duminică, 25 noiembrie 2012

The Hunt

Aici aveti rezumatul celei de a doua serii :D http://anotherkindofwarthehunt.blogspot.ro/2012/11/rezumat.html

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Capitolul XIV Partea a II-aV

Capitolul XIV - Partea a II-a


   --Mergeţi înainte, eu trebuie să mă hrănesc înainte să pot păşi acolo.
   --Eşti sigur că vei ajunge la timp?
   --Sunt foarte sigur. O să fie cea mai rapidă hrănire de până acum.
   --Ne întâlnim la temniţe în mai puţin de 25 de minute.
   --Aşa să fie.
     La naiba cu toate modurile tatălui meu de a mă tortura. Până acum am putut îndura aproape orice. Dar acum e prea de tot. Să te iei de sufletul pereche al unui demon e o treaba urâtă. Iar el ştie mult prea bine asta. Unii dintre oameni s-ar gândi că "nu îi poate face chiar atât de mult rău, e tatăl lui până la urmă." Ei bine, e cu atât mai rău. E tatăl meu, deci îi e de două ori mai uşor să intre în capul meu şi să controleze demonul care se ascunde sub înfăţişarea umană. 
       În timp ce gândurile mele vuia cu peste 200 km la oră, încep să mă apropii de centrul oraşului. E o seară agitată. Multă lume, multe suflete tinere, pline de viaţă şi forţă. Am auzit că e un concert în zonă, deci, ăsta e motivul agitaţiei. Încep să mă plimb fără ţintă pe străzi, dând peste un grup de "băieţi răi" aşa cum se consideră ei. 
   Unul dintre ei mi se pare foarte foarte cunoscut. Dacă aş şti unde l-am mai văzut. Pff, am un lapsus. Hmm... asta e! Acum vreo două luni, înainte să vină Patri cu vreo săptămână-două am fost la un club din apropiere, tipa care era cu el s-a dat la mine, eram şi înfometat aşa că nu am putut să o refuz. Se pare că băiatul ştie să ţină ură pe cineva, deja se uită urât la mine.
   --El e. El e cel care mi-a luat-o pe Sophie. Prindeţi-l.
   --Haide băieţi, nu trebuie să facem mişcare, nu am de gând să fug. Aş prefera totuşi un loc mai retras, e prea multă lume aici. Nu vreau să vă fac de râs.
      Plus că vreau să mă hrănesc. Dacă îi bat prea rău nu o să pot mânca cum trebuie.
   --Ok, haidem, mergem în spatele scenei nu trece nimeni pe acolo.
   --Mie îmi convine.
     Ne îndreptăm relaxaţi spre locul indicat de cel care pare să conducă acest grup. Sunt 7 de toţi, ei cred că mă pot bate. Tot ce vor putea face ei e să îmi satisfacă pofta. Nu de alta dar a trecut mult de la ultima hrănire. Încep să mă înconjoare, fiecare scoţând câte un briceag sau cuţit din interiorul gecii.
   --Pe bune, credeţi că e corect 1 la 7?
   --Ar trebui să ne pese?
   --Nu prea, vă cer doar atât, să nu vă speriaţi. Ceea ce o să se întâmple de aici va fi aventura vieţii voastre.
   --O să fie prima ta călătorie cu ambulanţa dacă stau să mă gândesc bine, nu ne poţi face faţă.
   --Vrei să pariem pe asta.
     În momentul în care eu am terminat ce aveam de spus, aripile mele au ieşit la suprafaţă, toată înfăţişarea mea schimbându-se la adevăratul demon, nu cel care vânează fete inocente doar pentru a mânca, ci cel care o face din pură plăcere. Vertebrele, împreună cu fiecare oscior din corpul meu au început să îţi reia formalor firească, oasele întărindu-se, în acelaşi timp, toate simţurile mele s-au retrezit la viaţă.
    --C...ce eşti tu? 
    - مرگ خود، این است که.(--Moartea voastră, asta sunt.)
      Pur şi simplu au îngheţat, şi totuşi, sufletele lor vibrau din cauza fricii. Nu m-am mai simţit aşa de foarte multă vreme. Nemanipulat, neîncătuşat de o formă umană inspidă. Pur şi simplu eu. Perfect.
Încet încet sufletele lor au început să fie absorbite de mine. Unul câte unul, ceilalaţi doar privind terifiaţi cum "bestia" aşa cum mi-au spus ei, le seacă prietenii de viaţă. Halal prieteni, dacă nu sunt în stare să mişte măcar un muşchi pentru a te ajuta.
      Bun, acum că m-am hrănit foarte consistent, e timpul să îmi îndeplinesc misiunea. Asta e tată. Ultima noastră confruntare. De data asta îţi promit că eu voi câştiga.

                      ***

   --Andreas, cum de ai fost pe pământ?
   --Nu acum, te rog, trebuie să îi duc pe aceştia doi la Aaron.
   --Te-a trimis după îngeri? Şi cine e tipul?
   --Da, m-a trimis după îngeri, în special după aceştia doi. Iar el, el e doar un vechi prieten. Acum haide, prizonierii trebuie să ajungă la Stăpân.
   --Ok, e la temniţe.
   --Mulţumesc.
     Sper că Matias a terminat de mâncat, nu de alta, dar fratele meu ar cam trebui să se grăbească. Toţi cei de pe străzi (N.A. Lumea de Jos, arată exact ca şi cea de pe pământ, doar că nu are toate elementele umane ca să zic aşa) se uitau extrem de ciudat la mine şi la Mihail. La mine înţeleg de ce, sunt fiul renegat al coducătorului, dar nu înţeleg ce au cu Mihail. Se pare că doar timpul îmi va spune asta. 
     Vorbind de ciudăţenii, observ cu coada ochiului o umbră ciudată care se strecoară în spatele meu. Încet dar sigur începe să capete formă. Acea umbră fiind Matias.  
   --Ai reuşit să ajungi la timp. Trebuie să stai în umbră. Te rog Matias nu face nici o imprudenţă, respectă planul. Măcar odată în lunga ta viaţă.
   --Respect orice vreţi voi, atâta timp cât Patri e în siguranţă.
   --De acord.
     Ne luăm fiecare poziţiile prevăzute în plan, Andreas şi fratele său find lângă noi exact ca doi gardieni. Sper să meargă totul cum trebuie, deşi am o presimţire care nu îmi dă pace. O presimţire care nu îmi ajută prea mult starea de spirit. 
     Am ajuns într-un final la temniţe, Matias a mers în paralel cu noi, fiind contopit cu umbrele, nu degeaba a absolvit Academia ca Asasin, aripile alea îl fac de neobservat. Intrăm pe porţile închisorii, o imagine oribilă pe care sper ca Matias să nu o vadă încă, deşi cred că a auzit. Patri era întinsă pe o masă enormă de granit (masa este dispusă în poziţie verticală, deci, Patri stă relativ dreaptă), fiind legată de încheieturi, Aaron făcea ture în faţa acelei mese, corpul lui Patri fiind cutremurat de fulgere puternice de durere la fiecare 20-25 de secunde. Nu cred că mai îndură prea mult. Încearcă să nu ţipe. Chiar o face, numai că nu îi şi iasă, prea mult. Se vede că înainte de a începe cu fulgerele de durere a apelat la alte tipuri de a o chinui, mai cum să spun, mai vizibile. Are câteva răni destul de urâte de-a lungul stomacului şi hainele destul de urât sfâşiate. Nici restul corpului nu a scăpat de câteva uşoare zgârieturi, care din fericire nu mai sângerează. Tăieturile care le are de-a lungul stomacului o dor îngrozitor de rău, pot să bag mâna în foc pentru asta. Mai ales că toţi muşchii i se contractă la un interval foarte scurt de timp. Ceea ce nu ajută mai deloc. Nu îmi vine să cred că Matias nu s-a năpustit încă asupra tatei.

                             ***

     S-a zis cu el. Îmi asum orice blestem, orice consecinţă, atâta timp cât ştiu că a suferit la fel de mult cum o face Patri în acest moment. Trebuie să mă mai abţinut doar puţin. Puţin de tot. Încet Matias, încet şi cu calm. Dacă s-ar putea şi aplica, ar fi minunat. Nu, nu trebuie să mă mişc. Dacă mai fac un singur pas spre ea Aristiana din ea o să îţi facă apariţia, iar Aaron exact asta vrea. Aşa că trebuie să mă abţin. Trebuie să nu mă mai uit la ea. Nu vreau să mai văd acele răni groaznice care continuă să sângereze slăbind-o ştiind că nu pot să o ajut.
     Dar pot, nimeni nu spune că nu pot acţiona acum. E prea concentrat la ceea ce face, pentru aşi putea da seama că eu sunt în spatele lui gata să îl înjunghii. Bun, rapid şi în linişte, exact cum am fost instruit, nici nu o să ştie ce l-a lovit.

                          ***

     Ahh! Doare! Cred că şi să naşti în mod natural e mai uşor decât asta. Nu cred că mai rezist mult. Totul s-a petrecut prea repede. Am îngheţat, ca apoi să mă trezesc pe masa asta, legată de mâini şi de picioare cu fulgere de durere care îmi străpung şi cel mai mic muşchi din corp. 
     Se spune că omul se obişnuieşte cu orice, ei bine nu e adevărat. Dacă nu aş fi fost atât de însetată şi înfometată, poate că aş fi rezistat mai mult, dar acum, acestor dureri s-a mai adăugat o vibraţie ciudată la muşchii spatelui. Ei par să fie într-un fel protejaţi de acele care par să îmi străpungă fiecare părticică din corp. Într-un final, toţi muşchii încep să amorţească încet încet, când observ cu coada ochiului o umbră ce îţi face cale spre spatele lui Aaron. Ca o umbră exact aşa se comportă Matias. În momentul în care el ajunge la doi paşi în spatele lui Aaron, spatele meu pare să explodeze, toată tensiunea din corp fiind eliberată odată cu ivirea aripilor atât de fragile şi transparente.
   --Deci, Matias te-ai hotă.... Ahhh!! Ce ai fă..făcut.
   --Ceva ce meritai de multă vreme.
   --Ştii d..despre blestem nu... nu-i aşa?
   --Fi sigur că ştiu,sunt conştient că din acest moment eu nu mai am voie să părăsesc această lume până când la rândul meu nu voi fi şi eu omorât sau va apărea Lucifer ceea ce nu prea cred că se întâmpla.
   --H..hai..de, termină ce..ce ai început.
   --Oh nu, să nu crezi că o scapi atât de uşor, ai chinuit-o, ai torturat-o, nu o să te omor până nu voi fi sigur că ai plătit cu vârf şi îndesat pentru ceea ce i-ai făcut. 

                         ***

   A făcut-o, l-a rănit mortal, însfârşit, tata nu mai e la conducere, e prima dată când iasă ceva aşa cum vrea el, fără ca măcar să se complice ceva. L-a înjughiat pur şi simplu, fără nici o remuşcare, fără nici un regret. Dar totul are şi o consecinţă. Matias o să trebuiască să rămână aici. Scăpăm de o problemă, dăm de alta.
   --Am scăpat de Aaron. Într-un final.
   --Aşa e.
     Mă îndrept către Patri care pare să fie inconştientă, în timp ce Andreas se duce să-şi elibereze fiul.

                  ***

     Cu puţin ajutor din partea lui Gabriel a reuşit să o dau jos pe Patri de pe acea masă. E încă inconştientă dar măcar, o pot simţi în braţele mele pentru câteva minute, înainte ca ea să trebuiască să plece. Îmi pare rău că trebuie să îi fac assta, dar, e cel mai bine pentru ea. Nu o să poată trăi într-o lume în care ar fi vânată la fiecare pas. Aşa că e mai bine să o trimit înapoi pe pământ unde o să fie în siguranţă. Sunt sigur de asta. Gabriel o să mai grijă de ea mai bine decât aş faceo eu.
   --M...Matias?
   --Da, scumpo, sunt aici.
   --S-a terminat?
   --Da, s-a terminat, totul e în regulă acum. Eşti în siguranţă.
   --Despre ce blestem vorbea tatăl tău?
   --E un fel de blestem, e menit să îl ţină aici pe cel care conduce lumea asta. Aşa el nu poate căuta urmaşele Aristienelor pentru a le omorî. E o măsură de precauţie luată de străbunica ta mi se pare. 
   --Ce o să se întâmple acum?
   --O să pleci!
   --C...cum?
   --Aşa cum ai auzit, îţi interzic din acest moment să mai calci pe acest tărâm. Gabriel, te rog, du-o înapoi pe pământ şi mare grijă de ea. 
   --Aşa am să fac.
   --Matias, de ce faci asta?
   --Crede-mă e mult mai bine aşa. Ai încredere în mine. Şi nu uita, te voi iubi întotdeauna.
   --Fi sigur că voi găsi o cale să mă întorc la tine.

                        SFÂRŞIT  
-----------------------------------------
Stiu, stiu am facut cea mia mare prostie ever. Credeti-ma, m-a bufnit plandul la sfarsit, dar asta mi s-a parut cel mai bun final. Sper ca v-a placut.

duminică, 18 noiembrie 2012

Capitolul XIV Partea I

Capitolul XIV Partea I


   Trebuie să-l salvez. Nu îl pot lăsa pe Hades să îndure totul pentru mine. Singurul lucru care mă uimeşte cu adevărat este faptul că nu a scos nici măcar un sunet. E ca şi cum ar vrea să îi demonstreze lui Aaron că nu îl impresionează nici una din acţiunile sale. Şi o mai face şi cu zâmbetul pe buze. E de necrezut. Sper doar că mai rezistă măcar până îmi dau seama cu ce îl pot ajuta.

                         ***

    --Aţi înţeles? Matias trebuie să acţionezi cu mare grijă. Ai o singură şansă înainte ca Aaron să intre în gardă.
    --Am înţeles. Dacă aş putea să-mi securizez capul pentru cel puţin 5 minute ar fi de mare ajutor.
    --Ai putea face asta. Cu puţin antrenament, desigur.
    --Ce nu necesită antrenament în lumea voastră?
    --Ăăă zborul nu necesită antrenament.
    --Nu trebuia să răspunzi. Oricum, eu mă duc să iau o gură de aer.
   Totul e dat naibii. Pot să spun asta cu mâna pe inimă. Am luat mai multă bătaie în ultimele două zile decât ca atunci când am fost la Academie. Acum reuşesc să îl înţeleg pe Gabriel. Dar nu total, pentru că eu nu am făcut asta zi de zi. Off, mi-e aşaa de foame. Am stors toată energia din mine. Trebuie să mă hrănesc, altfel nu o să îmi pot îndeplini misiunea.
   Şirul gândurilor îmi e întrerupt de o lovitură puternică în stomac. Îmi ridic privirea văzând doi tipi destul de mari, cel mai tânăr mă ia de braţe, trăgându-mă până acasă la Patri. Acolo îmi dă drumul pe canapeaua din bibleotecă.
    --Pot să ştiu ce am făcut?
    --L-ai condus pe Aaron aici, iar acum Patri e în pericol.
    --Stop, stop cadru. De unde o cunoşti pe Patri?
    --E fiica mea.
    --Auoleu... eu vreau să o salvez. Nu vreau să îi fac rău.
    --Te cunosc, Matias. Ştiu ce îţi poate piele aşa că nu îmi veni mie cu minciuni sfruntate.
    --Pot să-ţi jur că nu mint. Haide, Andreas, trebuie să mă crezi.
    --Dovedeşte-o.
   Gândeşte Matias, te-ai băgat singur în asta. Aha, asta. Mă schimb în forma mea naturală, tatuajele care m-au însemnat şi pe mine şi pe Patri făcându-şi apariţia. Doar că acum erau puţin mai altfel. Cele două corpuri erau puţin despărţite, un zid părând să se formeze între ele. Ceea ce semnifică împlinirea blestemului dacă eu îmi duc misiunea la capăt.
    --Vedeţi! Suntem suflete pereche.
    --Nu prea am nimic de reproşat aici.
    --Mda, nici eu. Ai un plan? Vreau să spun cum ai de gând să o salvezi?
    --Defapt, la planul ăsta ne ajută şi Mihail...
    --Am vrea să vorbim cu el.
    --Desigur.

                       ***

    --Cred că tu ai primit o pedeasă destul de bună. Acum să revenim la persoana dorită de toată lumea.
    --Să nu îndrăzneşti să te atingi de ea.
    --Altfel ce? O să vi şi o să mă omori? Nu prea cred că eşti în stare. Lanţurile alea te ţin foarte bine acolo.
   Ahh, dacă aş putea doar să mai îmi mişc puţiin puţin încheietura stângă, mi-aş elibera mâna. Deşi e cam greu cu frânghiile astea, până la urmă mi-am dat seama că pot să slăbesc nodurile dacă îmi mişc încet mâinile. Şi asta am făcut, mi-am făcut nişte răni urâte, dar până la urmă reuşesc să-mi eliberez mâinile una după alta. Noroc că am mâinile legate la spate, aşa nu îşi poate da seama că m-am dezlegat.
    --Acum, să trecem la partea mai interesantă, cum aş putea să îţi activez puterile? La naiba! Am nevoie de Matias pentru asta.
    --Până la urmă se pare că depinzi de Matias pentru aţi duce planul până la capăt. Cine s-ar fi gândit la asta?
    --Doar ţineţi gura, o să îl fac să se întoarcă. Chiar dacă trebuie să mă duc eu după el. Deşi nu cred că o să fie nevoie. Dacă tu eşti în pericol, Matias o să vină aici într-o clipită până aici pentru a te salva. Deci, să începem.


                        ***

   Au!Au!Au! Îmi bubuie capul. Haide, Matias, concentreazăte, asta nu am mai păţit până acum. Nu e un mod de a mă manipula, e încă mai rău. Nu ştiu ce vrea dar nu e în regulă dacă a început să se ia de Patri.
    --Matias, ce ai?
    --Ce?
    --De ce ai început să sângerezi?
    --Dar nu sângerez...
    --O ba da. Şi încă rău.
    --Trebuie să punem planul în aplicare mai repede, a început ritualul de sacrificiu, încearcă să mă convingă să merg să o salvez, pentru că doar demonul din mine poate să o trezească pe Aristiana din ea.
    --Să mergem atunci, ce mai aşteptăm?

                               ***

    --Dă-mi drumul!
    --O nu, drăguţo, nu când sunt atât de aproape.
    --Atunci, măcar, aşteaptă. Mai lasămă 5 minute cu vărul meu.
    --Nu nu nu. Aşa a făcut şi predecesoarea ta. Ce te face să crezi că tu o să mă îmbunezi?
    --Asta.
   Binecuvântate fie pistoalele. Cred că am consumat un cartuş întreg împuşcându-l şi el nici măcar nu a tresărit. Tot ce am reuşitsă fac a fot să îl enervez. Nu a fost o mişcare pera inteligentă, dar, a fost singura la care m-am putu gândi. Disperarea te face să gândeşti prosteteşte. Acum, dacă aş găsi ceva care să îl mia ţină ocupat pentru exact 2 minute cât mi-ar lua să îl dezleg pe Hades ar fi excelent. Dar n-am eu norocul ăsta. Concluzie: trebuie să risc. Orice ar fi în lanţurile alea îl slăbesc tot mai mult.
Nici nu apuc să fac o mişcare căci sunt întreruptă de o străfulgerare de durere ce îmi blochează muşchii, ţintuindu-mă într-o poziţie nu preaconfortabilă dacă pot spune aşa.

duminică, 11 noiembrie 2012

Capitolul XIII

Capitolul XIII


   Tot ce vreau e să îmi găsesc curajul şi tupeul necesar să urmez într-u totul planul făcut de către Gabriel şi Mihail. Am nevoie de toată priceperea şi viclenia de care se poate folosi un demon pentru a-l putea răni mortal pe tata. 

   Cel mai greu lucru de care ne-am lovit imediat ce a fost făcut planul a fost găsirea unei modalităţi de a introduce îngerii, şi nu orice fel de îngeri în Lume de Jos. Singurul mod e prin aducerea lor ca şi pontenţiali sclavi şi sau pentru ai omorî deşi ştiu că nu le convine nici una dintre cele două opţiuni. Dacă ar fi război între cele două lumi. Atunci i-aş aduce ca şi prizonieri de război, dar momentan e pace. Încă nu ştiu cum să procedez. Până ne dăm seama cum să îi infiltrăm, Mihail a fost de acord să ne antreneze pe amândoi. Mai mult din lipsă de ocupaţie decât din altceva.

                            ***

    --Ce veşti îmi aduci?
    --Mă tem că unele foarte proaste.
    --Ce s-a întâmplat.
    --Aaron a capturat-o pe ultima.
    --La naiba. Şi cum se presupune că
o să ies din văgăuna asta ascunsă la naiba în praznic fără ajutorul ei.
    --Lucrez la asta. Haide, unchiule, trebuie să mai ai puţină răbdare, acum că Ea şi-a făcut apariţia nu mai durează foarte mult.
    --Sper să ai dreptate. Cred că ştiu pe de rost fiecare crăpătură din locul ăsta.

                            ***

   Cred că o să îmi pocnească fiecare oscior dacă îndrăznesc să mă mişc. Avea dreptate Gabriel. Antrenamentelor sunt foarte dure. Şi el a îndurat asta zile de-a rândul nu doar 2-3 zile cum o fac eu. Dacă mă gândesc mai bine. Gabriel pare că se simte foarte în formă. E posibil ca lui să-i priască antrenamentul. Cert e că eu nu sunt obişnuit cu aşa ceva.
   Între timp, mi-am dat seama cum să îi introduc pe ei în Lumea de Jos. Ştiu că tata vrea să se răfuiască cu Mihail, nu ştiu motivul, dar ştiu că o vrea. Dacă il duc pe Mihail o să fie destul de distrat încât să nu observe lovituriile mele. Tot ce mai am de pus la punct este strategia de atac. Nu pot să îmi dau seama încă ce puncte slabe ar putea avea. Trebuie să mă gândesc foarte bine la subiectul ăsta.

                          ***
   Nu am mai fost atât de aproape de libertate de foarte mult timp. Iluzia libertăţii chiar îţi dă forţă să mergi mai departe. Tocmai de asta mă simt în stare să îi îndur tortura lui Aaron. Atâta timp cât nu se gândeşte la verişoara mea, e bine. Nici măcar nu simt ceea ce îmi face. Asta e frumuseţea când eşti un demon de 1000 de ani, dacă nu te hrăneşti cum trebuie, simţurile tale încep să amorţească, până nu mai simţi nimic. Înafară de foame. Ea e cea care te distruge pe dinăuntru.

                        ***

    --Andrew, te simţi bine?
    --Sincer, nu prea. Mă omoară spatele.
   Ce e cu mine, nu am mai avut durerile astea de foarte mult timp. Mai exact de când am intrat la Academie. Nu, asta e imposibil. Am fost exilat. Fraele meu a fost obligat să-mi reteze aripile, pentru a ne pedepsii pe amândoi, pe mine pentru că am protejat ţinta şi pe el că m-a ajutat acum mai bine de 23 de ani. Doar dacă... Aaron are nevoie de toţi, şi mă refer la toţi demoni de care dispune, fie că sunt exilaţi sau nu.
    --Mă duc să răspund.
   În cadrul uşii stăt fratele meu geamăn. Mă rog, era acum arăt ceva mai matur decât el. Ciudat, nu a mai trecut pe aici de la aniversarea de 5 ani a Patriciei. Totul e din ce în ce mai ciudat. Nici nu vreau să ştiu de ce e aici.
   Tensiunea din spatele meu a fost eliberată când vechile mele aripi au ieşit la suprafaţă, sfăşiind cămaşa în carouri pe care o putam mai devreme. Spun o purtam, pentru că acum e vai şi amar de ea.
    --E imposibil. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva până acum.
    --E posibil pentru că nu le-am retezat de la bază ci puţin mai sus de ea. În tot acest timp ele s-au regenerat. Ştiam că voi avea nevoie de tine frăţioare la un moment dat.
    --Şi în legătură cu ce te pot ajuta?
    --Ne priveşte pe amândoi în aceeaşi măsură.            Copii noştri au fost răpiţi de către Aaron. Cel puţin, eu abia acum am aflat unde a dispărut Hades al meu. Şi eu care credeam că a fugit.
    --De unde ştii că o să pot intra acolo?
    --Nu mai arăti ca acum 23 de ani bătrâne, nici nu or să te recunoască.
    --Alte informaţii nu mai ai?
    --O ba da, veştile bune abia acum încep. Am aflat de asemenea că cei doi băieţi a lui Aaron sunt pe Pământ.
    --De acolo trebuie să ne începem cercetările.
    --Sunt de acord cu tine frăţioare, mergem?
    --Mergem. Draga mea, stai aici, în caz că Hades şi Patri o să reuşească să scape şi să vină aici.
    --Aşa am să facă. Aveţi grijă de voi.  

Concurs

Heya, un nou concurs pe Mythical Book, il gasiti aici: http://mythicalbooks.blogspot.ro/2012/11/concurs-noiembrie-2-instrumente-mortale.html. Apropo, noul va fi postat in seara asta, cel tarziu maine dupa amiaza.

vineri, 26 octombrie 2012

Capitolul XII

Capitolul XII



   Însfârşit, a adormit. Nu credeam că o fată poate pune atâtea întrebări într-un timp atât de scurt. Nu credeam că mă pricep la a da explicaţii, de obicei nu prea îmi iasă. Dar a fost mai uşor, din moment ce ea a întrebat şi eu doar am răspuns. M-am simţit puţin ca la un interogatoriu, dar nu e nici o problemă. Acum, trebuie să mă reîntorc la problema ce mă frământă încă de azi dimineaţă. Cum să îl conving pe Mihail să mă ajute, după ce aproape i-am omorât cel mai bun elev. Deşi am două argumente foarte puternice în apărarea mea: 1) nu pot să mă împotrivesc tatălui meu atunci când sunt în forma mea naturală; 2) Patri e într-un mare pericol. Aşa că nu prea are de ales. Doar asta e misiunea lui nu? Să o apere pe ultima aristiană. Cunoscută şi ca Ankara.
   E mai greu decât credeam. Stau de 10 minute în bucătărie şi încă nu mi-am făcut curaj să intru în sufragerie. Nu pot, nu pot şi pace. Dar trebuie. Trebuie să-mi salvez sufletul pereche şi ştiu sigur cum o să fac asta.
   Mă ridic încet de pe scaunul din bucătărie, îndreptându-mă spre sufragerie.
     --Trebuie să discutăm.
     --În legătură cu ce?
   Perfect, nici măcar nu mă priveşte. O să fie mai uşor decât credeam.
     --Am nevoie de ajutorul tău.
     --Crezi că meriţi să te ajut. Am deja două motive să nu o fac.
     --Ai face-o pentru a o salva pe Patri?
     --Desigur.
     --Ei, pentru asta am nevoie de tine. Trebuie să faci în aşa fel încât să îl distragi pe tata îndeajuns de mult încât să îl pot omorî sau măcar să îl rănesc grav.
     --O fac bucuros, dar trebuie să mai aşteptă 3 zile. Până atunci fratele tău se va fi recuperat.
     --Am înţeles. Şi, mersi.
     --Doar să nu te aşteptţi să o mai fac după ce o eliberăm pe Patricia.
     --Stai liniştit, nu o voi face.


                           ***

   Capul meu e pe cale să explodeze. Dar trebuie să o fac. Trebuie să reuşesc să mă trezesc. Patri are nevoie de ajutor. Pot simţi asta până în adâncul sufletului. Trebuie doar să deschid ochii. Nu e mare lucru. Doar să deschid ochii.
   După câteva încercări eşuate, reuşesc să-mi deschid ochii pentru o fracţiune de secundă. Încet-încet încep să mă obişnuiesc cu lumina puternică din încăpere. Primul lucru pe care îl zăresc este corpul zvelt şi încordat al lui Mihail. Pot să jur că a aflat ceva groaznic. Îl cunosc destul de bine. Sper doar să se poată rezolva tot ceea ce îl frământă.
Încerc să mă ridic în şezut, eşuând lamentabil. Reuşesc să mă ridic puţin, căzând înapoi pe canapea, un geamăt înăbuşit făcându-se auzit în cameră.
     --Ai reuşit să te trezeşti.
     --Cu greu, dar da. Ce mi s-a întâmplat.
     --A trebuit să îţi îndeplineşti misiunea. Din nefericire, fratele tău a fost adversarul tău. Nu aş fi vrut să se întâmple aşa. Dar tu, m-ai surprins. Ai lăsat la o parte faptul că el este fratele tău şi te-ai aruncat în luptă fără nici o remuşcare. Deşi şi el a făcut acelaşi lucru, tu ai făcut cea mai mare greşeală. Greşeală şi comportament pe care am încercat să ţi le formez cum trebuie de la începutul antrenamentului tău. Se pare că ăsta a fost singurul lucru care nu mi-a reuşit. Te-ai aruncat în luptă cu capul înainte, nu ai analizat nici măcar o clipă mişcările pe care le făceai sau cele pe care le făcea adversarul tău. Nu ai avut nici cea mai mică strategie. Şi, din această cauză ai fost rănit grav, foarte grav aş putea spune. Aripile tale abia au putut fi salvate. Ce pot să spun, sunt impresionat totuşi, nu credeam că o să puteţi să vă luptaţi atât de mult timp.
     --Adică eu nu l-am rănit pe el nici măcar puţin?
     --O ba sigur că ai făcut-o. Singura diferenţă e că el s-a hrănit înainte de luptă. Şi s-a hrănit foarte bine. Nici nu reuşeai să-l răneşti mai grav că el se vindeca. Dar asta nu mai contează acum. Tot ce contează e strategia pe care o vom folosi în continuare.
     --În legătură cu ce?
     --În legătură cu salvarea protejatei noastre desigur.
     --Vrei să spui că tata a capturat-o până la urmă?
     --Da, asta vreau să spun. Concluzia e că trebuie să ne grăbim. Iar Matias mi-a dat exact planul de care avem noi nevoie.

                              ***

   După lungi aşteptări, băieţii cu mâncarea au reuşit să-şi termine sarcina şi să plece. Foamea e mai puternică decât acum câteva ore. Nu cred că o să mai rezist mult. Deja stomacul a început să facă urât. Dar, asta nu mai contează. Trebuie să îmi dau seama cum se pot deschide lanţurile aste ce mă ţintuiesc de podea. Dacă aş fi avut agrafe sau ceva. Dar nu. Sau poate...
   Mâinile mele încep să se mişte, cercetând betelia din spate a pantalonilor, reuşind într-un final să găsesc pistolul pe care l-am luat mai devreme. Acum, ce e cel mai greu. Să reuşesc să găuresc lanţurile fără să mă rănesc şi pe mine în acest proces. Îmi întorc capul spre celula de ălături, Hades dormind liniştit, parcă ar sta pe un pat cu saltele moi şi perne de puf şi nu pe fân uscat.
     --Hades! încep să şoptesc, el mişcând puţin, dar nereacţionând.
   Haide Patri, curaj. Nu e aşa de greu, în plus, nu o să bage nimeni în seamă un ţipăt în plus sau în minus în celule astea. Verişorul meu pe de altă parte o să fie super îngrijorat, mia ales că ţipătul vine din celula mea.
   Trag aer adânc în piept un ţipăt prelung ieşind din pieptul meu. Reacţionând ca la carte, Hades a tresărit speriat, mişcându-şi capul în toate părţile, încercând să îţi dea seama ce a provocat ţipătul.
     --Hei, aici.
     --Ce ai păţit de ţipi aşa?
     --Trebuia să te trezesc cumva nu?
     --Totuşi, de ce m-ai trezit, n-ai văzut ce bine dormeam?
     --Ba da, am văzut. Chestia e că mi-am dat seama cum se desfac chestile astea. Doar că am nevoie de ajutorul tău.
     --Hai, uimeşte-mă, eu stau aici de sute de ani şi nu am găsit nici o cale de a le desface.
     --Asta pentru că nu ai avut ăsta. Îi fac semn din cap către pistolul din mâinile mele.
     --Şi cum ai vrea tu să foloseşti ăla?
     --Nu eu o să o fac. Ci tu. Uite, treaba e simplă, tu eşti încă destul de flexibil încât să îţi aduci mâinile în faţă.
     --Aşa, şi cum ne ajută pe noi asta?
     --Ne ajută mult. Dacă ai mâinile în faţă o să poţi trage în lanţurile mele fără a mă răni.
     --Dacă pui problema aşa.
   După câteva încercări, mâinile lui erau din nou în poziţia lor firească, el inspectând curios pistolul ce l-am aruncat cu greu până la el în poală. Într-un final şi-a dat seama cum funcţionează (după lungi explicaţii), reuşind să punem planul în aplicare.
Împuşcătura a răsunat destul de puternic, dar nu a fost băgată în seamă. Aproape că am uitat cum e să îţi simţi mâinile libere. Am reuşit să recuperez pistolul, lanţurile de la mâinile verişorului meu având aceaşi soartă ca a le mele. Cu ajutorul vicleniei înăscute a demonilor, şi a hoţilor internaţionali deopotrivă, am reuşit să deschidem uşile celulelor aproape simultan. Fiind condusă de un impuls, i-am sărit în braţe, îmbrăţişându-l.
   După acest moment de familie, ne-am îndreptat spre ieşire. Ieşire care e al naibii de departe, mergem de aproximativ jumătate de oră. Încet-încet, întunecimea predominantă a holului începe să se disperseze. Lumina începând să îşi facă simţită prezenţa.
     --Plecaţi undeva.
   Ultimul lucru pe care l-am zărit a fost o străfulgerare de păr blond. 


'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'.'
Hello lume, stiu, trebuia sa pun capitolul asta mai devreme. Dar nu prea am avut cand, scoala si raceala m-au dat peste cap zilele astea. Dar promit sa ma revansez. Apropo, care parte v-a placut mai mult? 

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Concurs de Haloween

Heya, am gasit un concurs cu multe oferte aici: http://booktownlover.blogspot.ro/2012/10/halloween-giveaway.html