Capitolul 12

Capitolul 12- Durere şi Furie


  Patri POV:

      Colet.... oare ce are mama să-mi trimită? Ah acum îmi aduc aminte, mă rog, cel puţin în parte, am vorbit cu ea în legătură cu acele cărţi din bibleoteca tatei şi am stabilit să mi le trimită. Exact cum mă aşteptam sunt tone de praf pe cărţile astea. Nici nu ştiu de ce mă mai mir, adică era de aşteptat.  Să vedem cum le aranjez până la urmă. Prima oară ar fi de ajutor să ştiu ce fel de cărţi am pe aici. Botanică-verificat; istorie-verificat; război-verficat, stai ce??? oricum; dragoste-verificat; horror-verificat;thriller-verificat, wow mama are câte ceva din orice.
     Rafturile de sus sunt pentru botanică si istorie, mijlocul e rezervat pentru horror, thriller, since fiction si fantastz. Aşa că rafturile de jos o să fie pentru dragoste şi război, ce bine sună împreună. Două ore de muncă intensă. Cel puţin arată bine.  încă mă întreb pentru ce e dulăpiorul acel cu multe sertare. Adică, ştiu că cel cu uşi de sticlă e pentru băuturi şi toate cele, dar celălalt pur şi simplu nu-mi aduc aminte de ce l-am cumpărat. În fine, o să îmi aduc la un moment dat. Mă duc mai bine să fac un duş, îl merit.
      Nici nu apuc să mă îmbrac cum terbuie că aud soneria, pe bune acum, nu pot să fac nimic fără să se bage chestia aia în seamă. Nu mai apuc să-mi usuc părul, căci trebuie să răspund la uşă altfel ar fi nepoliticos.
    --Imediat!
     Ok, îmi aranjez puţin hainele dşi apa o să-mi facă spatele bluzei fleaşcă.
    --Da!
    --Hey, ma trimis mama după aspirator, zice că are nevoie de el.
    --Sigur, e în bibleotecă.
      Nici nu a aşteptat mai mult. Ceva îmi spune că eu şi Matias am fost buni prieteni, înainte să-mi pierd memoria. Dar asta a fost înainte să-l cunosc pe Gabriel.
      Totuşi nici Matias nu e de lepădat, felul în care se mişcă ca o felină leneşă sau un lup la vânătoare îl fac foarte atrăgător, nu că ar mai avea nevoie de ajutor la cât de bine arată. Până şi în legătură cu garderoba amândoi sunt la celelalte extreme. Gabriel poartă culori luminoase ca albul verdele, albastrul pe când Matias e exact opusul, putând culori sobre, închise, dar parcă sunt făcute pentru el.
    --Hey, um... văd că eşti de-al casei, oarecum, mă întrebam dacă şti cumva la ce foloseşte dulăpiorul acela cu multe sertare. Nu-mi mai amintesc de ce l-am cumpărat.
      O urmă de tristeţe i se strecoară în acea privire mai mereu hotărâtă sau amuzată. Oare de ce? Oricum se prea poate să mi se fi părut, căci aşa cum a apărut a şi dispărut în mai puţin de câteva secunde.
    --Păi cum ai spus tu, chiar sunt/am fost de-al casei. Am făcut o înţelegere, dacă te ajut cu mutatul şi renovatul, o să mă laşi să folosesc bibleoteca. Acum, presupun că întelegerea a picat, din moment ce tu ţi-ai pierdut memoria, aşa că o să îţi înapoiez astea. Apropo, mama a spus că  poţi veni la cină. Pa, ne mai vedem.
    --Da... ne mai vedem, am şoptit.
     Pur şi simplu nu m-am mai putu mişca. Am împietrit ascultându-l, e ca şi cum vocea lui m-ar controla sau ceva. Nu că ar fi posivbil. Până la urmă se pare că noi doi am fost buni prieteni dacă am avut atât încredere încât să-i înmânez cheiele de la casă. Încă nu conştientizez şi e deja prea mult pentru o zi. Capul meu e pe cale să e să explodeze.
      În fine, lăsând la o parte aceste gânduri de o profunzime la care nu mă simt încă în stare să apelez, să încerc să renovez/aranjez cât de cât bucătăria. Prima oară să văd ce am deja:un frigider, un aragaz  antic, o chiuvetă ca vai de ea, o mobilă extrem de fragilă şi o masă aproape la fel cu 3 scaune desperecheate.
      Acum ce mi-ar trebui: o masă rotundă pentru patru persoane, mobilă nouă, chiuveta nouă de oţel inoxidabil, un aragaz mai nou, maşină de spălat vase şi restul electrocasnicelor.
      Mi-o pot imagina cu uşurinţă, uşa dinspre sufragerie care se deschide în ambele sensuri, podeaua din parchet laminat , mobila de un maro cald care se armonizează perfet cu maroul/negrul mesei rotunde şi cu argintiul sclipitor al electrocasnicelor. În dulăpioare stau frumos aranjate seturi de farfurii pahare şi tot felul de argintării. Mă trezesc repede din reverie cu ajutorul telefonului care sună disperat. Perfect, absolut perfect, când nun e soneria e telefonul şi invers. Chestiilea astea sau aliat împotriva mea. În fine, mă întreb cine o fi:     
    --Alo!
    --Bună ziua!
    --Cine sunteţi?
    --Numele meu nu e important, am sunat deoarece am o să-i ofer lui Black Rose o treabă foarte, dar foarte importantă.
    --Depinde, despre ce este vorba.
    --Trebuie să-mi aducă din laboratoarele F.B.I.-ului o substanţă extrem de importantă şi la fel de rară.
    --Aşteptaţi puţin...
    --Desigur.
     Hmmm... F.B.I sună periculos, extrem de periculos. Sute de agenţi, protejând şi cercetând substanţa. Totuşi, n-am mai făcut demult mişcare şi chiar aş vrea puţin pericol, viaţa pe aici e asa de monotonă. Dar riscurile se dublează şi implicit preţul meu se va dubla. 
    --A acceptat, vrea doar să ştie la care sediu, când şi la ce adresă trebuie adusă substanţa. Ah da şi cum se numeşte substanţa respectivă.
    --Sediul e la New York, am nevoie de substaţă peste cinci zile, adresa e San Francisco, strada Montgomery, numărul 36 iar substanţa se numeşte Zincat de Selenium (N.A:substanţa nu există, doar îmi place cum sună cele două combinate).
    --Am înţeles, voi transmite informaţiile şi veţi avea substanţa dorită în maxim cinci zile.
    --Bine, dar în legătură cu plata.
    --Plata o voi încasa eu când vă voi aduce substaţa.
    --Am înţteles, la revedere atunci, la revedere!
    --La revedere!
     Bun,  şi acum în legătură cu cina la familia Darkfaith. Oare cu ce să mă îmbrac totuşi. O pereche de blugi negri, balerini negri cu buline albe şi o bluziţă albă ar trebui să fie destul de bine.
    Huh, oare de ce am impresia că am mai făcut toată chestia asta odată? Cine ştie, oricum, mai bine plec, înainte să întârzii.







Matias POV:


      Bun, şi-a pierdut memoria, o să i-o aduc înapoi. Nu poate fi atât de greu. Mă rog, este, acum cu Gabrielş prin preajmă nu o să mai pot face ca prima oară să mă prefac băiatul de treabă care o ajută şi alte cele, deşi a fost amuzant, acum o să mă comport aşa cum fac de obicei. Dacă o să iasă ceva bine, dacp nu o să am grijă ca nici Gabriel să o poată atinge. Adică cum să-l las pe el să mi-o ia pe Patri a mea A MEA , niciodată, chiar dacă ea o să mă urască, fratele meu nu va reuşi să o atingă aşa cum am făcut-o eu. Asta e o promisiune.
    --Mamă, m-am întors!
      Super, s-a întors băiatul mamei. Ce să zic.
    --Bine dragule.
    --Hey frăţioare!
    --Dă-te nu mă pot concentra la joc.
    --Bine, bine.
      Acum se trânteşte pe canapea. Pe bune acum, n-ai nimic mai bun de făcut decât să-mi toci mie nervi.
    --Defapt, chiar mă plictiseam.
    --Ieşi din capul meu, acum.
    --Da sigur, de parcă tu asculţi când eu îţi cer acelaşi lucru.
    --Am spus ACUM!
    --Ok, ok ce te ambalezi aşa.
      Două ore în care eu am fost atent la joc, având căştile în urechi bineînţel, iar Gabriel fiind ocupat cu cine ştie ce carte, presupun că a fost destul de linişte. Până când a intrat mama în sufragerie.
    --Matias, dragule, te duci până la Patricia, am nevoie de aspirator.
    --Da mamă, mă duc până la mine în cameră şi ţi-l aduc imediat.
    --Bine, până atunci mă odihnesc şi eu puţin.      
    --OK.
      Hmmm... oare unde am pus cheile alea. Puteam să jur că le-am văzut pe aici mai devreme. Ah, uitele, în sfârşit, v-am găsit. Ei, acum e acum.
      Huh, e mai greu decât credeam. Adică până la urmă ce mă agit atât, am venit după un amărât de aspirator. Da, continuă să te minţi singur. Perfect, acum vorbesc cu mine însumi, e clar înnebunesc.
    --Hey, a spus mama că are nevoie de aspirator.
    --Da, sigur, e în bibleotecă.
     Bibleoteca, am înţeles. Atâtea amintiri, atâtea râsete îmi răsună în urechi. Gustul acelui sărut îmi apare din nou pe buze. Cum a putu să uite toate astea, cum. E greu, foarte greu să mă prefac dar deh, la asta mă pricep.
    --Hey, um văd că eşti de-al casei, oarecum, mă întrebam dacă nu ştii la ce foloseşte acel dulăpior cu sertare, nu-mi amintesc de ce l-am cumpărat.
     Au, lovitură sub centură, la asta nu mă aşteptam.
    --Păi cum ai spus tu, chiar sunt/am fost de-al casei. Am făcut o înţelegere, dacă te ajut cu mutatul şi renovatul, o să mă laşi să folosesc bibleoteca. Acum, presupun că întelegerea a picat, din moment ce tu ţi-ai pierdut memoria, aşa că o să îţi înapoiez astea. Apropo, mama a spus că  poţi veni la cină. Pa, ne mai vedem.
    Aer curat însfârşit. La naiba la naiba la naiba. Nu pot să cred nu cred că o să fie la fel de uşor cum mi se părea acum câteva ore. Se pare că nu am anticipat durerea asta surdă din piept.
   --Ah!!!
    De nervi lovesc peretele de lângă uşă cu atâta forţă încât începe să se crape. Parcă am mai scăpat de nervi. Totuşi dacă îl văd pe Gabriel îi sparg faşa, atât sunt de nervos. Toate astea sunt din vina lui. De perete o să mă ocup mai târziu. Mai bine mă duc să-mi pansez mâna, am uitat cât de fragile sunt formele umane.