că lucrez la cine ştie ce fără să intre cineva la bănuieli. Cred.
--Seth a spus că e în regulă.
--Ok.
Huh, a crezut. E un început bun. Să vedem cum o să decurgă planul în continuare.
--Cine e Matias?
--Hm?
--Telefonul tău sună în disperare.
--Ah, mersi.
Oare ce mai vrea. Şi oricum, de când am eu numărul lui? Nu mai contează oricum, să vedem totuşi ce vrea:
--Bună, Patri la telefon.
--Mda, m-am cam prins, cine e tipa care tocmai a intrat la tine în casă?
--Hm?
--O tipă brunetă, înălţime medie... îşi sună familiar?
--Da, e descrierea celei mai bune prietene. Sper că nu i-ai făcut nimic. Aveam nevoie de cineva de încredere să aibă grijă de casă.
--Am înţeles. Nu i-am făcut nimic. Dar chiar atât de puţină încredere ai în mine sau în Gabriel, puteam avea noi grijă de casă.
Pot să jur că zâmbeşte, îl simt!
--Am încredere dar nu destulă, în plus, pe ea o cunosc din faşă. E clar că are avantaj în faţa voastră.
--Dar...
--Nici un dar. Sper să vă înţelegeţi cu ea. Acum trebuie să închid, am ceva treabă. Îţi trimit un mesaj când mă întorc acasă.
--Ok, Gabriel spune să ai grijă de tine, şi că îi lipseşti.
--Şi voi îmi lipsiţi. Mai vorbim. Pa!
--Pa!
Wow, Deea a ajuns destul de repede la destinaţie. Nerăbdătoare fata, şi de ce mi se pare că Matias a accentuat intenţionat că doar Gabriel îmi simte lipsa? Acum înapoi la treabă, o să am timp destul să încerc să îi descifrez mintea lui Matias, după ce termin Jaful. Mă întorc încet spre laborator, inspectând şi memorând orice cale de scăpare.
Când intru în încăpere, ce să vezi, e goală. Pornesc discret aparatul de bruiat camere video, scoţând în acelaşi timp substanţa de schimb, din celălalt buzunar. Totul merge bine. Schimb uşor şi cu grijă substanţele, punând-o pe cea adevărată în siguranţă în buzunăraşul special din centura cu echipamente de la brâu. Acum, asupra cui să aruncăm vina, hmm?
Mă îndrept spre cuierul cu halate ale cercetătorilor. Se pare că s-au dus la masă. Oricum, Tim, tu eşti cel mai vurnerabil, ceva îmi spune asta. Poate modul în care e tratat de ceilalţi sau poate respectul şi chiar şi puţina teamă ce i se resimte în voce atunci când vorbeşte cu cei care au mai multă experienţă, de parcă i-ar fi frică să nu o dea în bară printr-un singur cuvânt spus greşit.
Scot trandafirul negru din halat, plasându-l în buzunarul halatului lui Tim. Aşa nimeni nu mă va bănui pe mine. Ies încet, oprind aparatul de bruiat camere şi îndreptându-mă spre automatul de dulciuri. Am nevoie de hrană, acum că am terminat prima parte a misiunii. Îmi iau o pungă de cipsuri de la automat, şi mă aşez pe unul din scaunele din apropiere, savurând gustul cipsurilor sărate.
Acum că stau şi mă gândesc (bine, recunosc, şi citind organigrama în ceea ce priveşte substanţa) am avut un noroc imens, având în vedere că azi nu se vor atinge prea mult de ea. Huh, nu mi-ar fi iesit aşa bine nici dacă plănuiam acum 2 luni toată tevatura asta. Stând aşa şi minunându-mă de norocul chior pe care l-am avut, îi văd apărănd de după colţ pe tipul care m-a luat la întrebări când am intrat în laborator şi pe Tim. Se pare că acesta a făcut ceva, pentru că tipul ăla îl cam ceartă:
--Cum adică ai avut o treabă, ţi-am spus clar că în pauzele de masă stai cu noi.
--Dar nu înţelegeţi, a fost ceva foarte important. Şi totuşi, tipa aia nu a mâncat cu noi şi nu vă văd certând-o.
--Tipa aia face parte din CIA şi în plus vorbea la telefon când am mers noi la masă.
--Mda, spui asta doar pentru că ţi-a căzut cu tronc.
--Nu mi-a căzut cu tronc, uităte şi tu în jur, nu vezi că stă lângă automat şi mănâncă , nu ca tine care umbli pe cine ştie unde.
Deci i-am căzut cu tronc tipului. Nu-i rău. Acum, uitându-mă la el, pare mai diferit de tipul în halat alb din laborator. Acum arată mai plin de viată, mai tânăr, mai altfel. Nici Tim nu e de lepădat cu părul ală roşcat mai că îţi vine să îl confunzi cu un copilandru. Îmi pare sincer rău de ce i se va întâmpla, dar asta e, în viaţă nu e întotdeauna aşa cum ne dorim noi.
Peste nici o oră, lumea începe să se împacheteze. Spun lumea pentru că toţi în afară de cei din laborator pleacă mai repede. Noi rămânând să cercetăm în linişte substanţa. Sunt atât de nerăbdători. Chiar înainte de toată hărmălaia asta , mă scuz puţin pentru a merge la baie (cică). În realitate, am lăsat centura cu aparate şi substanţa ascunse unde în iarbă. Nimeni nu o să le găsească.
Oricum, m-am întors la timp pentru a-i vedea pe agenţii de noapte intrând la posturi. Totul e pregătit. "Tipul" (da, încă nu i-am aflat numele) e pregătit să testeze substanţa (care ar trebuie să fie super otrăvioare dar care în realitate e suc de mere). Ei vor să vadă dacă are efect asupra şoarecilor şi abia apoi asupra oamenilor. Între timp, un alt cercetător a preluat o mostră. Zicând că merge să o analizez mai amănunţit. Nu trec nici 10 minute, căci se întoarce în grabă. Pare atâât de dezamăgit. Cred.
--Nu o să vă vină să credeţi.
--Ce e?
--Cineva a înlocuit substanţa.
--Nu e posibil, vreau să spun a fost supravegheată 24/7
--Ştiu, dar cumva, cineva, a înlocuit-o cu suc de mere.
--Imposibil!
--Posibil, gust-o.
--Ok.
O gustă, realizând surprins că tipul chiar are dreptate. Chestia aia e într-adevăr suc de mere. Ştiu, sună ciudat, dar altceva care să semene la culoare nu am găsit. Îşi duce mâna la spate, scoţând pistolul:
--Nimeni nu mişcă până nu va fi percheziţionat la piele. S-a înţeles?
--Da!
--Dacă nu aveţi nimic de ascuns, nu aveţi de ce vă teme.
Începe cu cel care era cel mai aproape de el. Percheziţionându-l aşa cum a spus, până la piele, Aveam dreptate, sunt super antrenaţi. Încet-încet ajunge la mine. Nu vreau să fiu pusă să mă dezbrac. Ah, de ce trebuie Tim să fie ultimul?
--Haide, e rândul tău.
Îmi dau jos halatul şi bluza. Le ia verificându-le amănunţit, negăsind nimic mi le înapoiază. Acum e rândul lui Tim. O face încrezător. De-ar ştii ce i s-a pregătit, nu ar mai zâmbi atât de mândru. "Tipul" îi inspectează pantalonii, cămaşa ajungând într-un final şi la halat. Caută în buzunarul din dreapta nimic. Caută în cel din stânga, şi ce credeţi că găseşte? Exact, un trandafir negru. Ha nu v-aţi fi aşteptat la asta.
Pe feţele tuturor se citeşte înmărmurirea (şi pe a mea, trebuie să păstrez aparenţele) şi stupefacţia. Apoi, ca la o apăsare de buton, toată lumea reacţionează, reuşind să-l prindă pe legendarul Black Rose (mda, aşa cred ei). Ca răspuns la întâmplarea de mai devreme, ni s-a dat voie să plecăm acasă. Mi-am recuperat centura, am urcat în maşină şi dusă am fost. M-am îndreptat către casă, luându-mi bagajele deja făcute.
Mi-am luat rămas bun de la părinţi de la Darko, dar şi de la Seth, promiţându-le că o să îi sun când ajung. Zborul spre San Francisco a fost unul rapid, părerea mea. Am predat fără probleme substanţa, primind ca răsplata minunata sumă de 500.000 de dolari.
Nu m-am complicat prea mult, rezervându-mi un zbor spre România. În timpul zborului am avut nişte vise tare ciudate. În majoritatea apăream doar eu şi Matias. Ba văruind, ba plimbându-ne. Într-unul chiar l-a sărutat (bine, recunosc, îmi lipseşte, şi într-un fel nu îmi place că mă ignoră, eh asta e). Dar sunt doar nişte vise. Nişte vise ale naibii de reale.

=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=-=
Deci, ce credeti? Ah da si inca o intrebare, v-ati hotarat ce one-shot vrei sa continui?

3 comentarii:

  1. Super fain capitolul acesta,mai ales ultima parte cand "Tipul" il prinde pe Tim cu trandafirul negru:X:)))!!!tine-o tot asha:*:*..

    RăspundețiȘtergere
  2. tu sti dorinta mea...ca ea sa fie cu matias!!!cer prea mult???:))capitolul a fost superb...cata ingeniozitate...ma faci sa cred ca tu chiar lucrezi la FBI sau esti vrun hot renumit:)):p
    hai cu next-ul!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu, nu ceri prea mult, dar, dupa cum se vede Patri isi aduce putin cate putin aminte, chiar daca nu realizeaza asta (inca), ma bucur ca iti place cum si ce scriu si ca ai avut ataata rabdare sa astepti dupa mine :P See ya! :*:*

      Ștergere